Băsescu, haita şi poporul

Cum îl vor primi oltenii pe preşedintele Traian Băsescu astăzi, la Craiova, nu e greu de bănuit: cu simpatie (unii), cu antipatie sau indiferenţă (alţii). Mă întreb însă (proverbul englezesc despre curiozitatea care ar fi omorât pisica nu mă sperie, de data asta) care va fi ponderea simpatizanţilor, potrivnicilor, indiferenţilor – atât înainte de miting, cât şi după, altfel spus în ce măsură discursul preşedintelui va schimba aceste raporturi, cu o săptămână înainte de referendum.
Misiunea lui Băsescu, fără a fi imposibilă, pare totuşi dificilă şi oricine a fost atacat vreodată de o haită a simţit, probabil, ceva asemănător, iar cine nu se poate imagina în situaţie. Viaţa nu bate întotdeauna filmul, nu îţi permite să ajungi atât de lesne la rezultate precum cele ale lui Bruce Willis, Steven Segal, Chuck Norris sau Jackie Chan în confruntarea cu un grup advers. A verificat asta pe pielea lui preşedintele Constantinescu, Domnia sa răspunzând cu tăceri prelungite şi mioritică resemnare într-un context asemănător.
Băsescu nu este însă omul renunţărilor, iese la luptă, riscă totul (politic vorbind), deşi „ceilalţi“ sunt mulţi, uniţi şi atacă în disperare de cauză, căci într-un fel pare că vor fi soluţionate în instanţă dosarele unor Patriciu, Bela, Voiculescu, Roşca Stănescu, Zsolt Nagy, Iliescu, Şereş, dacă preşedintele suspendat se întoarce la Cotroceni, şi în alt fel dacă nu. E bun, atunci, Băsescu de preşedinte? „A încălcat Constituţia!“, ţipă la unison Iliescu (vă mai amintiţi mulţumirile adresate minerilor în '90? Dar răzgândita graţiere a lui Miron Cozma dinaintea ultimelor alegeri?) şi Orban sau Vadim Tudor şi Verestoy. „Umblă prin cârciumi!“, se încruntă dezinteresat Nistorescu & Co., de parcă a lua cina într-un restaurant echivalează, chiar şi pentru un preşedinte, cu a fi găsit beat într-un şanţ (nu cred că oamenii care l-au votat s-au gândit că Băsescu se va purta ca la mănăstire). „Nu are faţă de preşedinte!“, ne repetă, încă dinainte de alegeri, oameni cu „feţe“ (multe) de jurnalişti: Cristoiu, Chireac, C.T. Popescu.
Nu sunt un fan al lui Băsescu (îi văd păcatele de om politic), cu atât mai puţin al partidelor care îl susţin: PD (nu am uitat, de exemplu, cum votau democraţii împotriva legilor proprietăţii în guvernarea alături de CDR), PLD şi, mai discret, PNG, dar nu pot să nu remarc că unii dintre cunoscuţii formatori de opinie ar avea muniţie suficientă pentru a ţinti cealaltă tabără. Nu pot să nu observ că Băsescu şi-a asumat responsabilitatea condamnării comunismului (Constantinescu, după ce a ajuns preşedinte, a declarat că punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara nu mai e de actualitate), că încercarea cea mai temerară şi cea mai izbutită de reformă în justiţie după 1990 i-a aparţinut Monicăi Macovei (omul preşedintelui), că Băsescu s-a străduit să consolideze instituţiile statului şi încrederea în ele, că suspendarea sa şi toată hărţuirea la care a fost supus: schimbarea din mers a tuturor regulilor şi chiar îndemnul „Votaţi Băsescu – Votaţi D.A.“ (DA însemnând de fapt suspendarea) nu au fost „pe bune“. Tensiunea din ultimele luni care s-a propagat de pe scena politică face dificil de păstrat un aer destins. Nimic nu desparte mai tranşant oamenii decât adevărul, cred deci că nu ambele părţi mint. Un lucru e sigur: loc de compromis nu încape. Fie Băsescu îi va număra în luptă, fie ei îl vor număra pe el. Şi când spun luptă mă refer la vot, nu la războiul civil care nu îl lasă să doarmă pe Mircea Geoană.