Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Acum două veri, nimeni nu s-ar fi gândit că provincia avea să „amaneteze“ titlul şi Cupa României în sezoanele ce urmau. Şi asta, nu din cauza faptului că Bucureştiul ar fi fost imbatabil, ci pentru că metodele specifice erau accesibile Capitalei.
Atât CFR Cluj, cât şi Unirea Urziceni au fost două echipe mici, pe care nimeni nu ar fi pariat, în momentul promovării, că o să reuşească asemenea performanţe. Cu toate acestea, ele au reuşit într-un timp foarte scurt să câştige trofee pe care alţii le vânează de multă vreme.
Dacă stăm să reflectăm asupra ultimelor două sezoane, se poate lesne observa că strategia CFR-ului nu a fost asemenea celei a Unirii. Pe de o parte, la Cluj a fost o investiţie colosală, cu mulţi jucători străini aduşi pe sume foarte mari, nemaiîntâlnite până atunci în fotbalul românesc. Chiar dacă au fost numiţi mercenari şi li s-au pus diverse peceţi de către presa bucureşteană, „clujenii“ şi-au văzut de treabă şi, alături de motivarea financiară, aceştia au venit cu dorinţa de a arăta lumii întregi că sunt fotbalişti. Deşi pragul anonimatului a fost destul de mare, jucătorii nu au dezamăgit, iar anul trecut, în Liga Campionilor, au jucat de la egal la egal cu marii fotbalişti ai lumii.
Unirea, pe de altă parte, a avut avantajul că mereu a jucat cartea locului secund. Doar în ultimele etape, când deja nu mai putea ascunde faptul că se bat pentru titlu, Dan Petrescu şi Mihai Stoica şi-au declarat public intenţiile. Cu pecetea de mercenari şi de jucători expiraţi, pusă de data aceasta de patronii care îi îndepărtaseră, Apostol, Galamaz sau Frunză au adus titlul într-un orăşel minuscul pentru o competiţie atât de mare precum Liga Campionilor. Ce or să facă ialomiţenii în Europa nici nu mai contează, deoarece dezinvoltura cu care au jucat în sezonul trecut şi lipsa presiunii nu or să-i constrângă să greşească şi să transforme totul într-un fiasco (cum au făcut-o echipele Capitalei).
Ce au în comun cele două strategii? Ce anume ne lipseşte nouă la Craiova ca să putem să ne vedem într-o cupă europeană, pentru că, deocamdată, pentru titlu mai avem de luptat? Nimic mai simplu: profesionalismul şi lipsa presiunii.
Nu îţi trebuie să arunci cu milioane de euro în fiecare pauză competiţională, pentru că rişti să ajungi la faliment (a se vedea Rapid şi Dinamo). Nu îţi trebuie zeci de antrenori într-un an, pentru că performanţa nu se face imediat (a se vedea CFR Cluj şi Steaua sezonul trecut). Şi, în nici un caz, nu îţi trebuie un public numeros care să facă presiuni şi să-şi dorească atât de mult un trofeu. La Craiova, oricum, nu aruncăm des cu banii, ultimii jucători aduşi fiind liberi de contract (inclusiv Şoavă). Antrenori am schimbat prea mulţi în ultimii ani, Napoli fiind iubit tocmai pentru că adusese stabilitate. Iar despre public şi presiunea pusă pentru un rezultat imediat nu mai are rost să intrăm în detalii.
De aceea, în momentul în care conducerea Ştiinţei a fixat un obiectiv îndrăzneţ precum titlul anunţat anul acesta, ar trebui să ia în considerare şi să înveţe câte puţin şi din strategiile CFR-ului şi ale Unirii, pentru că, altfel, ne vom trezi la fel ca până acum: aprigi la vorbe, dar cuminţi în clasament.