(Ediţie din arhivă) Anul 15, nr. 4877. Luni, 26 Iulie 2010
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Comunitate
Când din ecuaţie lipseşte tatăl
Comunitate - Sorina STAICULESCU(citeste alte articole de acelasi autor »)
Dispariţia tatălui din peisajul familial este traumatizantă pentru copil
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului: 
Mame singure, divorţate, abandonate sau victime ale unor relaţii eşuate. Femei care, înghiţindu-şi gustul amar al decepţiilor, se dedică în totalitate copiilor lor. Sunt mamele-eroine.
A fost iubire mare. Sau cel puţin aşa credeau atunci. S-au cunoscut pe la douăzeci de ani şi un pic. Tineri amândoi, cu sufletele pline de emoţii, fremătând de speranţe şi idealuri. Vreme de şase ani, Adina şi Marius s-au iubit nebuneşte, relaţia lor fiind pentru toată lumea una cu final aşteptat: căsătoria. Într-adevăr, pe la 27 de ani, cei doi au jurat să-şi fie aproape la bine şi la greu. Şi nimic nu ar fi pus, pe atunci, la îndoială jurământul lor.
Nu rămânea decât un lucru care să le întregească fericirea: să aibă un copil. Din păcate, Adina nu reuşea să ducă la bun sfârşit nici o sarcină. Deşi nici un medic nu găsea o explicaţie clară pentru eşecurile repetate, Adina a acceptat în cele din urmă realitatea, aceea că nu va putea să dea viaţă, în pântecul ei, unui pui de om.
Nici Marius, nici ea nu au disperat însă. Exista o alternativă, pe care amândoi au luat-o imediat în calcul şi care, nu după mult timp, i-a făcut fericiţi: au adoptat-o pe Elena.
„Fusese abandonată în spital. De când i-am văzut ochii mari, albaştri, privindu-mă curioşi, am fost sigură că ea este copilul nostru“, povesteşte Adina, zâmbind amintirii. E la birou, în pauza de prânz. A scos din geantă vreo cinci fotografii, toate cu fetiţa blondă şi privire ghiduşă. Una de la un an, uitându-se curioasă la aparatul negru ţinut în mână de fotograf, alta de la vreo trei anişori, cărând după ea o păpuşă despletită, şi celelalte mai recente, în pantaloni scurţi, pusă numai pe şotii. „Aveam 33 de ani şi eram o soţie fericită şi o mamă împlinită“, spune Adina. „Iar Marius părea tatăl şi soţul ideal“.
Curajul de a divorţa
Şocul să descopere, trei ani mai târziu, că bărbatul pe care îl iubea începuse să trăiască o viaţă dublă - îşi găsise o „prietenă“- a fost cutremurător pentru Adina. Iar pe măsură ce zilele, săptămânile, lunile treceau, lucrurile luau o întorsătură urâtă: Marius întârzia din ce în ce mai mult serile, apoi nopţile, apoi nu mai venea deloc. Familia nu se mai număra printre punctele lui de interes. Nici măcar Elena, fetiţa care, pretinsese el până atunci, făcea din el cel mai fericit tată. Când situaţia a devenit de nesuportat, Adina a decis să divorţeze.
Au trecut patru ani de atunci. Ajunsă la vârsta de 40 de ani - etapă sensibilă în viaţa unei femei -, nu regretă nici o secundă decizia luată.
„Nu mai aveam ce împărţi. Nu mă mai iubea, iar eu nu voiam să mai rămân cu un bărbat care nu se mai simţea cu mine «acasă». Şi, în primul rând, nu acceptam pentru nimic în lume ca fiica mea să simtă ruptura dintre noi, să trăiască în asemenea atmosferă“, explică senin femeia.
Recunoaşte însă că nu i-a fost uşor, în special în primele şase luni. A trebuit să-i explice întâi fetiţei de ce tati nu mai vine acasă. Misiune grea, pentru o mamă rănită în iubirea ei şi pentru un copil de trei ani. Apoi a fost nevoită să se obişnuiască, vrând-nevrând, cu situaţia financiară.
„După divorţ, am rămas cu datorii mari - pe numele meu făcusem toate creditele şi eu trebuia să le achit. Din salariul meu, de şapte sute de lei, nu aveam cum să plătesc rate în valoare de o mie de lei. Fostul soţ mi-a dat o perioadă câte 50 de lei, poate 100. Apoi s-a oprit. Am avut-o însă pe mama, care, de atunci, pleacă în fiecare an în străinătate, la muncă. Ea îmi trimite lunar bani să achit datoriile, iar cu ce câştig eu încerc să o cresc pe Elena“, spune Adina, răsfoind cu dragoste fotografiile.
...şi curajul de a fi o mamă singură
Cum se simte Adina acum, după patru ani de singurătate? Uneori obosită, pentru că trebuie să ţină loc şi de tată. Rar, îngrijorată, pentru că se teme ca Elena să nu fie prea marcată de lipsa bărbatului din casă. Dar, de cele mai multe ori, liniştită, împăcată, fericită.
„E multă iubire în casa mea. Şi linişte, şi râsete, şi calm. Sunt o femeie împlinită, nu mă interesează decât copilul meu. Lui îi ofer dragostea mea şi fac tot ce pot ca să nu-i lipsească nimic. Nu pot însă să neglijez faptul că, urmărind-o, am observat că toţi bărbaţii pe care îi întâlneşte - rude, prieteni de familie - sunt pentru ea taţi. Nu are încă definit sensul acestui cuvânt şi cred că simte nevoia unei prezenţe masculine. Nu fac însă din asta un scop - adică nu urmăresc să îmi refac viaţa. Dacă va fi să se întâmple, bine. Dar numai cu acordul Elenei, asta e sigur!“, mărturiseşte Adina, privind zâmbetul poznaş din cartonul colorat.
Asemenea ei, nenumărate alte femei au fost forţate de împrejurări să-şi crească singure copiii. Unele cu succes, cum este doamna Ileana, care a divorţat când fata ei avea doar câteva luni. Pur şi simplu, bărbatul a lăsat-o baltă, plecând către alte zări. Erau anii ‘70, când o femeie părăsită nu avea prea multe şanse în sânul unei societăţi înguste şi limitate. Ea însă şi-a luat inima în dinţi şi şi-a crescut fetiţa singură, cum a crezut ea că este mai bine, cu reguli stricte, dar vederi largi, cu multă răbdare şi şi mai multe cărţi. Astăzi, fiica ei are propria familie, propriul copil şi este o femeie împlinită. Din fericire, nu a simţit prea mult lipsa tatălui, în copilărie, cele două femei - mamă şi bunică - reuşind cu succes să o facă să nu perceapă această absenţă.
Copilul meu e totul
Ligia nu este la fel de fericită - o mamă singură şi chinuită. De când se ştie, viaţa i-a fost un neîntrerupt şir de poveri. A crezut însă că relaţia care se înfiripa între ea şi bărbatul cu ochi căprui va pune stavilă potopului de tristeţi. Dar... . Nervos adesea, îndărătnic de prea multe ori, arar glumeţ şi binevoitor, bărbatul se dovedea cu fiecare zi că nu era capabil să-şi facă iubita fericită. Vremea trecea însă cu repeziciune, aşa încât, la 35 de ani, femeia a hotărât să aibă un copil. Cu el.
„A apărut Andreea în lumea mea. Ea e totul. Şi-n rest, nimic nu contează“, zâmbeşte cu toată inima Ligia. Refuză să dea detalii despre tatăl copilului şi despre cât de greu se descurcă singură. Dar oricine o cunoaşte îşi dă inevitabil seama că tristeţea ei adâncă nu a pierit. Iar creşterea unui copil, de una singură, nu este deloc floare la ureche.
„Ei, financiar, nu o duc tocmai pe roze. Mă abţin de la multe, dorinţele mele sunt pe planul doi. Renunţ la o fustă, renunţ la o cină întreagă, dar fetei nu-i refuz nimic. Mai ieftine şi poate nu de o calitate prea bună, jucăriile, cărţile, hăinuţele nu-i lipsesc niciodată. Şi nici dragostea mea“.
Ce spune psihologul
Specialiştii recunosc că dispariţia unuia dintre cei doi părinţi - de obicei, a tatălui - din peisajul familial este de cele mai multe ori traumatizantă, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Şi aproape de fiecare dată rolul bărbatului este preluat de unul dintre membrii familiei rămaşi pe baricade. Nu însă întotdeauna cu succes.
„În cazul unui divorţ, când, de cele mai multe ori, copilul este încredinţat mamei, aceasta trebuie să îşi asume toate responsabilităţile în creşterea lui. Automat, mama ia locul ambilor părinţi. În cele mai multe cazuri, apar probleme în dezvoltarea copilului, care nu mai poate să identifice figura paternă. În cazul în care este vorba de mai mulţi fraţi, se poate ajunge la ideea greşită că «se cresc între ei». Dacă este un frate mai mare, el preia statutul tatălui, împreună cu responsabilităţile acestuia. Are o atitudine protectoare faţă de mamă şi de fraţi şi poate chiar să ajungă la resentimente faţă de tată, dacă îşi vede mama suferind din pricina despărţirii. Aceasta trece, în primele şase luni de la divorţ, prin stări alternante. De la anxietate, deprimare, până la exuberanţa motivată de convingerea că s-a încheiat o căsnicie eşuată şi că îşi poate reface viaţa. Dacă nu reuşeşte să se detaşeze de episodul dureros, trebuie să recunoaştem, din viaţa ei, dacă nu se reclădeşte social, profesional, mama poate să clacheze, să intre în depresie. Ea poate să schimbe raporturile cu copiii: de la a-i încuraja să-şi vadă tatăl, poate să ajungă să le interzică acest lucru. Poate să-i neglijeze, iar copiii, la rândul lor, să abandoneze şcoala, sau, căutând figuri masculine pe care să le urmeze, în locul tatălui, să-şi facă prieteni mai mari şi să ajungă să comită acte de infracţionalitate. Efectele unui divorţ pot fi traumatizante atât pentru mame, cât şi pentru copii“, apreciază specialistul Claudia Măciucă, psiholog în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Dolj.
A fost iubire mare. Sau cel puţin aşa credeau atunci. S-au cunoscut pe la douăzeci de ani şi un pic. Tineri amândoi, cu sufletele pline de emoţii, fremătând de speranţe şi idealuri. Vreme de şase ani, Adina şi Marius s-au iubit nebuneşte, relaţia lor fiind pentru toată lumea una cu final aşteptat: căsătoria. Într-adevăr, pe la 27 de ani, cei doi au jurat să-şi fie aproape la bine şi la greu. Şi nimic nu ar fi pus, pe atunci, la îndoială jurământul lor.
Nu rămânea decât un lucru care să le întregească fericirea: să aibă un copil. Din păcate, Adina nu reuşea să ducă la bun sfârşit nici o sarcină. Deşi nici un medic nu găsea o explicaţie clară pentru eşecurile repetate, Adina a acceptat în cele din urmă realitatea, aceea că nu va putea să dea viaţă, în pântecul ei, unui pui de om.
Nici Marius, nici ea nu au disperat însă. Exista o alternativă, pe care amândoi au luat-o imediat în calcul şi care, nu după mult timp, i-a făcut fericiţi: au adoptat-o pe Elena.
„Fusese abandonată în spital. De când i-am văzut ochii mari, albaştri, privindu-mă curioşi, am fost sigură că ea este copilul nostru“, povesteşte Adina, zâmbind amintirii. E la birou, în pauza de prânz. A scos din geantă vreo cinci fotografii, toate cu fetiţa blondă şi privire ghiduşă. Una de la un an, uitându-se curioasă la aparatul negru ţinut în mână de fotograf, alta de la vreo trei anişori, cărând după ea o păpuşă despletită, şi celelalte mai recente, în pantaloni scurţi, pusă numai pe şotii. „Aveam 33 de ani şi eram o soţie fericită şi o mamă împlinită“, spune Adina. „Iar Marius părea tatăl şi soţul ideal“.
Curajul de a divorţa
Şocul să descopere, trei ani mai târziu, că bărbatul pe care îl iubea începuse să trăiască o viaţă dublă - îşi găsise o „prietenă“- a fost cutremurător pentru Adina. Iar pe măsură ce zilele, săptămânile, lunile treceau, lucrurile luau o întorsătură urâtă: Marius întârzia din ce în ce mai mult serile, apoi nopţile, apoi nu mai venea deloc. Familia nu se mai număra printre punctele lui de interes. Nici măcar Elena, fetiţa care, pretinsese el până atunci, făcea din el cel mai fericit tată. Când situaţia a devenit de nesuportat, Adina a decis să divorţeze.
Au trecut patru ani de atunci. Ajunsă la vârsta de 40 de ani - etapă sensibilă în viaţa unei femei -, nu regretă nici o secundă decizia luată.
„Nu mai aveam ce împărţi. Nu mă mai iubea, iar eu nu voiam să mai rămân cu un bărbat care nu se mai simţea cu mine «acasă». Şi, în primul rând, nu acceptam pentru nimic în lume ca fiica mea să simtă ruptura dintre noi, să trăiască în asemenea atmosferă“, explică senin femeia.
Recunoaşte însă că nu i-a fost uşor, în special în primele şase luni. A trebuit să-i explice întâi fetiţei de ce tati nu mai vine acasă. Misiune grea, pentru o mamă rănită în iubirea ei şi pentru un copil de trei ani. Apoi a fost nevoită să se obişnuiască, vrând-nevrând, cu situaţia financiară.
„După divorţ, am rămas cu datorii mari - pe numele meu făcusem toate creditele şi eu trebuia să le achit. Din salariul meu, de şapte sute de lei, nu aveam cum să plătesc rate în valoare de o mie de lei. Fostul soţ mi-a dat o perioadă câte 50 de lei, poate 100. Apoi s-a oprit. Am avut-o însă pe mama, care, de atunci, pleacă în fiecare an în străinătate, la muncă. Ea îmi trimite lunar bani să achit datoriile, iar cu ce câştig eu încerc să o cresc pe Elena“, spune Adina, răsfoind cu dragoste fotografiile.
...şi curajul de a fi o mamă singură
Cum se simte Adina acum, după patru ani de singurătate? Uneori obosită, pentru că trebuie să ţină loc şi de tată. Rar, îngrijorată, pentru că se teme ca Elena să nu fie prea marcată de lipsa bărbatului din casă. Dar, de cele mai multe ori, liniştită, împăcată, fericită.
„E multă iubire în casa mea. Şi linişte, şi râsete, şi calm. Sunt o femeie împlinită, nu mă interesează decât copilul meu. Lui îi ofer dragostea mea şi fac tot ce pot ca să nu-i lipsească nimic. Nu pot însă să neglijez faptul că, urmărind-o, am observat că toţi bărbaţii pe care îi întâlneşte - rude, prieteni de familie - sunt pentru ea taţi. Nu are încă definit sensul acestui cuvânt şi cred că simte nevoia unei prezenţe masculine. Nu fac însă din asta un scop - adică nu urmăresc să îmi refac viaţa. Dacă va fi să se întâmple, bine. Dar numai cu acordul Elenei, asta e sigur!“, mărturiseşte Adina, privind zâmbetul poznaş din cartonul colorat.
Asemenea ei, nenumărate alte femei au fost forţate de împrejurări să-şi crească singure copiii. Unele cu succes, cum este doamna Ileana, care a divorţat când fata ei avea doar câteva luni. Pur şi simplu, bărbatul a lăsat-o baltă, plecând către alte zări. Erau anii ‘70, când o femeie părăsită nu avea prea multe şanse în sânul unei societăţi înguste şi limitate. Ea însă şi-a luat inima în dinţi şi şi-a crescut fetiţa singură, cum a crezut ea că este mai bine, cu reguli stricte, dar vederi largi, cu multă răbdare şi şi mai multe cărţi. Astăzi, fiica ei are propria familie, propriul copil şi este o femeie împlinită. Din fericire, nu a simţit prea mult lipsa tatălui, în copilărie, cele două femei - mamă şi bunică - reuşind cu succes să o facă să nu perceapă această absenţă.
Copilul meu e totul
Ligia nu este la fel de fericită - o mamă singură şi chinuită. De când se ştie, viaţa i-a fost un neîntrerupt şir de poveri. A crezut însă că relaţia care se înfiripa între ea şi bărbatul cu ochi căprui va pune stavilă potopului de tristeţi. Dar... . Nervos adesea, îndărătnic de prea multe ori, arar glumeţ şi binevoitor, bărbatul se dovedea cu fiecare zi că nu era capabil să-şi facă iubita fericită. Vremea trecea însă cu repeziciune, aşa încât, la 35 de ani, femeia a hotărât să aibă un copil. Cu el.
„A apărut Andreea în lumea mea. Ea e totul. Şi-n rest, nimic nu contează“, zâmbeşte cu toată inima Ligia. Refuză să dea detalii despre tatăl copilului şi despre cât de greu se descurcă singură. Dar oricine o cunoaşte îşi dă inevitabil seama că tristeţea ei adâncă nu a pierit. Iar creşterea unui copil, de una singură, nu este deloc floare la ureche.
„Ei, financiar, nu o duc tocmai pe roze. Mă abţin de la multe, dorinţele mele sunt pe planul doi. Renunţ la o fustă, renunţ la o cină întreagă, dar fetei nu-i refuz nimic. Mai ieftine şi poate nu de o calitate prea bună, jucăriile, cărţile, hăinuţele nu-i lipsesc niciodată. Şi nici dragostea mea“.
Ce spune psihologul
Specialiştii recunosc că dispariţia unuia dintre cei doi părinţi - de obicei, a tatălui - din peisajul familial este de cele mai multe ori traumatizantă, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Şi aproape de fiecare dată rolul bărbatului este preluat de unul dintre membrii familiei rămaşi pe baricade. Nu însă întotdeauna cu succes.
„În cazul unui divorţ, când, de cele mai multe ori, copilul este încredinţat mamei, aceasta trebuie să îşi asume toate responsabilităţile în creşterea lui. Automat, mama ia locul ambilor părinţi. În cele mai multe cazuri, apar probleme în dezvoltarea copilului, care nu mai poate să identifice figura paternă. În cazul în care este vorba de mai mulţi fraţi, se poate ajunge la ideea greşită că «se cresc între ei». Dacă este un frate mai mare, el preia statutul tatălui, împreună cu responsabilităţile acestuia. Are o atitudine protectoare faţă de mamă şi de fraţi şi poate chiar să ajungă la resentimente faţă de tată, dacă îşi vede mama suferind din pricina despărţirii. Aceasta trece, în primele şase luni de la divorţ, prin stări alternante. De la anxietate, deprimare, până la exuberanţa motivată de convingerea că s-a încheiat o căsnicie eşuată şi că îşi poate reface viaţa. Dacă nu reuşeşte să se detaşeze de episodul dureros, trebuie să recunoaştem, din viaţa ei, dacă nu se reclădeşte social, profesional, mama poate să clacheze, să intre în depresie. Ea poate să schimbe raporturile cu copiii: de la a-i încuraja să-şi vadă tatăl, poate să ajungă să le interzică acest lucru. Poate să-i neglijeze, iar copiii, la rândul lor, să abandoneze şcoala, sau, căutând figuri masculine pe care să le urmeze, în locul tatălui, să-şi facă prieteni mai mari şi să ajungă să comită acte de infracţionalitate. Efectele unui divorţ pot fi traumatizante atât pentru mame, cât şi pentru copii“, apreciază specialistul Claudia Măciucă, psiholog în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Dolj.
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 5.0 din 8 voturi
Nota curentă: 5.0 din 8 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de larix:
femeile sufera fie ca stau cu barbatii in casatorii nepotrivite, fie ca divorteaza, fiindca nu exista legi care sa le protejeze pe ele si pe copii.o societate unde nu sint proyejati copiii, femeile si batrinii, este o societate bolnava, iar noi stam f. bine la acest capitol. - de eu- si pentru Larix:Femei eroine - ma faceti sa rad. Foarte multe cazuri de divort sunt pentru ca femeia pleaca de acasa cu altul, ia si copilul dupa care o declarati mama eroina. Stie ca o sa-i dea sotul pensie alimentara, ii ia casa, iar pe copii ii fac sa creada ca tatal lor a fost un om rau- mai spune-ti ca nu sunt protejate. Sa le fie rusine, o femeie ar trebuii sa fie stalpul casei si sa faca totul pentru casa si famile . Majoritatea nu fac nici un efort in acest sens. Nu mai poti domnule sa le faci nici o observatie ca fug de acasa. Vor doar bani, iar cand nu mai sunt, nu mai esti bun de nimic. Suntem o societate bolnava asa este..............
- de TEPES VODA:MAI AVEM PUTIN SI AJUNGEM DIN NOU IN EPOCA PRIMITIVA.Femeia zilelor noastre a ajuns sa fie considerata o carpa cu care te poti sterge pe maini cand vrei si cand nu vrei.
- de dya:Ai mare dreptate nr 3 mare mare dreptate, nu mai sunt ce au fost odata, trebuie portofel gros si sa le vorbesti cu dumneavoastra....
- de pt 3 si 5 :specimene rare stimabililor , in general femeia este cea care duce greul casei si creste copii dar voi in ruptul capului nu ati recunoaste asta sau poate ati avut nesansa sa dati peste una care a procedat asa si atunci va inteleg ; dar oare voi ati fost foarte corecti ? ma indoiesc de corectitudinea masculina - de aici pleaca totul ...
- de eu:Nu am nimic cu femeile. Dimpotriva, dar consider ca atunci cand un cuplu a facut pasul spre casatorie, au un copil, o casa, chiar daca exista momente in care apar probleme, trebuie ca acestia sa faca eforturi pentru mentinerea familiei, inclusiv apelarea la specialisti. Cine nu-si doreste o familie sa nu si-o faca, pentru ca despartirea provoaca multa suferinta pentru copii si pentru parinti.Fiecare are rolul lui intr-o casa si familie, trebuie sa treci peste toate problemele. Casatoria este un angajament intre cei doi - la bine si la greu. De ce se discuta numai de femei, barbatii nu intra in ecuatie?
- de o femeie:Observ ca numai misoginii au scris comentarii la acest articol,de parca nu barbatii ar fi primii care isi pierd capul si portofelul cand vad alte femei ce arata mai bine decat ce au acasa,de parca ei ar fi capabili sa creasca singuri un copil sau sa aiba singuri grija familiei.Si,pentru nr.3,depinde cum se face si "observatia"(cu pumnii) sau cat de intemeiata este.Ce bine ca la criticii si observatii suntem toti specialisti,daca am fi la fel si la economie nici nu am fi intrat in criza economica.O casnicie presupune efort din partea ambelor parti,daca se destrama e vina ambelor parti.
- de ADRIA1:pentru EU Vad ca azi esti "in mana"! Ai si o mare "experienta de viata",esti un om cult,cum Dumnezeu sa nu ne impartasesti din "penseurile"tale! Noroc ca ai internet,ca de rest...
- de ada:Mai 3-ule, parca stalpul casei trebuie sa fie barbatul , mama, pe vremea mea asa era. Aducea hrana casei, isi ocrotea familia, chiar daca avea vreo 10-11 copii. Acum hrana o aduc amandoi, de obicei, ca munceste la cot cu tine, si ar mai vrea femeia sa mai speli si tu o farfurie, sa mai tragi cu un aspirator, sau macar sa vorbesti omeneste in casa. Ca oricum faci mult, mult mai putin decat ea, care , pe lanaga servici, cum ai tu, are si ea si mai munceste vreo 4 ore acasa, cand stai tu la televizor. Macar purtati-va omeneste acasa, mai barbatilor !
- de Femeie:As vrea sa vad si eu un barbat care isi ia copilul si pleaca de acasa. Ca l-a inselat nevasta, sau ca este nefericit, sau mai stiu eu din ce motiv. As vrea sa vad si eu un barbat care are curajul sa faca asta. Pai pot ei sa creasca un copil ? La naiba, n-au cum ca trebuie sa speli, sa calci sa gatesti sa educi copilul, sa vorbesti cu el, sa -l ajuti la teme, sa-i dai telefoane sa vezi pe unde umbla si cu cine s-ainhaitat sa nu intre in gasca, sa nu ramana corigent, sa-i platesti meditatii,..... La naiba, nici chiar asa. Astea sunt treburi de femei nu?. Care femei, dupa ce au divortat sau au plecat, in timp ce se ocupa de ce am zis, mai fac un credit, isi cumpara o locuinta, alta mobila, ingrijesc de parintii batrani..... Chiar nu fac nimic femeilea astea, se uita la portofelul barbatului, sarmanul.....
- de Care iubire mare?:Care iubire mare ? Pai ori a fost mare ori nu a fost? Din moment ce iubirea aia mare nu a fost in stare sa tina doi oameni la un loc, atunci ce iubire mai e si aia ? "Iubirea adevarata nu o stingi nici cu toporul". Parerea mea este ca lumea cam are o parere gresita despre iubirea adevarata, scuzati pleonasmul, dar voi chiar nu intelegeti. Iubire mare... Aiurea !
- de cinevasingur:Nicio femeie, buna sau rea, nu doreste sa isi creasca singura copilul intr-o societate ingusta. Daca, toate femeile ar fi demne si nu ar suporta mitocaniile barbatilor doar pentru ca "asa sunt barbatii" divorturile ar fi si mai numearoase. Este groaznic sa stii ca nu te poti odihni cand esti bolnava, pentru ca cel mic are nevoie de tine si /sau nu intelege, ca nu stii ce inseamna imbratisarea unui alt barbat, caci, nu vrei sa intrre altul in casa sa "destabilizezi" universul copilului etc. Astfel de femei trebuie ajutate, sprijinite, caci, in afara de greutatile vietii, suporta, zilnic, suferinta cauzata de societate (vorbe nepotrivite, priviri rautacioase - doar pentru ca "curva" a avut curajul de a divorta etc). O mama, chiar si rea, este mai buna decat uneia ...lipsa, totusi! Respectati femeile-mama, mai ales, asta inseamna civilizatie, omenie, credinta...
- de coca:iubirea e oarba asa cum sunt femeile maritate intretinute de barbati care sar in p66l sa nu cumva sa-i scape niste prefacute mai urate si cu un mare caracter schimbator niste CAPRE
- de ptr 3:Bolnav esti tu,mai, mai ceva ca societatea- care si ea e pe duca! Ce bani primesc femeile dupa divort?! Ma faci sa rad! Poliloghia mamii voastre de misogini si inacapabili! Nu sunteti buni de nimic, fotbal si alcool, apoi va dati sefi la neveste (ca-s mai slabe decat voi). Si care mai sunteti in stare sa castigati un ban, ori il beti, ori il dati la curve! Hai sictir!
- de cora:se mai intampla si invers...cumnata mea a facut ca nesimtita 4 copii,nici nu stia cand ramanea gravida.de multe ori lua bani de acasa spunand ca se duce sa faca avort,disparea o saptamina,cheltuia banii si peste cateva luni nastea un alt copil...spunind acasa ca ea a facut ,,avort";fratele meu de bun ce-a fost cu ea a fost luat drept prost si la un moment dat i-a parasit pe toti si s-a dus sa traiasca cu unul din Gingiova care o bate si o trimite cu caprele si ala e bun...iarcaprele lui sint mai importante decat copiii ei pe care i-a parasit si nu le trimite nici macar pensia alimentara motivand ca nu are bani.fratele meu lucreaza ca tamplar de dimineata pana seara pentru 8-9 milioane ,cu pensia mamei de 4 milioane + alocatiile copiilor se tiraie asa de pe o zi pe alta;mama ii spala ,ea le gateste ,ea are grija de ei,i-a crescut de cand erau mici,cand a intrat jivina de maicasa in calduri si i-a parasit cea mai mare avea 10 ani ,iar cea mai mica 2 ani si jumatate au tecut de atunci 6 ani si acum sint toti la scoala si la liceu iara cateaua de mama lor nici nu vine sa-i vada nici n-o intereseaza daca au ce minca sau haine.Se chinuie mama mea bolnava de inima de diabet ,cu hepatita cronoca si operata de 3-4 ori la ochi,caci diabetul i-a distrus si vederea ...asa ca exista si cazuri cand mamele sint mai rau decat catelele in calduri si pentru a-si satisface propriile porniri animalice uita ca sint responsabile de viata celor pe care i-au nascut ele din incostienta...daca vreti sa stiti cum se numeste ,,eroina"va spun cu mare drag ca s-o scuipati cand o intalniti cei care o cunoasteti:se chiama Stegaru Elena,fosta Gogoasa Elena,e nascuta in satul Bascov ,comuna Sopot,fiica lui NIcolae si a Anetei ,a fost casatorita la Ghercesti cu Stegaru Marin unde a si lasat copiii iara acum traieste la Comosteni Gangiova cu Vascu Ion si caprele lui.De cate ori s-a dus fratele meu la politie la Ghercesti sa reclame ca nu plateste pensie alimentara stabilita de lege seful de post Catu Silvica sau colegii lui spun ca nu au ce sa-i mai faca ei ca nu exista legislatie in vigoare care sa pedepseasca mamele care-si parasesc copiii si nu le platesc nici pensie ca ar fi mai bine s-o lase in pace,de fapt am impresia ca ei nu prea au chef de munca ,de ce sa alerge ei pentru rezolvarea dosarelor asteapta linistit pensionarea cu mainile in san de ce sa-si mai bata capul cu prostiile care le-au facut altii ,uita ca politistii sant platiti din banii contribuabililor...a sa ca ...asa tara asa mentalitate ,de aceea -si fac de cap care cum se pricepe,in Europa sau America acum era deja arestata si muncea in folosul comunitatii pentru a-si platii datoriile civice si cele catre copii....stau si ma intreb daca nu era amarata de mama ,bunica copiilor,fratele meu trebuia sa se duca la serviciu pentru a avea bani sa-i intretina,cine se ingrijea de acesti copii?...3 din 4 au probleme cu ochii si le schimba periodic ochelarii,si nu sant prea ieftini...de multe ori bunica nu-si cumpara medi
- de Raspuns:Pentru ca mama sa dea pensie alimentara trebuie ca fratele tau sa divorteze, pe ea sa o dea la parasire de domiciliu si sa obtina Hotarare judecatoreasca pentru pensia alimentara. Abia dupa aceea, daca nu plateste, o da iar in judecata si daca nu vrea sau nu are cu ce plati, face puscarie. Cam asa stau lucrurile, iar politia nu are nici o treaba sa adune oamenii de pe camp pentru ca nu platesc pensii alimenatre, pentru ca ei nu sunt judecatori si nu au nici un drept sa faca asta. Numai Hotararea judecatoreasca este valabila asa cum ti-am spus. Nu se reclama la politie, se duce la Tribunal si o da in judecata. daca are venituri mici cred ca poate face o cerere sa plateasca taxe foarte mici pentru proces. Dar trebuie martori si probe.
- de Zarea:Pe mine mama m-a crescut singura, a avut curajul sa divorteze de un barbat care pana la casatorie se purta ca un inger si dupa casatorie a inceput sa puna in aplicare fel de fel de strategii de lupta pe maica-mea( a fost sportiv de performanta de talie grea). Asta se intampla cand mama a terminat facultatea in '88 si a fost repartizata inginer in Constanta. Vazandu-se singur acolo, fara parintii mamei, stiind ca nu mai are de cine sa se jeneze, a inceput s-o bata, s-o umileasca, s-o tortureze practic. Cat a fost gravida a fost liniste, dar dupa ce m-a nascut iar au inceput scandalurile si mama m-a adus la mamaie. Prin '90, a fugit din Constanta batuta, invinetita, si a fotarat sa divorteze. Lucrurile astea le stiu de la mamaie, de la surorile ei care au incurajat-o pe mama sa divorteze, eu aveam aprox 1 an cand se intamplau toate astea, iar maica-mea nu mi-a povestit niciodata tot calvarul pe care l-a trait langa taica-meu. Asta din respect pentru opinia pe care aveam sa mi-o formez mai tarziu si nedorind sa ma influenteze cumva. Asta e unul din aspectele pe care le-am apreciat fff mult, faptul ca m-a lasat pe mine sa decid cat respect merita din partea mea omul care m-a facut. Aveam 16 ani cand l-am sunat, eu am facut pasul asta, si de 5 ani de cand tin legatura cu el m-am convins ca e un barbat care desi e trecut de 30 de ani, de 40 si de 50, n-a reusit sa se maturizeze catusi de putin. Are aceleasi figuri in cap, cu femei, cu batai, cu smecherii, nu merita nimic bun, de altfel nici nu are ceva bun. Dovada fiind si faptul ca mai tarziu s-a recasatorit, a facut un baiat si nevasta a fugit de el si i-a lasat si copilul. Azi copilul are 18 ani si este un rebut foarte reusit al acestei societati. Ii sunt extrem de recunoscatoare mamei ca m-a scutit de o viata ingrozitoare alaturi de tata, dar o sa-i reprosez cat va trai faptul ca n-a mai vrut alt barbat in viata ei. Ea imi spune mereu ca a ramas cu sechele in urma mariajului cu tata si i-a fost frica sa nu aiba parte din nou de asa ceva si mai ales, sa nu-mi dauneze mie prezenta altuia in familia noastra. Pt mine mama nu mi-a tinut loc si de tata si nici nu am simtit lipsa lui, am avut un bunic care a avut grija de noi impreuna cu mamaia si nu mi-a lipsit nimic. Cu siguranta as fi fost traumatizata daca as fi trait langa tata, dar acum nu sunt. Si pana la urma, cat sa lupti, ca femeie, sa salvezi o casnicie??? Cum sa faci??? El te bate zilnic si totusi tu nu il faci nici prost in primul rand din respect si in al doilea de teama ca te va trage de par din nou prin muntii Macinului si iti va pune sabia la gat, racnind ca te omoara. Ce sa-i faci unui astfel de om?? Cum sa lupti cu el??? E imposibil. Mi se face parul maciuca la gandul ca mama mea iubita a putut sa suporte astfel de chinuri pt un nenorocit de barbat. BARBATILOR, lasati imresiile de macho si asumati-va responsabilitatea atunci cand va casatoriti.
- de Tot Zarea:Si inca ceva, ganditi-va, tampitilor, ca femeia aia pe care o bateti voi va aduna ciorapii murdari de pe jos si chilotii imputiti si vi-i spala, va gateste, va serveste la masa, va calca camasa fi pantalonii ca sa va duceti voi aranjati la serviciu si pe urma la o panarama cu sifilis. Ganditi-va fraierilo, ca v-ar manca slinul daca n-ar fi femeia de langa voi. Respectati-le!!! Sigur ca mai sunt si exceptii in care situatia e invers, dar nu ma refer la alea, e alta poveste.
- de Jianu:Triste si dureroase povestile de mai sus, dar destul de adevarate. Si mai ales in societatea romaneasca. Barbatii sunt cam neciopliti in Romania, in majoritatea cazurilor, iar dintre aia mai de inteles ajung sa faca femeile ce vor cu ei, sa tipe la ei, sa le dea ordine sa faca una sau alta, dureros. Cam intre aceste doua extreme se desfasoara viata de familie in Romania crestina si ortodoxa. Eu cred ca oamenilor le lipseste frica de Dumnezeu, din pricina asta s-a ajuns aici. Si nici slujitorii bisericii nu mai sunt ce-au fost odata. Si atunci viata de familie e un tambalau, cu barbati betivi si neveste curve sau isterice. Intoacerea la Dumnezeu e solutia si lepadarea de pacate!
- de ptr nr 3:uiti k o femeie ti-a dat viata?:))))mereu dati vina pe femeie dar voi "nevinovati"
