Plan de criză?

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Când anul trecut, pe vremea asta, spuneam că ar trebui să fim foarte atenÅ£i la cheltuielile noastre, întâmpinam reacÅ£ii de genul: „Hă! Soviani ne sfătuieÅŸte să nu mai consumăm“. A trecut un an ÅŸi, din păcate, am acelaÅŸi sfat: cheltuieli moderate ÅŸi economisire sporită - asta pentru cine are din ce economisi. Åži, nu uitaÅ£i! Fiecare sută de lei economisită acum este mai valoroasă decât promisiunea unei sute de lei câÅŸtigate în viitor. Pentru că de aici provine totul: consumăm, ca naÅ£iune, mai mult decât câÅŸtigăm ÅŸi pentru asta apelăm la economisirea altor naÅ£iuni. Pe care, până pe la jumătatea acestui an, ne-au acordat-o. E drept, contra dobânzi, care s-au majorat. Pe viitor, vor fi mai reticente în a suplimenta apetitul de consum.

Nu pot decât să mă amuz trist când îi văd pe politicieni, cu mai puÅ£in de trei săptămâni până la alegeri, că au aflat ÅŸtirea: „E criză în lume!“. După ce au ignorat semnalele venite de cel puÅ£in doi ani încoace. Åži nu numai că le-au ignorat, dar nu au făcut decât să favorizeze canalele de import al crizei ÅŸi în România. Cum? Prin adâncirea datoriilor.

A vorbi despre planuri anticriză acum este ca ÅŸi cum la o zi după cutremurul din 1977 ai fi vorbit despre un plan pentru limitarea efectelor cutremurelor. Sau ca ÅŸi cum, la o zi după ce ai făcut sex neprotejat cu o prostituată bolnavă, ai declara că trebuie să avem grijă ÅŸi să ne protejăm împotriva bolilor venerice. Sigur, un cutremur nu poate fi anticipat. Dar, atunci când îÅ£i construieÅŸti casa pe un teren cu un risc seismic mai mic, ÅŸi nu pe nisip, vei fi întotdeauna mai protejat împotriva cutremurului. Sau, atunci când îÅ£i consolidezi casa care stă să cadă, ai mai multe ÅŸanse să scapi atunci când cutremurul te va prinde în somn.

În urmă cu zece săptămâni, publicam în Curierul NaÅ£ional ÅŸi în Gazeta de Sud articolul „Dacă e PNL, e Belgia“, în care analizam viziunea mioapă a primului-ministru, care spunea că în anul 2013 vom putea fi a ÅŸaptea putere economică a Uniunii Europene. Åži analizam acolo că singura variantă pentru a depăşi actuala a ÅŸaptea putere a Uniunii (Belgia) era ca noi să creÅŸtem cu 20% pe an, iar Belgia să stea pe loc. Ambele condiÅ£ii sunt aberante: nici noi nu avem cum să creÅŸtem cu 20% pe an, nici Belgia nu are cum să stea pe loc în următorii patru ani. Aberante, pentru orice om cu bun simÅ£ economic. Însă, pentru politicienii miopi, care cred că bunăstarea se creează prin ordonanţă de urgenţă, sloganul era perfect. Au trecut zece săptămâni. AcelaÅŸi sloganist spune acum că începe să vadă la televizor cum uzinele îÅŸi opresc activitatea ÅŸi cum, în loc de valoarea adăugată ÅŸi PIB suplimentar, încep să producă ÅŸomeri tehnici ÅŸi disponibilizaÅ£i. Să fi înnebunit România în zece săptămâni sau să fi fost sloganiÅŸtii în afara oricărui bun simÅ£ economic? SusÅ£in cu tărie că România nu a înnebunit în ultimele zece săptămâni. Åži nici nu a intrat în criză. Ci este mai degrabă o nouă etapă, după ce simptomele „răcelii“ au devenit mai mult decât simptome. Avem primele semne de febră.

Revenind la planul anticriză. El nu se face atunci când criza e deja aici (priviÅ£i dobânzile pentru leu). El se face cu mult timp înainte, când eÅŸti apt să anticipezi criza. Pe 19 mai 2006, Germania aproba majorarea TVA de la 16 la 19% începând cu 1 ianuarie 2007. Åži, atenÅ£ie pentru cei care spun că nu se pot câÅŸtiga alegerile cu promisiuni de majorări de taxe (desigur, Germania este altă lume decât România), măsura a fost inclusă în programul electoral al Angelei Merkel din anul 2005. Pentru a inhiba consumul, măsura a fost luată cu mult timp înainte de debutul oficial al crizei, rămânând o TVA diferenÅ£iată pentru alimente (7%), cărÅ£i, reviste, ziare, flori sau bilete de tren ÅŸi autobuz. Adică măsura nu a afectat produsele de strictă necesitate, ci doar ceea ce trebuia inhibat pentru a nu crea dezechilibre: consumul.

Rămân la părerea mea, expusă încă de anul trecut, că majorarea de TVA ar fi fost necesară în urmă cu mai bine de un an, pentru a nu permite adâncirea consumului ÅŸi pentru a acÅ£iona anticiclic, adică, atunci când ai motive să creÅŸti, neapărat trebuie să îÅ£i creezi rezerve pentru zile negre. La noi, ignorându-se total criza care se contura în lume, nu numai că am risipit orice fel de rezerve (aruncând banii în consum ÅŸi nu în cheltuieli de infrastructură), ba, mai mult, ne-am adâncit îndatorarea: deficitul de cont curent al balanÅ£ei comerciale s-a majorat în primele nouă luni ale acestui an cu 14,8% faţă de primele nouă luni ale anului trecut, până la 12,7 miliarde de euro. Ei bine, banii ăştia nu îi avem. Asta înseamnă deficit: îndatorare. Iar noi am adâncit îndatorarea în perioada banilor ieftini (pe care ar fi trebuit să îi folosim pentru infrastructură), urmând să plătim facturile în perioada banilor scumpi. Iar facturile sunt din ce în ce mai mari.

Ce zice la noi planul anticriză? Să adâncim ÅŸi mai mult dezechilibrele! Să dăm stimuli fiscali la toate companiile. Merită toate companiile? Întocmai ca ÅŸi în cazul TVA germane, soluÅ£ia este diferenÅ£iată. Mai degrabă soluÅ£ia, întocmai ca ÅŸi în cazul TVA germane, este de majorare a impozitului pe profit pentru companii ÅŸi de stimulare acolo unde va fi cazul (IMM).

Să luăm cazul Dacia. Pe ei nu faptul că au profit mai puÅ£in îi împinge să întrerupă producÅ£ia (practic, la Dacia se va mai lucra cel mult zece zile până la sfârÅŸitul anului). Pe ei piaÅ£a, adică lipsa de bani/nevoie a populaÅ£iei/companiilor îi împiedică să producă la acelaÅŸi ritm. Pentru că banii au devenit prea scumpi pe credit, vânzările au scăzut. Åži atunci, de ce să produci dacă lumea/companiile nu au bani/nevoie să îÅ£i cumpere? Răspunsul este simplu: nu produci. ÎÅ£i reduci din cheltuieli decât să produci pe stoc. Vrei să îi stimulezi să creeze noi locuri de muncă? Pentru ce, dacă produsul lor, în actualele condiÅ£ii ale pieÅ£ei, nu mai are aceeaÅŸi căutare? De ce ar angaja forţă de muncă dacă ea nu ar avea pentru ce munci? Un astfel de plan anticriză, din păcate, nu poate face decât să adâncească această criză (prin reducerea de venituri la bugetul de stat, care ÅŸi aÅŸa intră într-un ritm mai redus decât anticipările).

Încă un lucru. ÅžtiÅ£i care a fost cel mai performant export al României (aparent)? Exportul de oameni. Da. Acei „stranieri“ care au plecat peste graniţă. Pe de o parte, pentru că nu au îngroÅŸat rândul ÅŸomerilor din Å£ară (cum ar fi putut România să absorbă încă două-trei milioane de lucrători?). Pe de altă parte, pentru că plecarea lor a împuÅ£inat bazinul de forţă de muncă din Å£ară, ceea ce a condus la presiuni suplimentare în favoarea salariaÅ£ilor, pentru majorarea preÅ£ului forÅ£ei de muncă. Åži, nu în ultimul rând, pentru că, deÅŸi, aparent, nu ne-a costat nici un ban ca să îi exportăm, ei au trimis anual cinci până la ÅŸapte miliarde de euro, bani cu care familiile lor rămase acasă au putut să îÅŸi continue traiul. De ce aparent? Pentru că i-am exportat aparent gratis. Costurile formării lor (educaÅ£ie/sănătate) s-au acumulat în timp ÅŸi doar aparent acest export nu a costat.

Iar criza afectează acum toată Europa. Zona euro este, oficial, în recesiune, pentru prima dată de când s-a introdus pe piaţă moneda unică europeană. Iar acest export performant al nostru va putea pe viitor să trimită mai puÅ£ini bani acasă (condiÅ£iile de viaţă se înrăutăţesc ÅŸi pentru ei) ÅŸi, într-o perspectivă chiar ÅŸi mai pesimistă, ar putea fi tentaÅ£i să revină, pentru că ÅŸomajul de acasă este mai uÅŸor de suportat decât cel de acolo. Iar presiunile ar fi invers de această dată: salariile vor avea mai puÅ£ine motive să crească, în timp ce banii vor fi tot mai necesari ÅŸi tot mai puÅ£ini. În timpul acesta, planurile de criză conturate de politicieni au o singură valoare: zero. SoluÅ£iile trebuie căutate în altă parte.