28.4 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Un ardei gras, mai bogat în vitamine
decât oricare altul

Oamenii de ştiinţă au produs în laborator un soi de ardei gras care conţine mai multe vitamine şi antioxidanţi decât oricare altul. „ACE“, aşa cum a fost botezat după numele vitaminelor care se găsesc în el în cantităţi importante, conţine doza zilnică recomandată de vitamina C şi jumătate din cea de vitamine A şi E. Soiurile obişnuite de ardei gras conţin oricum cantităţi mari de vitamine A şi C, însă cercetătorii au reuşit de-abia acum să producă unul care conţine şi vitamina E, un antioxidant puternic ce protejează organismul împotriva cancerului. Aceasta este o substanţă liposolubilă (adică se dizolvă în grăsimi), care se găseşte în general în alimente precum nucile, alunele, migdalele sau avocado. Ardeiul ACE a fost descoperit în Israel, apoi produs de compania britanică Marks & Spencer, care îl cultivă fără să folosească pesticide. Acest soi de ardei este un pic mai lung şi are o nuanţă mai închisă de roşu decât ardeii graşi obişnuiţi.
Doctorul Simon Coupe, tehnolog în cadrul companiei Marks & Spencer, estimează că acest soi de ardei îi va înlocui pe cei care se consumă în mod obişnuit. „Am investit foarte mult timp şi efort căutând prin lume produse noi. Sperăm că, în anii următori, pe piaţă va exista doar acest soi de ardei, pentru că prezintă numeroase beneficii pentru sănătate. Ardeiul gras ACE este cel mai sănătos produs al nostru şi are un gust deosebit, de aceea suntem siguri că va deveni în scurt timp preferatul clienţilor noştri“, a declarat Simon Coupe.
Specialiştii în nutriţie spun că nu se recomandă excesele şi că acest ardei nu trebuie considerat un „aliment magic“. „Oamenii trebuie să ştie că pentru o alimentaţie sănătoasă este recomandat consumul unei game largi de fructe şi legume şi în nici un caz nu trebuie să se rezume la a mânca doar ardei gras“, avertizează nutriţioniştii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS