Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Partidele româneşti reînvaţă să negocieze. Este surprinzător dacă ne gândim cât se urau acum o lună. Nu e nimic rău în asta, negocierea reprezintă fundamentul guvernării moderne.
Cum puţină comparaţie nu strică niciodată, ar merge un ocol prin America, să vedem cum se negociază acolo. Problema imigraţiei ilegale în Statele Unite este una fierbinte. 20 de milioane de oameni se află ilegal acolo. Întrebarea „Ce facem cu ei?“ scindează publicul american. Stânga democrată doreşte mai degrabă integrarea lor în societate. Dreapta republicană nu se opune atât integrării lor, cât doreşte să se asigure că nu mai ajung şi alţi imigranţi ilegali (cei legali sunt încurajaţi de toată lumea, pentru că reprezintă forţă de muncă înalt calificată). Publicul republican este vehement mai ales faţă de orice idee de „amnistie“, un cuvânt care a devenit tabu pentru că ar presupune că li se acordă în mod nedrept cetăţenia americană celor care au ajuns acolo încălcând legile.
Deşi republicană, actuala administraţie Bush a fost destul de ezitantă în domeniu. A început să ridice un gard la graniţa cu Mexicul. O întreprindere complicată dacă ne gândim că ar trebui să acopere mii de kilometri de graniţă, aşa că nu s-au realizat mai mult de câteva zeci de kilometri, lucru care a crescut frustrarea celor care consideră că statul nu face nimic pentru a proteja America de noii veniţi.
Aceasta fiind situaţia, în urmă cu trei săptămâni, un grup de senatori republicani şi democraţi a anunţat că s-a ajuns la un compromis asupra unui proiect de lege. Asta după săptămâni întregi de negocieri semisecrete. A rezultat un proiect de 350 de pagini, care încearcă să împace ambele tabere. Pe scurt, imigranţii aflaţi deja în America primesc cetăţenie după ce plătesc nişte amenzi şi cu anumite condiţii destul de stricte. Dar procedura de acordare a cetăţeniei este condiţionată de nişte paşi concreţi în ridicarea gardului de la graniţă. Nimeni nu este mulţumit de forma acestei legi. Ambele tabere au renunţat la câte ceva. Unul dintre favoriţii republicani în cursa pentru preşedinţie din 2008, senatorul John McCain, susţine legea şi deja a fost taxat drept trădător de republicanii radicali, nemulţumiţi pentru că văd în acest proiect o amnistie implicită. Alt favorit republican, fostul primar din New York Rudolph Giuliani, susţine şi el proiectul.
Până la urmă, negocierile fac bine şi pot rezolva şi chestiuni atât de dureroase şi de controversate cum este imigraţia din America. Dar ajung la un punct unde comparaţia arată ceva dureros pentru noi. În negocierile româneşti din ultima vreme nu prea am văzut discuţii pe programe şi pe politici publice. S-au certat pe posturi, pe susţineri în parlament. Deloc pe ceva concret, măcar un domeniu, măcar o măsură care ar rezulta din pacea politică. Asistăm la un spectacol din care nu ştim dacă vom câştiga ceva. E bine că negociază, dar nu negociază ce trebuie.