15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZi neagră pe şoselele din Dolj

Zi neagră pe şoselele din Dolj

După o zi plină de accidente, în care doi tineri au murit, iar cinci persoane au fost rănite, în noaptea de miercuri spre joi s-au înregistrat încă două accidente, în urma cărora un pieton şi-a pierdut viaţa. Un biciclist, rănit grav miercuri după-amiază, a decedat la spital.

Poliţiştii doljeni de la rutieră şi ambulanţele SMURD au fost solicitaţi la maximum miercuri, când s-au înregistrat cinci accidente de circulaţie, soldate cu patru morţi şi cinci răniţi.
Primul s-a petrecut în jurul orei 14.00, pe DE 70 Craiova – Filiaşi, în apropierea combinatului de la Işalniţa. Doi tineri au murit, iar trei persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce o Dacie 1300 a fost lovită şi ruptă în două de un Jeep. Din primele cercetări ale poliţiştilor de la rutieră, s-a stabilit că Eugen Segărceanu, de 20 de ani, din Craiova, a ieşit cu Dacia din benzinăria Consul pentru a se încadra pe sensul de mers către Craiova, însă nu s-a asigurat şi a fost lovit în plin de un Jeep Grand Cherokee, condus de Ion Mecu, de 36 de ani, din Craiova. În urma impactului extrem de puternic, Cătălin Neacşu, de 20 de ani, şi Adrian Timbreanu, de 19 ani, ambii din Craiova, pasageri în Dacia, au decedat pe loc. Şoferul şi pasagerul din dreapta, Emilian Munteanu, au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova. Eugen Segărceanu a fost operat pentru o ruptură de splină, iar ieri starea acestuia se ameliorase. Ion Mecu şi Munteanu au scăpat cu câteva zgârieturi.
Poliţiştii le-au recoltat probe biologice celor doi şoferi, urmând să se stabilească dacă aceştia au consumat băuturi alcoolice. De asemenea, urmează ca după expertiza tehnică a Jeepului să se stabilească exact cu ce viteză circula acesta. „Dacă în urma expertizei tehnice se va constata că şoferul Jeepului circula cu viteză peste limita legală edmisă pe acel sector de drum i se va reţine şi acestuia infracţiunea de ucidere din culpă“, a declarat subcomisar Maria Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Deocamdată, poliţiştii doljeni au întocmit pe numele lui Eugen Segărceanu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mort pe patul spitalului

A treia persoană decedată în urma unui accident rutier petrecut miercuri este Ionel David, de 22 de ani, din Bucovăţ. Acesta circula miercuri, în jurul orei 16.30, pe o bicicletă în comuna Bucovăţ şi a fost lovit de Renaultul condus de Eugen Blejdea, de 25 de ani, din Pleniţa. Poliţiştii au stabilit că tânărul de pe bicicletă nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, fiind lovit de maşina care circula în aceeaşi direcţie. În urma impactului, biciclistul a fost accidentat grav, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova în comă de gradul trei, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Tânărul a decedat pe patul spitalului câteva ore mai târziu.
Înainte de închiderea ediţiei s-a mai înregistrat un accident de circulaţie. O şoferiţă a intrat cu Jeepul pe care îl conducea pe strada George Enescu din Craiova într-o staţie de taxiuri, lovind patru taximetre şi doborând un stâlp de beton. Un taximetrist a fost transportat la spital cu leziuni uşoare.

Pieton accidentat mortal

Ca şi cum nu a fost de ajuns, miercuri seară s-au mai înregistrat două accidente, dintre care unul mortal.
La ora 20.30, în localitatea Segarcea, Iulian Costin, de 29 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Dacia Solenza, a depăşit o căruţă, moment în care, din faţa acesteia, Marin Nicolae, de 58 de ani, din aceeaşi localitate, care conducea un moped, a virat stânga fără să se asigure şi a fost acroşat de autoturism. În urma impactului, conducătorul mopedului, care purta cască de protecţie, a fost accidentat uşor, fiind transportat la Spitalul Segarcea.
Miercuri noapte, în jurul orei 00.00, în comuna Brădeşti, pe DE 70, Cristian Daniel Tolan, de 30 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară Dacia, l-a accidentat mortal pe Gheorghe Marcu, de 50 de ani, din oraşul Filiaşi. Poliţiştii au stabilit că victima s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII