15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Turul Marilor Tunuri“ a ajuns şi la Craiova

„Turul Marilor Tunuri“ a ajuns şi la Craiova

IMG_5545

„România Curată“ a organizat sâmbătă o excursie turistică la investițiile din Craiova derulate pe fonduri UE, unde lucrările sunt executate prost, cu întârzieri, cu risipă de bani publici

Unul dintre cele mai cunoscute și active ONG-uri din țară, „România Curată“, a organizat la Craiova sâmbătă, 16 aprilie, „Turul Marilor Tunuri“, o excursie turistico-civică menită să sensibilizeze opinia publică în legătură cu eficiența cheltuirii fondurilor UE de către administrația publică locală. Autocarul „România Curată“ a plecat în jurul orei 11.00 din fața Universității din Craiova, mergând pe traseul celor mai importante investiții publice din oraș. Printre altele, turiștii au vizitat parcarea subterană de la Teatrul Național „Marin Sorescu“, lucrările la infrastructura rutieră din cartierul Bariera Vâlcii, proiectul Water Park și Parcul „Nicolae Romanescu“.
Parcarea subterană din centrul orașului are o capacitate de circa 600 de locuri, proiectul ridicându-se la peste zece milioane de euro. Pe măsură ce lucrările se apropiau de final, proiectul a stârnit un scandal public în Craiova. Parcarea subterană are și o parte supraterană care nu se încadrează în peisaj. În plus, ea nu este recepționată nici acum, din cauza unor neconformități la execuție.
Lucrările de asfaltare pe strada Bariera Vâlcii trebuia finalizate pe 30 aprilie 2015. Potrivit primăriei, lucrările au fost întârziate din cauza unor conducte de utilități descoperite în subteran. Pentru refacerea unor porțiuni de conducte ar fi fost necesară o nouă licitație. Lucrările sunt încă departe de a fi gata, iar orașul trebuie să plătească 1,5 milioane de euro din bani proprii, pentru nefinalizarea la timp a unui pachet de proiecte de instrastructură care include străzile Râului, Caracal și Bariera Vâlcii.

„Țepele pe bani publici, obiective turistice“

Licitația pentru execuția complexului Water Park, aflat în Parcul Tineretului, a fost demarată încă din timpul mandatului lui Antonie Solomon (2012). Lucrarea, estimată la 15 milioane de euro, trebuia finalizată în octombrie 2015. Pe parcursul contractului, proiectul a fost blocat și de o investigație a DNA, demarată în noiembrie 2014, care suspectează decontarea unor lucrări fictive. Proiectul de buget pe 2016 estima că din cauza întârzierii lucrărilor primăria trebuie să plătească din banii orașului circa 3,45 milioane de euro.
Exemplul cel mai elocvent în ceea ce privește cheltuirea eficientă a fondurilor UE este cel privind reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu“. Oaza de verdeață a Craiovei, amenajată la începutul secolului de renumitul peisagist francez Edouard Redont, are circa 100 de hectare, fiind monument istoric clasa A și cel mai mare parc natural din sud-vestul Europei. Lucrările estimate la circa 15 milioane de euro au demarat în octombrie 2015. Evident, până la 31 decembrie nu au putut fi cheltuite în totalitate, iar prevederile în bugetul Craiovei pentru continuarea proiectului care ar fi trebuit să se deruleze pe bani europeni sunt de 8,16 milioane euro. În plus, proiectul suferă la partea de peisagistică și nu are studiu de impact asupra mediului. Ultilajele șenilate ale constructorului au intrat pe spațiul verde ca într-un șantier obișnuit, afectând vegetația. Ministerul Culturii s-a sesizat din Gazeta de Sud și a sistat lucrările în perioada 31 martie – 14 aprilie, recomandând lucrări de tratare a copacilor răniți.
Circa 14 milioane de euro s-a estimat că trebuie să plătească Primăria Craiova pentru proiectele cu fonduri europene continuate pe banii craiovenilor pentru că nu au fost finalizate la timp. „Această acțiune este organizată pentru a evidenția anumite proiecte în care se face o risipă de bani publici, ori contractele nu sunt finalizate la timp, ori sunt alte și alte nereguli pe bani publici. Scopul este să transformăm aceste țepe pe bani publici în obiective turistice. Pentru a nu se restitui fondurile UE deja investite din cauza depășirilor de termene, lucrările care se execută acum se fac pe banii craiovenilor“, a explicat Andrei Macsut, reprezentantul Asociației „România Curată“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS