18.4 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalA trecut cu maşina prin gard

A trecut cu maşina prin gard

Un şofer a fost, fără să vrea, autorul unei cascadorii spectaculoase, în urma căreia a avariat o maşină, a trecut printr-un gard, după care s-a răsturnat în curtea locuinţei unui craiovean. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică seară, Alin Ţârcu, de 32 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Ford Mondeo înmatriculat în Bulgaria pe strada Păltiniş, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcţiei, a acroşat o Daciea Logan staţionată, după care a trecut prin gardul unei gospodării. Maşina s-a răsturnat şi s-a oprit la câţiva centimetri de o scară pe care se afla Radu Marinescu – proprietarul gospodăriei, care culegea via. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă atât şoferul, cât şi proprietarul gospodăriei au tras o sperietură zdravănă.
Poliţiştii au înregistrat accidentul ca fiind o simplă tamponare şi au stabilit că a fost produs din vina şoferului, care circula cu viteză prea mare. Ţârcu a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că acesta nu a băut înainte de a se urca la volan. De asemenea, oamenii legii au stabilit că acesta avea toate actele în regulă, mai puţin… asigurarea obligatorie, în baza căreia îi putea repara gardul craioveanului.
Pentru lipsa asigurării, şoferul a fost amendat cu 1.360 de lei şi urmează să scoată alţi bani din buzunar, atât pentru reparaţia maşinilor avariate, a sa şi Loganul, cât şi a gardului distrus.  
Tânărul şofer a declarat în faţa poliţiştilor că se grăbea să ajungă la spital şi de aceea circula cu viteză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII