19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalHoţii au dat iama în canale

Hoţii au dat iama în canale

Autorităţile din Craiova sunt îngrijorate de faptul că iau amploare furturile de capace de canal. Nu este stradă în oraş pe care să nu fie cel puţin un canal descoperit, de cele mai multe ori chiar în mijlocul carosabilului.
De la începutul anului, numai Compania de Apă Oltenia (CAO) a fost lăsată fără 210 capace, în aceeaşi situaţie se găseşte şi Regia de Termoficare (RATf) Craiova şi Romtelecom Dolj. „Ne‑au dispărut multe capace de canal, astfel încât am luat decizia să instalăm capace cu balama antifurt. Numai în acest fel putem stopa furturile“, a spus Nicolae Degeratu, directorul RATf Craiova. Hoţii de fier acţionează pe timpul nopţii, încurajaţi şi de lipsa de vigilenţă a organelor de poliţie.
„De la începutul anului şi până în prezent din ce am putut noi inventaria ne-au fost furate 210 capace de fontă de pe carosabil. Vandalizările au crescut în ultima perioadă, iar sesizările pe această temă curg la sediul Companiei. Unii hoţi au fost depistaţi de poliţie. Pagubele sunt însemnate pentru că un singur capac costă 380 de lei fără TVA, dar trebuie să adăugăm şi manopera, şi utilajele care se deplasează în zonă. În total, un capac ajunge la preţul de 971 de lei“, a precizat Mihaela Chiriţescu, reprezentantul CAO.
Şi Romtelecom pare să fi găsit soluţia împotriva furturilor.
„În ultima perioadă, compania a înregistrat cazuri de furturi de capace de la camerele de tragere din judeţul Dolj, în mediul urban, în special în municipiul Craiova, dar şi în zona rurală. Pentru a preveni eventuale accidente care ar putea fi generate de această situaţie, Romtelecom face eforturi pentru ca, imediat după constatarea furtului, să fie montate noi capace, din beton, mai puţin expuse unei astfel de infracţiuni“, au declarat reprezentanţii Romtelecom.
Hoţii fură chiar şi grătarele de la gurile de scurgere în canal a apei pluviale. Pe b-dul 1 Mai, între Ciupercă şi Spital, lipsesc cinci capace de canal aparţinând atât CAO, cât şi Romtelecom. O situaţie similară este pe străzile Elena Teodorini, Deva, Constantin Lecca, Dealul Spirii şi exemplele pot continua.

Capacele ajung la fier vechi

Vinovaţi de aceste furturi sunt şi administratorii punctelor de colectare de fier vechi din Craiova, care primesc de la hoţi aceste capace, chiar dacă legea le interzice acest lucru. Hoţii fură şi capace de la căminele de apometre dintre blocuri, tablă, tot ce e metal. Nu este de mirare că în mijlocul străzilor apar ca din senin crengi de copaci sau cauciucuri de autoturism.

Lege şi pedeapsă

Conform art. 209 Cod Penal, furtul calificat reprezintă furtul săvârşit într-un loc public. Hoţii de capace intră la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la trei la 15 ani. Este exclusă aplicarea unei amenzi. Şi cei care cumpără capace de canalizare riscă să stea după gratii. În cazul în care cumpărătorul şi hoţul s-au înţeles dinainte, atunci cumpărătorul intră la complicitate şi riscă aceeaşi pedeapsă ca şi hoţul. Dacă însă doar închide ochii la faptul că sunt capace de canalizare, cumpărătorul poate fi acuzat de tăinuire şi riscă o pedeapsă de la trei luni la şapte ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS