15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRadwanska și Petkovic, în semifinalele turneului WTA de la Doha

Radwanska și Petkovic, în semifinalele turneului WTA de la Doha

Poloneza Agnieszka Radwanska, a treia favorită a turneului WTA de la Doha, s-a calificat în semifinalele acestei competiții, dotată cu premii în valoare de 2,5 milioane dolari, învingând-o în trei seturi, 6-3, 2-6, 6-3, pe italianca Roberta Vinci, cap de serie numărul 9, într-o partidă disputată joi.
Într-un alt joc din faza sferturilor de finală, germanca Andrea Petkovic a reușit să se impună cu 6-1, 5-7, 6-2 în fața spaniolei Garbine Muguruza, numărul 4 pe lista favoritelor.

În penultimul act, Agnieska Radwanska, numărul 3 mondial, o va avea ca adversară pe spaniola Carla Suarez (nr.8), care și-a confirmat revenirea în Top 10 WTA printr-o victorie în două seturi, 6-3, 7-6 (7/3), în fața rusoaicei Elena Vesnina, cea care a eliminat-o în turul secund pe principala favorită, românca Simona Halep.
Andrea Petkovic va juca la rândul ei în semifinale cu tânăra reprezentantă a Letoniei Jelena Ostapenko (18 ani), învingătoare cu 6-4, 6-2 în fața chinezoaicei Saisai Zheng.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS