18.4 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSuporteri în delir la Madrid

Suporteri în delir la Madrid

Casillas, Iniesta, Xavi şi ceilalţi au fost primiţi ca nişte eroi în capitala Spaniei, sute de mii de oameni ieşind pe străzi pentru a-i aplauda şi pentru a admira trofeul Cupei Mondiale.

 

Eroii Spaniei de la Cupa Mondială s-au întors în ţară şi, aşa cum era de aşteptat, au fost întâmpinaţi de sute de mii de persoane, care au ieşit pe străzile din Madrid să-şi vadă campionii. Fotbaliştii pregătiţi de Vicente del Bosque au defilat într-un autocar descoperit, ridicând trofeul adus pentru prima oară pe pământ spaniol. Portarul Iker Casillas agita un drapel spaniol, în timp ce mijlocaşul Xavi a mimat aruncarea trofeului spre fanii extaziaţi. Autocarul jucătorilor se deplasa foarte încet prin mulţime, parcurgând numai opt kilometri în patru ore. Jucătorii au ajuns cu peste două ore şi jumătate întârziere pe o esplanadă, unde peste 150.000 de fani îşi aşteptau eroii pentru finalul petrecerii. „Datorită caracatiţei Paul am devenit campioni mondiali", a spus la microfon Andres Iniesta, autorul golului victoriei cu Olanda. „Ne-am îndeplinit visul copilăriei", a afirmat căpitanul Iker Casillas. „Este extraordinar să vezi atât de mulţi oameni fericiţi", a adăugat Xavi.

 

Felicitaţi de rege

 

Înainte de acest parcurs triumfal, jucătorii au fost felicitaţi de regele Juan Carlos şi de şeful guvernului José Luis Rodriguez Zapatero. „Vă mulţumesc, campionilor, în numele întregii ţări, în numele tuturor spaniolilor", a spus Juan Carlos, care a primit cu multă căldură, la Palatul Regal, delegaţia proaspăt sosită din Africa de Sud şi a felicitat şi îmbrăţişat personal fiecare jucător.

Jucătorii au fost primiţi apoi de Zapatero, care a sărit alături de fotbalişti cu trofeul în braţe. Iniesta i-a oferit şefului guvernului un tricou al echipei naţionale semnat de toţi jucătorii şi brodat cu prima sa stea. „Această cupă este a voastră, a tuturor", a spus timid Iniesta celor prezenţi.

Fiecare dintre jucătorii naţionalei va primi 600.000 de euro pentru succesul din Africa de Sud, o sumă criticată de mulţi, având în vedere că şi Spania a fost afectată de criza economică. În total 13,8 milioane de euro vor ieşi din seiful Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF). Spania s-a situat pe primul loc din punct de vedere al recompenselor promise jucătorilor pentru câştigarea Cupei Mondiale, fiind urmată de Argentina (520.000 de euro) şi Anglia (470.000). În urmă cu doi ani, pentru câştigarea Campionatului European, fiecare jucător spaniol a primit de trei ori mai puţin ca acum.

 

Doi morţi şi 100 de răniţi

 

Din păcate, în noaptea care a urmat după câştigarea trofeului, două persoane au decedat şi alte 100 au fost rănite, în diverse oraşe în care s-a sărbătorit câştigarea Cupei Mondiale.

La Algesiras, în Andaluzia, un bărbat a murit după ce a căzut de la balcon. „Urmărea meciul la televizor cu nişte prieteni, iar după gol a ieşit pe balcon foarte entuziasmat şi a căzut", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale. Cea de-a doua tragedie s-a petrecut la Herguijuela, în regiunea Extremadura, unde un bărbat a ieşit în piaţa din centrul oraşului să sărbătorească victoria şi s-a înecat într-o fântână. Alte 100 de persoane au fost rănite pe străzi, în special în marile oraşe din Spania în timpul „fiestei", majoritatea în stare de ebrietate. 74 dintre răniţi au fost înregistraţi la Barcelona. Poliţia a arestat în toată Spania 21 de persoane. Paradoxal, la Madrid, unde pe străzi au ieşit cei mai mulţi oameni, nu s-au înregistrat incidente grave.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS