19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUniformele scolare - pro si contra

Uniformele scolare – pro si contra

Putine unitati de invatamânt doljene au gasit intelegere atât din partea elevilor, cât si a parintilor in privinta adoptarii unor uniforme scolare. Daca majoritatea parintilor au fost de acord, elevii sunt mult mai greu de convins.


Chestiunea sigurantei in scoli a devenit in ultima vreme o problema nu doar sociala, ci si politica. Unele scoli au inasprit accesul in incinta, montând chiar sisteme de supraveghere video. Altele au incercat, cu acordul parintilor, sa impuna elevilor purtarea unor uniforme, pentru a-si diferentia elevii de alti indivizi care incearca sa patrunda in scoala. In acelasi timp, presedintele Traian Basescu a intrat in conflict cu parlamentul, respingând proiectul de lege privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamânt, sub pretextul ca actul normativ ar impune obligativitatea uniformelor scolare.


Uniforme de culoarea scortisoarei…


Dupa mai multe incidente soldate cu violente provocate de indivizi care au patruns fara drept in incinta unor unitati de invatamânt preuniversitar, conducerile mai multor scoli doljene au adoptat diferite metode prin care sa opreasca accesul strainilor in incinta. Unele scoli – Grupul Scolar „George Bibescu“, spre exemplu – au instalat un performant sistem de supraveghere video. Altele – precum Scoala nr. 29 „Nicolae Romanescu“ – au instalat un sistem de acces cu cartela pe unica poarta catre curtea scolii. Majoritatea au impus reguli stricte de acces in scoala, de obicei pe o cale de acces unica. Mai departe, s-a mers in aceasta privinta, a cresterii sigurantei in scoli, pâna la reintroducerea uniformelor scolare. Asa s-a intâmplat, spre exemplu, la Scoala nr. 33 din cartierul Craiovita Noua.


Ideea reintroducerii uniformelor la Scoala nr. 33 dateaza de acum un an, când comitetul de parinti a decis cu o majoritate covârsitoare ca toti elevii sa poarte uniforma. Punerea in practica a acestei decizii n-a fost deloc usoara. Mai intâi a fost problema culorii. „S-a facut un sondaj in rândul elevilor, in urma caruia acestia au hotarât ca uniformele sa aiba veste si sacouri de culoarea scortisoarei, iar pantalonii si fustele sa fie bleumarin inchis“, a mentionat prof. Ovidiu Turcu, directorul scolii. A urmat problema realizarii uniformelor, când scoala s-a lovit de multe ori de refuzul multor firme de profil, pentru acelasi motiv – contracte mari cu Italia. Pâna la urma s-a gasit o firma care sa faca uniformele, iar de la inceputul acestui an scolar purtarea lor la gimnaziu a devenit obligatorie. Mai putin pentru elevii de clasa a V-a, care urmeaza sa intre in zilele urmatoare in posesia uniformelor.


…sau de blugi


„Prin adoptarea uniformelor scolare nu am incercat o uniformizare, ci introducerea unui semn distinctiv, pentru a-i diferentia pe elevii nostri de cei care ar dori sa patrunda in scoala. Si apoi, chiar si lor le e drag, sunt mândri sa poarte aceste uniforme elegante. In plus, majoritatea parintilor s-au declarat multumiti, nemaiavând grija hainelor in care sa-si imbrace copiii când ii trimit la scoala“, a mentionat directorul Ovidiu Turcu, de la Scoala nr. 33 Craiova.


Nu la fel de simplu a fost la alte unitati de invatamânt. Spre exemplu, la Colegiu National „Elena Cuza“ nu s-a reusit un acord intre conducerea scolii, parinti si elevi in aceasta privinta. „Am discutat si cu parintii, si cu copiii, considerând ca la o scoala cu renume, ca a noastra, ar fi potrivita purtarea unei uniforme care sa-i diferentieze pe elevi de cei de la alte scoli. Parintii au fost de acord 100% cu introducerea uniformei, insa nu si elevii, asta aratând câta autoritate au parintii in fata copiilor lor… Pâna la urma, elevii s-au aratat de acord cu introducerea unor uniforme, insa numai daca sunt din blugi, ori cu asta n-am fost de acord eu“, a mentionat prof. Mircea Nastase, directorul Colegiului National „Elena Cuza“ din Craiova.


Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj sustin ca institutia nu are cunostinta in câte scoli din judet s-au introdus uniformele si nu se poate implica in nici un fel in reintroducerea acestora. „Noi nu putem sa impunem purtarea unor uniforme. O asemenea hotarâre o pot lua doar comitetele de parinti impreuna cu consiliile profesorale si consiliile de administratie ale scolilor“, a declarat prof. Cerasela Cremene, purtator de cuvânt al ISJ Dolj.


Conflict la nivel inalt


Chestiunea uniformelor scolare a dat nastere la un conflict deschis intre Palatul Parlamentului si Palatul Cotroceni. Parlamentul a adoptat cu majoritate de voturi proiectul de lege privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamânt, care ar fi impus consiliilor locale realizarea de imprejmuiri la scoli, securizarea cladirilor unitatilor de invatamânt, iluminat si alte masuri prin care creste siguranta unitatilor scolare, inclusiv stabilirea unor semne distinctive pentru elevi: „uniforma, ecuson sau altele asemenea“. Proiectul a fost trimis spre promulgare, insa presedintele Traian Basescu a restituit parlamentului legea cu pricina, considerând ca aceasta ar implica reintroducerea obligatorie a uniformelor scolare, masura cu care nu s-a aratat de acord: „portul uniformei scolare ar deveni o noua obligatie in sarcina familiilor elevilor si, pentru elevii din familii sarace, ar putea reprezenta un motiv de abandon scolar“.


Parlamentarii s-au aratat revoltati de nepromulgarea legii, mai ales ca aceasta nu impune obligativitatea uniformelor, ci a unor semne distinctive. „Aceste semne distinctive nu trebuie neaparat sa fie uniforme scolare, ci doar un ecuson, o sapca, o esarfa sau altceva“, a explicat deputatul de Dolj Monalisa Galeteanu. Ramâne de vazut cum se va transa acest subiect si daca parlamentul va modifica legea in sensul in care doreste presedintele Basescu.


Hotarâre fara finalitate


Dupa o serie de discutii cu reprezentantii politiei, ai Inspectoratului Scolar, ai parintilor, dar si cu directorii de scoli, Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica Dolj a hotarât la inceputul acestui an reintroducerea uniformelor scolare in toate unitatile de invatamânt preuniversitar din judet. Hotarârea n-a fost insa pusa in practica pâna in prezent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII