« Alte articole din categoria Opinii

Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Aceste două cuvinte sunt profesionale, deci oarecum mai complicate. Dar lipsa de cultură şi autocitire critică duce la perle înfiorătoare cu termeni mult mai banali, desfigurând chipul unor publicaţii cu oarecari pretenţii. Cum poate scrie, de exemplu, dl. Bucurenci că „Numărul copleşitor de voturi adunate contra lui Băsescu are ceva din izul celor 23 de lovituri de pumnal căzute la Idele lui martie“?. Cotidianul care găzduieşte aceste rânduri nu are un editor plătit să dreagă la Idele lui Marte? Pe vremuri, corectori ştiutori de limba română şi absolvenţi de facultăţi clasice nu ar fi lăsat aşa ceva. Sau, tot D. Bucurenci, „e posibil ca parlamentarii să nu fi comis o ucidere rituală a tatălui, ci o masturbare simbolică a preşedintelui“. Aici este evident că eroarea vine nu doar pentru că autorul nu ştie sensul cuvintelor pe care le foloseşte, că oricine a văzut emisiunea culturală TVR la care nu ştia niciodată ce să întrebe pe invitaţi e lămurit asupra culturii lui, ci pentru că mai e şi dornic să ne scoată ochii cu ce nu ştie. Sursa lui autodemascată mai jos e un autor de popularizare, Bebe Mihăescu, dar nici chiar Bebe nu cred că poate fi blamat pentru Parlamentul-miriapod care îl masturbează „simbolic“ pe Băsescu. Vai de capul nostru! Nu putem introduce regula elementară ca acela care nu poate trece de faza 1 la „Questions pour un champion“ să nu scrie la ziar şi să nu modereze emisiuni culturale?
Claudiu Săftoiu, alt risipitor de perle lingvistice şi de gândire, strică şi el paginile în care scrie, stipulând că „palierul electoral dominant a fost cel mai frecventat de cetăţeanul recent decomunizat“. Or, nu poţi decomuniza cetăţeni, doar state, palier electoral nu înseamnă nimic în nici o limbă, nu doar cea a politologiei, ca atare nu îl putem frecventa ca pe o discotecă, etc. Dar ce să mai spun de dl. Săftoiu, care se întreabă mai jos pe un ton de teroare existenţială: „Dar cine a precipitat mojarul?“, ignorând că mojarul, săracul, e un vas din porţelan care nu are calitatea de a precipita, poate fi cel mult recipientul care găzduieşte precipitarea unei alte substanţe. Iar dl. Lucian Mîndruţă, care mi-e chiar simpatic şi care a parcurs un lung drum de când încercam să-i explic pe scurt pe culoarele SOTI ce e burghezia şi ce vrea ea, titrează „Sharia Crăciunului?“, un perfect nonsens, sharia fiind legea canonică islamică bazată pe Coran, nici măcar semnul întrebării nu permite asemenea alăturare. Dacă te loveşti de zece ori de un cuvânt nu înseamnă că îl ştii fără să îl cauţi în dicţionar.
Ca persoană care îşi câştigă de mai mulţi ani traiul din scris în altă limbă decât cea natală (ce citiţi dvs. săptămânal e doar forma mea de dor de casă), mă încearcă adesea o nostalgie sălbatică a limbii române. Aşa cum e ea, infinit mai săracă decât engleza, insuficientă în multe vocabulare profesionale, româna rămâne limba în care au scris în secolul XX Vasile Voiculescu şi Constantin Noica, Mateiu Caragiale şi Nichita Stănescu. Ce trist că primul val de libertate a adus această deşănţare a exprimării, această lipsă de pudoare a vocabularului! Nu doar presa s-a tabloidizat în România, ci şi literatura, care nu mai e apreciată dacă nu conţine dezacorduri sau nu are la câteva rânduri trimiteri la genitale în română şi engleză. Mi-e dor de româna anilor mei de studenţie, de limba din Secolul XX şi Opinia studenţească, un fel de castel de după ale cărui ziduri ţineam piept cenzurii, şi mi-e scârbă de acest cort improvizat pe care îl împărţim cu tot felul de conlocuitori de pripas ai limbii noastre.