12.3 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinOriental Egipt - oaza

Oriental Egipt – oaza

Printre restaurantele recent aparute in peisajul craiovean (mai putin de o saptamâna) este si unul cu specific… arab, un local pe care nu am vrut sa-l ratez. Terasa-restaurant Oriental Egipt, situata intre Casa Studentilor si Restaurantul Plaza, m-a surprins.


La terasa-restaurant Oriental Egipt am gasit o oaza de liniste, cu o fântâna arteziana in mijloc, incrustata cu ornamente arabe. Pe terasa nu sunt decât vreo 20 de mese dichisite cu fete de masa in combinatii de culori extrem de vii: galben, albastru, rosu, verde. Si pentru ca scaunele nu puteau sa faca nota discordanta din punct de vedere coloristic, acestea sunt tapisate in albastru. Atmosfera e calda, potrivita pentru o seara linistita intre prieteni, mai ales ca terasa e dotata cu doua televizoare imense, postate pe doua laturi diferite ale terasei, spre bucuria chibitilor, care pe perioada campionatului pot câstiga tricouri ale nationalei sau pahare de bere.


Preturi mici si mâncare buna


Servirea e buna, iar ospataritele sunt rabdatoare si-ti furnizeaza detalii despre specialitatile servite. Meniul este diversificat (cu exceptia dulciurilor, care sunt inexistente), cu specialitati din bucataria libaneza, siriana si egipteana, dupa cum esti anuntat de la intrare. Si pentru ca preturile au permis-o, din acest meniu variat si misterios, cu nume, arome si combinatii ciudate am ales un homos libanez (o pasta de naut cu ingrediente misterioase, care se potrivea de minune cu rosii), salata de tabule (o combinatie de patrunjel, rosii, ceapa, castraveti, ulei de masline, lamâie, si ceva condimente numai de bucatar stiute) si un platou combinat (in meniu nu este specificat acest lucru, dar puteti sa combinati preparatele de carne).


Acesta din urma continea siskebab (rulouri subtiri de carne tocata), frigarui de vita si sistauk (un fel de frigarui din carne si ceapa care in prealabil au fost tinute in condimente specifice). Desi nu scrie, lânga carne veti gasi cartofi prajiti si un sos cu iaurt, usturoi si menta (sau cel putin asa cred), toate „impaturite“ intr-o lipie mare, libaneza. Sfatul meu este insa ca inainte de a pune alte condimente, mai intâi sa gustati mâncarea. Specialitatile au fost servite pe tavi mari de inox si m-au costat in total 25 RON. O persoana nu are insa nici o sansa sa manânce tot.


Narghileaua, tocmai buna la sfârsitul unei mese


Si pentru ca nu se putea altfel, dupa o zi lunga si obositoare si o masa copioasa, merge de minune o narghilea, indiferent de aroma care va tenteaza. Eu o recomand pe cea de mar, dar gusturile nu se discuta.


Nu am plecat fara sa „vizitez“ baia, despre care pot sa va spun ca are peretii varuiti in alb, dar care nu iese in evidenta prin nimic. Am gasit-o insa curata.


Oriental Egipt – Calificative


Calitatea preparatelor ****


Comportamentul personalului ***


Atmosfera ****


Preturi *


Curatenie **


Legenda calificative


Calitatea preparatelor


**** te lingi pe degete


*** gustoasa


** nu am murit mâncând-o


* doar daca esti mort de foame


Comportamentul personalului


**** omniprezent


*** aproape „indiscret“


** indiferent


* „absent“


Atmosfera


**** ca intre prieteni


*** de bun gust


** relaxanta


* obositoare


Preturi


**** pentru VIP-uri


*** in ziua de salariu


** acceptabil


* pentru orice buzunar


Curatenie


**** „farmacie“


*** curat


** satisfacator


* mai bine abtine-te

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS