15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliţiştii penali

Poliţiştii penali

Luare de mită, trafic de influenţă, favorizarea infractorului, furt calificat, înşelăciune, ucidere din culpă sau fals intelectual sunt infracţiunile comise în ultimul timp de mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Dolj, care, cel puţin teoretic, ar trebui să apere legea, nu să o încalce. Până acum, o parte dintre aceşti „oameni ai legii“ au fost condamnaţi definitiv și daţi afară din poliţie, iar alţii sunt încă judecaţi.

Cazurile de poliţişti trimişi după gratii s-au înmulţit simţitor în ultimii doi ani, unul dintre motive fiind „creşterea numărului cetăţenilor care sesizează fapte de corupţie“, după cum spun reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Dolj. Cei mai mulţi dintre poliţişti au fost trimişi în judecată pentru luare de mită sau trafic de influenţă, însă nu au lipsit nici acuzaţiile de ucidere din culpă ori favorizarea infractorului.
Astfel, dacă în cursul anului 2009, doar un singur caz cercetat de ofiţerii Anticorupţie s-a încheiat cu trimiterea în judecată a învinuiţilor – agenţii Ştefăniţă Cristian Nedelcu şi Cosmin Viorel Bălaşa de la Biroul Rurier Craiova, acuzaţi de luare de mită, în 2010 şi 2011 au fost prinşi şi deferiţi justiţiei mai mulţi poliţişti ca niciodată.

A ucis o femeie

În martie 2010 a ajuns în spatele gratiilor agentul Stelian Surugiu, fostul ajutor al şefului de post din comuna doljeană Piscu Vechi. Agentul Surugiu a fost acuzat de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi fugă de la locul accidentului, după ce, în seara de 29 martie, în timp ce conducea autoturismul personal pe DN 55A, a accidentat-o mortal pe Victoria Mitran, de 51 de ani, care circula pe o bicicletă. Cercetările în acest caz au fost făcute de Parchetul General, care l-a trimis în judecată pe poliţist în aprilie 2010. În decembrie, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe agentul Surugiu la doi ani şi şase luni de închisoare şi a dispus ca inculpatul să achite moştenitorilor victimei daune morale şi despăgubiri materiale de aproximativ 50.000 de lei. Dosarul în care este judecat Stelian Surugiu se află pe rolul Curţii de Apel Craiova, care judecă apelul formulat de inculpat, următorul termen fiind stabilit pentru 16 mai. Stelian Surugiu a demisionat din cadrul IPJ Dolj.

400 de euro în buzunarul agentului Stănescu

Agentul-şef Florea Stănescu, pe atunci şeful Postului de Poliţie Gighera, a fost arestat preventiv pe 20 mai 2010, fiind acuzat de procurori că a luat mită 400 de euro pentru a schimba în acte autorul unui accident de circulaţie. Anchetatorii au stabilit că, pe 3 aprilie 2010, Alexandru Niţă, un tânăr din comuna Gighera, a condus maşina tatălui său, deşi nu avea permis, iar în satul Zăval a pierdut controlul direcţiei şi a accidentat un biciclist. Pentru a-şi scăpa fiul, tatăl şoferului a apelat la un prieten şi la agentul Stănescu, convenind ca poliţistul să consemneze că autoturismul a fost condus de fiul amicului său, care avea permis. Potrivit anchetatorilor, şeful de post din Gighera „a pretins şi primit suma de 400 de euro“ de la familia Niţă, bani în schimbul cărora a întocmit în fals mai multe documente pe care le-a ataşat dosarului penal al cauzei. Agentul-şef Stănescu a fost trimis în judecată, iar pe 25 martie 2011 Tribunalul Dolj l-a condamnat la doi ani de închisoare pentru luare de mită, favorizarea infractorului şi fals intelectual. Poliţistul a făcut apel, iar pe 16 martie 2012 Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea pedepsei date de Tribunalul Dolj. Stănescu, care este pus la dispoziţia şefului IPJ Dolj, a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cinci ani de puşcărie pentru agentul Mitru

Tot în mai 2010, agentul-şef Cosmin Mihai Mitru, de la Secţia 3 Craiova, a fost prins în flagrant în timp ce primea 550 de lei şpagă de la doi şoferi. Anchetatorii au stabilit în urma cercetărilor că agentul Mitru ieşea la „ciugulit“ în oraş, mai ales în zona Metro, chiar şi după orele de program. Îmbrăcat în uniformă, trăgea pe dreapta mai ales maşini de marfă şi îi verifica pe şoferi până când aceştia dădeau şpagă ca să scape.
După ce a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii ianuarie 2011, Tribunalul Dolj l-a condamnat la şase ani de închisoare. Ulterior, la apel, Curtea de Apel Craiova a scăzut pedeapsa poliţistului cu un an, pedeapsă ce a rămas definitivă printr-o hotărâre din octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. După ce a fost condamnat definitiv, agentul Mitru a fost dat afară din poliţie.

Condamnat pentru o şpagă de… 70 de lei

Pe 7 mai 2010 a fost arestat preventiv alt poliţist – agentul Mirel Florea de la Secţia 1 Craiova. Agentul a fost acuzat de ofiţerii DGA de comiterea infracţiunii de luare de mită, după ce un denunţător a reclamat că omul legii i-a cerut 70 de lei ca să nu îi suspende permisul de conducere. Florea a fost trimis în judecată în baza denunţului, declaraţiilor a doi pasageri din maşina denunţătorului, dar şi a colegului de patrulă al acestuia. În martie 2011, Tribunalul Dolj l-a condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare pentru primire de foloase necuvenite, iar în decembrie Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de poliţist. În prezent, acest dosar este pe rolul Înaltei Curţi, care judecă recursul făcut de Florea. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, agentul Florea este pus la dispoziţia conducerii Inspectoratului.

Şpagă în euro şi… brânză

Pe 11 octombrie 2010 a ajuns în spatele gratiilor încă un poliţist acuzat de corupţie. Este vorba despre agentul-şef adjunct Costel Caragea, de 43 de ani, la acea vreme ajutor al şefului de post din comuna Celaru. Agentul-şef adjunct Costel Caragea a fost trimis în judecată în noiembrie 2010, după ce anchetatorii au stabilit că, pe 25 august 2010, poliţistul a depistat un tânăr de 19 ani care conducea o motocicletă fără a avea permis. Ulterior, agentul Caragea i-a cerut tânărului 500 de euro pentru a-i rezolva închiderea dosarului penal în care acesta era cercetat. În plus, omul legii i-a mai cerut şi şase kilograme de brânză, pe care le-a şi primit de la motociclist. Agentul Costel Caragea a fost prins în flagrant de poliţiştii anticorupţie pe 9 octombrie 2010, după ce primise 500 de lei de la denunţătorul său şi a fost arestat preventiv. Pe 21 martie 2011, judecătorii Tribunalului Dolj l-au găsit vinovat şi condamnat pentru faptele sale la un an de închisoare cu executare. Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Craiova, nici procurorii şi nici inculpatul nu au mai făcut apel, astfel că pedeapsa a rămas definitivă. Costel Caragea a plecat din poliţie.

Bănică şi „păcănelele“

Tot în 2010 a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi ofiţerul de poliţie Cătălin Bănică din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Dolj. Bănică a fost acuzat că a încasat sume de bani importante de pe urma unor „maşinuţe“ de jocuri deţinute ilegal. Ofiţer cu atribuţii pe linia investigării infracţiunilor ce ţin de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, dar şi cu privire la controlarea şi avizarea firmelor al căror obiect de activitate îl reprezentau jocurile de noroc, Bănică ar fi abuzat de postul său, percepând şpăgi şi taxe de mii de lei pentru a muşamaliza diferite dosare penale întocmite pe numele unor persoane care încălcaseră legea. Poliţistul şi-a dat demisia din IPJ Dolj în cursul anului 2008, atunci când a început anchetarea sa, iar în 2010 a fost trimis în judecată de DNA Craiova, după o amplă anchetă efectuată cu sprijinul poliţiştilor de la DGA. În acest moment, dosarul în care este judecat Bănică se află pe rolul Curţii de Apel Craiova, următorul termen fiind pe 6 iunie.

Mită la Bechet

În martie 2011, ofiţerii DGA au prins în flagrant un agent din cadrul Poliţiei Bechet, în timp ce primea de la un denunţător un trening şi o pereche de pantofi sport. Anchetatorii au stabilit că poliţistul Florian Domozină a cerut şi primit de la denunţător mai multe bunuri şi sume de bani pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar penal. Agentul Domozină a fost trimis în judecată, iar în decembrie 2011 a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare. Inculpatul a făcut apel, care se judecă la Curtea de Apel Craiova, următorul termen fiind stabilit de instanţă pentru 18 mai. Poliţiştii IPJ Dolj au precizat că agentul Domozină a fost pus la dispoziţia şefului Inspectoratului.

Poliţişti şi cămătari

O lună mai târziu, în aprilie 2011, ofiţerii DGA, sub coordonarea unui procuror DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, au prins în flagrant doi ofiţeri de poliţie – comisarul-şef Petrişor Alexandru, şeful Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Craiova, şi subinspectorul Mihai Ardelean, în timp ce primeau de la un denunţător 5.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, suma reprezenta dobânda lunară a unor împrumuturi cu camătă acordate de cei doi poliţişti în cursul anilor 2008 – 2010. Ulterior, procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale faţă de cei doi poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj şi abuz în serviciu. Comisarul-şef Petrişor Alexandru şi subinspectorul Mihai Ardelean nu au fost trimişi până acum în judecată de procurori.

Biciclist ucis de poliţist

Pe 26 aprilie, anul acesta, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare pe fostul ajutor al şefului de post din comuna Bistreţ, agentul Marius Vîrcan, trimis în judecată pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Anchetatorii au stabilit că, în seara de 26 iunie 2011, tânărul poliţist l-a accidentat mortal pe Alexandru Nicola, de 60 de ani, din comuna Ostroveni, care circula pe bicicletă, pe DN 55A. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Vîrcan, care conducea maşina personală, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens, unde l-a lovit pe Alexandru Nicola, care circula regulamentar pe bicicletă. Bărbatul a murit în scurt timp din cauza rănilor suferite. În aceeaşi noapte, Vîrcan şi-a dat demisia din poliţie, iar anul acesta a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare.

Luare de mită în formă continuată

La sfârşitul anului trecut, un alt poliţist a ajuns în arestul IPJ Dolj. Este vorba de Cristian Denis Durău, agent al Secţiei de Poliţie nr. 4 Coşoveni, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În decembrie 2011, un şofer a anunţat prin 112 că agentul Durău l-a oprit în trafic şi i-a cerut 300 de euro şpagă ca să nu îi reţină permisul de conducere. În urma cercetărilor făcute de procurori s-a stabilit că, în final, agentul Durău s-a dus cu maşina de serviciu acasă la şoferul respectiv, unde a primit 250 de lei. În aceeaşi zi, acelaşi poliţist a cerut şi primit de la alt şofer două sticle de whisky, tot pentru a nu-i reţine permisul. În ianuarie 2012, procurorii au dispus trimiterea în judecată în stare de arest a agentului Durău, iar în martie Tribunalul Dolj l-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. Apelul în acest dosar se judecă la Curtea de Apel Craiova, următorul termen fiind pe 16 mai.

Încă o şpagă la Rutieră

La începutul acestui an, ofiţerii DGA au fost sesizaţi de un craiovean că, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Craiova, a fost oprit de agentul de poliţie Florin Calotescu, care i-a ridicat certificatul de înmatriculare al maşinii pentru că avea pe geamuri folie care nu corespundea normelor legale. Şoferul craiovean a mai spus că poliţistul i-a cerut să vină la sediul Biroului Poliţiei Rutiere cu 600 de lei dacă vrea să-i dea certificatul înapoi. Ulterior, în după-amiaza zilei de 13 martie, agentul Calotescu a oprit în trafic o maşină condusă de un investigator sub acoperire, de la care a primit 100 de lei în bancnote marcate pentru a nu-i da puncte de penalizare. Poliţistul a fost arestat preventiv pe 14 martie, iar pe 28 a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Poliţist la furatde roţi

Ultimul caz este al unui poliţist din Băileşti, care este acuzat că, la începutul lunii mai, a furat două roţi de la o maşină parcată în Craiova. Astfel, pe 1 mai, un craiovean care locuieşte în cartierul Valea Roşie au anunţat prin 112 că i-au fost furate două roţi de la maşină. Poliţiştii au început cercetările în acest caz, însă tot păgubitul a fost cel care l-a găsit pe hoţ. Căutând pe internet două roţi pentru maşina sa, craioveanul a găsit la vânzare, inclusiv cu poze, exact roţile care-i dispăruseră de la maşină. Păgubitul a anunţat din nou poliţia, care l-a identificat pe hoţ ca fiind Cristian Paul Popescu, de 23 de ani, agent în cadrul Poliţiei Băileşti, unde lucra ca tehnician criminalist. Agentul Popescu şi-a dat demisia din poliţie şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Şi foştii poliţişti cer mită

Fostul agent al poliţiei doljene Constantin Bălaşa a fost trimis în judecată după ce, pe 4 mai 2011, a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea 2.500 de euro de la un investigator căruia îi promisese că va aranja să fie admis la Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina. Flagrantul a fost pus la cale de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Dolj, după ce un craiovean a reclamat că Bălaşa i-a cerut 10.000 de euro pentru a interveni pe lângă anumiţi ofiţeri ca să aranjeze admiterea celor doi fii ai săi la Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina. În noiembrie 2011, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe fostul poliţist la doi ani de închisoare, iar pe 20 martie Curtea de Apel Craiova i-a respins apelul. 

„Uscături“ şi la frontieră

Pe 13 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv la câte doi ani de închisoare cu suspendare pe comisarul-şef de poliţie Nicula Florin Nicuşor, subcomisar de poliţie Gheorghiţă Liviu, agent de poliţie Glăvan Ion, agent de poliţie Osiceanu Nicu, agent de poliţie Diaconu Ştefan, agent de poliţie Cojocaru Eliodor, toţi din cadrul Poliţiei de Frontieră Dolj. Aceştia au fost trimişi în judecată după ce s-a stabilit că, în 2008, au sustras mii de pachete de ţigări netimbrate pe care le descoperiseră într-un tir. 

Trimişi la garaj

În momentul trimiterii în judecată a unui poliţist, dacă acesta nu îşi dă demisia, este pus la dispoziţia conducerii IPJ Dolj, care îi dă alte însărcinări, de obicei cât mai departe de „tentaţii“, în cazul celor cercetaţi pentru luare de mită. Astfel, cei mai mulţi dintre agenţii cercetaţi pentru fapte de corupţie au fost trimişi să facă de serviciu la garaj până când instanţa va lua o hotărâre definitivă în cazul lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS