Spectrul neîmplinirii

Iată cum arăta pentru terapeut Grecia în octombrie 2012: femei în ultima lună de sarcină aleargă cerşind de la un spital la altul; dar nimeni nu le ajută să nască, pentru că nu au nici asigurare de sănătate, nici destui bani. Oameni care până nu de mult au aparţinut clasei de mijloc adună acum resturi de fructe şi legume de pe stradă, într-o suburbie a Atenei.
Un bătrân povesteşte că nu mai are cu ce să-şi cumpere medicamente contra problemelor cardiace de care suferă. Pensia i-a fost înjumătăţită. A lucrat patruzeci de ani şi credea că a făcut totul cum trebuie, dar acum nu mai înţelege nimic. Dacă te internezi în spital, trebuie să-ţi iei cu tine cearşafuri şi mâncare. De când personalul de serviciu a fost concediat, fac curăţenie medicii, asistentele şi îngrijitorii, care nu şi-au mai primit lefurile de luni de zile. Nu mai există mănuşi de unică folosinţă şi catetere. UE avertizează asupra pericolului de răspândire a bolilor infecţioase.
Între timp, blocuri întregi au fost decuplate de la alimentarea cu gaz. Primăvara trecută, un bărbat de şaptezeci şi şapte de ani s-a împuşcat în faţa Parlamentului din Atena. Puţin înainte de a se sinucide, se pare că ar fi strigat: „Măcar aşa n-o să le las datorii copiilor“. În ultimii trei ani rata sinuciderilor s-a dublat.
Textul de mai sus aparține unei jurnaliste germane, Melanie Muhl, care scrie în Frankfurter Allgemeine Zeitung din 19 decembrie 2012 despre vizita unui psihoterapeut german în Grecia. Documentul l-am luat de pe presseeurope.eu, un site care reproduce documente jurnalistice din presa întregii Europe, în fiecare zi. Un fel de hotnews.ro, la scară europeană.
Textul de mai sus ar trebui înmânat tuturor politicienilor români, proaspăt sau mai demult aleși. Aici poate ajunge o țară în care minciuna, corupția, piața neagră și incompetența au fost ridicate la rangul de politică de stat în ultimele decenii. Corupția în Grecia a atins întregul țesut social, a ajuns la Berlin, Paris, Roma, Londra, Bruxelles și pe Wall Street, a erodat o societate care abia se refăcuse după o dictatură militară sângeroasă în care fratele și-a denunțat fratele, copilul și-a trimis tatăl în pușcărie, mama a făcut prostituție pentru a-și salva casa și familia.
Aceasta este cea mai profundă și mai persistentă cerere a publicului român către politicienii români: limitați corupția, piața neagră, bacșișul, minciuna, evaziunea fiscală, parteneriatele ascunse cu lumea  afacerilor cu statul. Nimeni și nimic nu te poate salva dacă societatea este cangrenată de corupție. Nici UE, nici NATO, nici euro, nici Schengen, nici împrumuturile externe sau interne, nici istoria. Poți să ai guverne cu nouă sau 99 de miniștri, poți să ai parlamente cu 60 sau 600 de parlamentari, poți să ai justiție independentă sau parțial independentă, poți să ai presă finanțată de stat sau de cititori. Dacă în practica de fiecare zi a guvernării nu ai grija evitării oricărui act de corupție, oricărei înțelegeri mafiote, oricărei posibilități de a crea șpagă, foloase, drepturi sau cum se vor fi numind, trăiești de fapt cu spectrul neîmplinirii.
Pentru prima dată de multe decenii încoace suntem conduși de doi lideri politici care sunt îndatorați numai unul față de celălalt. Victor Ponta și Crin Antonescu sunt liberi de constrângerile predecesorilor lor. Nu datorează nimic nici fostei securități, nici cercurilor de interese care trăiesc exclusiv din afaceri cu statul, nici vreunui monstru sacru al politicii care le-ar fi îndrumat pașii. Sunt politicieni născuți, nu făcuți. Nu sunt datori decât publicului român, care le cere un singur lucru: reduceți corupția, oriunde s-ar afla și pe oricine ar favoriza.
Presa care te sprijină se poate întoarce împotriva ta, nu totdeauna știi de ce. Oamenii care te-au ajutat pot veni cu trădări sau cereri de plată. Partenerii te pot minți. Dar publicul te sprijină fără condiții și fără agendă dublă. Theodor Stolojan a trăit aproape două decenii în inima publicului român pentru că a unificat cursul pieței negre cu cel oficial, trecând oamenii din statutul de potențial infractori în statutul de oameni normali care uneori au nevoie de monedă străină. Și nimeni nu l-a putut scoate din sufletul oamenilor – nici baronii întreprinderilor de stat cărora li s-a închis robinetul, nici bancherii care vămuiau în interes personal tranzacțiile mincinoase, nici activiștii de partid care stabileau cursul leului cum le dicta portofelul personal.
Să mai sperăm o dată.