USL a câștigat puțin peste 50%, mult sub cifrele umflate la cald, ca de obicei, de unele televiziuni, dar suficient cât să-și proclame victoria. Cu acest rezultat, PSD și PNL câștigă legitimitate în actul guvernării, cucerește noi orașe mari din țară și o mare parte din rețeaua de consilii județene, înfige steagul în toate sectoarele Capitalei și își adjudecă Primăria Generală. Chiar dacă USL se află departe de dominația anunțată de exit-poll-uri, Victor Ponta și Crin Antonescu fac un mare pas către victorie în toamnă. Greu de imaginat ce erori la guvernare, ce scandaluri monstruoase, ce catastrofă economică ar putea întoarce rezultatul peste numai șase luni, la parlamentare. Un mic detaliu amenință totuși stabilitatea USL.
Acolo unde cele două partide au candidat singure se vede limpede diferența de anvergură. Raportul de forțe este net în favoarea PSD, care a câștigat semnificativ mai multe primării decât PNL în orașele unde cele două partide au candidat separat, nu în alianță. Așadar, Victor Ponta iese și mai puternic după localele din 2012. Diferența nu-i atât de mare cât să transforme PNL-ul și pe Crin Antonescu într-o anexă în USL, dar lucrurile se complică, atmosfera se tensionează.
Ce interes are premierul Victor Ponta să execute planul suspendării președintelui Traian Băsescu? De ce i-ar deschide calea lui Crin Antonescu spre Cotroceni? Ce interes are să-i facă pe liberali mai puternici decât sunt? Răspunsul rațional este unul singur: absolut nici unul. Ar fi de așteptat, prin urmare, ca Victor Ponta să mimeze de acum încolo conflictul cu un Traian Băsescu paralizat de frica suspendării, dar convenabil ca sac de box până prin 2014, când PSD și-ar putea arunca propriul candidat în cursa pentru Cotroceni. Fără o funcție de responsabilitate și fără adversar, Crin Antonescu își va pierde suflul dacă prezidențialele vor avea loc la termen și nu anticipat, ca rezultat al suspendării. Apoi, ce argumente vor avea liberalii în toamnă să ceară paritate la împărțirea candidaturilor?
Cele 14% – 15% procente comunicate oficial de BEC în cazul PDL, respectiv 22% anunțate de Adriean Videanu reprezintă un scor prost, în nici un caz un mare succes, dar adevărul este că se putea și mai rău. Știa ceva Traian Băsescu atunci când, rugat să comenteze rezultatele, a spus doar: Ferească Dumnezeu de mai rău! În primul rând, rezultatul dovedește că ideea de a candida sub diferite alianțe și mișcări înregistrate cu nume diferite în teritoriu a fost complet nefericită. În urechile publicului se înfig cifrele seci, oficiale, ridicol de mici: 14% – 15%. Până la public nu mai ajunge explicația că la acest scor meschin se adaugă, de fapt, rezultatele obținute de clonele rebotezate din Piatra Neamț, Timiș etc. și că rezultatul final e mai mare, eventual peste 20%. Până la urmă, nici nu e limpede dacă-i foarte corect să adaugi scorul clonelor revopsite în verde tocmai pentru a scăpa de simbolistica nefastă a culorii portocalii (altă eroare, în opinia mea).
Important e altceva: Emil Boc a câștigat Primăria Clujului la mustață în fața lui Marius Nicoară de la USL și va fi dificil de înlăturat de la șefia partidului. Până la urmă, victoria sa a salvat partidul de la dezastru. În cazul oficializării victoriei, Emil Boc se va muta înapoi la Cluj și își va relua naveta la București. Va lăsa partidul pe mâna lui Adriean Videanu și Vasile Blaga până la parlamentare, dar nu se va da singur jos din scaunul de șef. Chiar dacă se va confrunta cu un iminent val de dezertări din partid, Boc nu mai poate fi înlăturat prea ușor. Cine s-o facă? Cu ce argument?
Lui Videanu i-au scăzut dramatic șansele de a lua frâiele partidului. În rest, pe mult hulitul Boc nu prea are azi cine să-l conteste în partid. Teoretic, are mână liberă să treacă la curățenie, dar e prea slab să taie în carne vie. De ce nu curg deja demisii? Cine-și asumă totuși răspunderea? Ar trebui înlăturați toți prim-vicepreședinții, șeful de campanie, Vasile Blaga (marele suspect de blat cu PSD), și adusă o echipă complet nouă, credibilă.
Printre marii responsabili se numără și Elena Udrea, sub care PDL a pierdut tot Bucureștiul și s-a prezentat cu Silviu Prigoană, un candidat ridicol, la alegeri, pus parcă dinadins să-i ușureze lui Sorin Oprescu realegerea. Prigoană vede un succes PDL, însă cele 16 procente scoase cu chiu cu vai sunt o rușine dacă le raportăm la potențialul electoral din București. Eșecul din Capitală arată și mai prost dacă-l comparăm cu scorul bun obținut de candidatul independent Nicușor Dan. Scuza că în țară PDL stă chiar mai prost nu ține. Pentru București e foarte puțin și punct. N-ar fi de mirare însă ca Udrea să se agațe din nou de funcție, să nege evidența și să deschidă șampania.
Ce poate fi mai penibil decât un partid care, după ce a dominat ani buni Capitala, nu reușește să ia măcar dublu din scorul obținut de un biet independent activ mai mult pe net? Ce poate fi mai umilitor decât mesajul „Nu vă mai dorim pe nici unul din voi!“, transmis de votanții lui Nicușor Dan? Unul din zece bucureșteni a ținut să-și manifeste prin vot exasperarea față de un mod corupt de a conduce orașul, prin înțelegeri subterane, blaturi și aranjamente transpartinice. Din acest punct de vedere, cele zece procente obținute de Nicușor Dan spun mai multe decât putem citi într-o primă lectură. Ne spun, de pildă, că în București există un public sănătos, pretențios și activ, numai că partidele clasice sunt incapabile să ajungă la el. Ne mai spun că bucureștenii nu se identifică în masă cu gargara leneșului isteț, cu vorbă lungă și fapte puține. E reconforant să aflăm că acest public există și se arată dispus să intre în joc dacă are pentru cine/ce.
Rezultatul lui Nicușor Dan l-ar putea încuraja pe Mihai Răzvan Ungureanu să se decidă mai repede: ori merge pe mâna PDL, ori se înhamă la drumul mai lung și mai dificil al unei noi construcții. Însă, ceva îmi spune că MRU va profita de criza de lideri din PDL. I se deschide perspectiva unei cariere politice facile. De ce-ar alege drumul lung, munca la proiecte, soluții, lupta obositoare pentru o idee când poți întinde simplu mâna și să iei totul?
Însă, veștile proaste despre bucureșteni le anulează pe cele bune. Cum e posibil, totuși, ca un politician semidoct ca Robert Negoiță, acuzat de sex cu minore și de proaste relații cu fiscul, să ajungă primar de sector la scor detașat? Cum se poate ca personaje perfect amorale ca Piedone, traseist fără scrupule, ieri șef de campanie la PDL, azi la UNPR și mâine la PNL, să câștige cu un obscen 80%? Ce ne spun aceste opțiuni despre restul orașului? Votul politic, revolta, sancțiunea aplicată PDL, mă tem că nu explică totul.
Ajunși în acest punct, merită studiat cu atenție profilul publicului ieșit duminică, 10 iunie, la urne. Cine sunt cei care au votat? Masa critică au făcut-o bugetarii, pensionarii și asistații social sau sectorul privat, cei care nu sunt dependenți de stat? Cum au votat unii, cum au făcut-o ceilalți? Cine sunt susținătorii USL, cum arată nucleul dur al PDL? Nu cumva am avut de-a face cu o supramobilizare a celor afectați de criză în paralel cu o suprademobilizare a celorlalți? Nu cumva, eliminând în mod deliberat nuanțele, ajungem la concluzia că, în 10 iunie 2012, s-a impus din nou în România viziunea etatistă, că mirajul statului asistențial a sedus iarăși o populație sărăcită și dezorientată? O cercetare calitativă aprofundată a profilului alegătorilor ieșiți la vot ne-ar putea oferi mai multe răspunsuri interesante.
În fine, o veste bună din comunitatea maghiară: agitația naționalistă de la Budapesta n-a avut efect. Partidele radicale maghiare din România au obținut rezultate subunitare, catastrofale. UDMR s-a impus ca partid dominant, trimițând practic în neant PCM-ul lui Sasz Jeno și PPMT lui Laszlo Tokes. Un rezultat mai bun pentru cele două partide echivala cu succesul discursului extremist, revizionist și cu ecouri fasciste practicat de liderii Fidesz de la Budapesta în rândul comunității maghiare din România. N-a fost, slavă Domnului, cazul. UDMR revine practic la statutul de unic reprezentant legitim al comunității, puciul a eșuat.
La fel cum nu cred că e cazul ca România să-și facă griji pentru cele 7-8 procente obținute la nivelul țării de partidul lui Dan Diaconescu. Este fix nucleul dur de zăltați, dezabuzați, marginali și nefericiți ai sorții care votau în trecut cu PRM, cu PNG sau alte partide zise antisistem, în realitate extremiste și xenofobe. Cele două partide fiind dispărute, acest public neglijat s-a reorientat către noul star. Diaconescu îi ajută pe săracii cu duhul să treacă de mizeria zilei de astăzi, oferindu-le seară de seară niște povești stupide ca să uite de grijile zilei de mâine.
Cu această opoziție totuși slabă, singura contrapondere eficientă la excesele puterii rămâne pe viitor justiția. Rolul ei devine de acum și mai important, responsabilitatea magistratilor crește, miza menținerii MCV, la fel. Câtă vreme cele două blocuri politice (USL și PDL) aveau forțe relativ egale, opoziția putea să riposteze la derapajele guvernării și, eventual, să le corijeze. În fața unui USL care tinde să monopolizeze puterea, justiția rămâne ultima redută capabilă să echilibreze sistemul. Din păcate, corpul magistraților funcționează ca un seismograf. Înregistrează vibrațiile puterii, sensibili la cel mai mic gest ostil sau atac la independența lor. Dacă USL decide, după raportul de țară din iulie, să acționeze în forță, justiția – ultima redută a statului de drept – va capitula fără bătălie în fața voinței politicienilor, ceea ce va deschide drumul către delirul puterii totale.
Dan Tapalagă
HotNews.ro
