15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDoar Olaru continuă la Palermo

Doar Olaru continuă la Palermo

Tenismana Raluca Ioana Olaru (126 WTA) a reuşit să acceadă în turul secund al turneului de 220.000 de dolari de la Palermo (Italia), după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-3, pe rusoaica Anastasia Pivovarova (124 WTA), prezentă pe tabloul principal în calitate de „lucky looser“, conform sport365.ro. Olaru şi-a asigurat 30 de puncte WTA şi 2.950 de dolari şi va juca în faza următoare împotriva estonienei Kaia Kanepi (38 WTA), cap de serie numărul 5. Până acum, cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2007, la turneul de la Bad Gastein, Kanepi depăşind-o pe bucureşteancă la capătul a trei seturi, scor 6-2, 4-6, 7-5.
Din nefericire, Simona Halep nu a avut sorţi de izbândă în faţa franţuzoaicei Aravane Rezai, a doua favorită, jucătoarea din Hexagon impunându-se după două ore şi 32 de minute, cu 7-5, 4-6, 6-2. Turneul de la Palermo este primul la care constănţeanca de 19 ani, pregătită de Dănuţ Firicel Tomai, a participat din postura de jucătoare aflată în Top 100 WTA, mai exact, de pe poziţia 96, fiind a patra româncă după Alexandra Dulgheru, Sorana Cârstea şi Edina Gallovits.

Nici o confirmare la turneul de la Praga

Turneul WTA de 220.000 de dolari de la Praga (Cehia) nu a fost deloc pe placul tenismenelor Liana Ungur şi Alexandra Dulgheru, care au fost nevoite să se oprească în primul tur.
Liana Ungur (25 de ani, 196 WTA), aflată pentru prima dată după doi ani pe tabloul principal al unui turneu WTA, a pierdut cu 4-6, 3-6 în faţa unguroaicei Agnes Szavay, câştigătoare săptămâna trecută la Budapesta. Fiica lui Ilie Balaci, câştigătoarea a trei turnee de 25.000 de dolari în ultimele două luni, va pleca din capitala Cehiei cu 16 puncte WTA şi 1.725 de dolari.
Din nefericire, Alexandra Dulgheru (21 de ani, 28 WTA), care reuşise să se califice în optimi, s-a retras din concursul ceh din pricina unor probleme medicale la glezna dreaptă şi la ambii genunchi. „Piti“ o învinsese pe Tathiana Garbin (63 WTA) cu 6-4, 4-6, 6-2 şi urma să o întâlnească pe Polona Hercog (57 WTA). Alexandra Dulgheru va reveni săptămâna viitoare pe teren, urmând să participe la turneul de la Bad Gastein.
Dintre jucătoarele române prezente la Praga, doar Monica Niculescu a mai rămas în competiţie, urmând să o întâlnească astăzi, în optimi, pe reprezentanta gazdelor Lucie Hradecka.

Tecău, în sferturi
la Bastad

Tenismanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt, favoriţii nr. 3 ai probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Bastad (Suedia), dotat cu premii totale de 398.250 de euro, s-au calificat în sferturile de finală după victoria cu 6-1, 6-3 în faţa perechii Peter Luczak (Australia) / Andreas Siljestrom (Suedia). Tecău şi Lindstedt urmează să-i întâlnească pe polonezii Tomasz Bednarek / Mateusz Kowalczyk.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS