Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Cariere

Studenţii, din nou la treabă

Cariere - Crina RAICEA
(citeste alte articole de acelasi autor »)



S-a deschis oficial noul an universitar şi în Bănie

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

„Gaudeamus igitur“ a răsunat în facultăţile craiovene şi, cu mic cu mare, studenţi şi profesori s-au întors la şcoală. Universitatea din Craiova şi-a deschis porţile pentru miile de tineri aflaţi în căutarea unui drum în viaţă.

Studenţii s-au întors în Craiova. Dacă pentru unii urmează o perioadă de chefuri şi distracţie la maximum, cei peste 6.000 de boboci trebuie să se acomodeze cu viaţa de student. Încă din prima zi a trebuit să facă o alegere dificilă, să meargă la deschiderea anului universitar sau la bar, cu colegii lor cu state vechi în facultate. Cei care au optat pentru prima variantă a trebuit să se îmbrace elegant şi să vină în Aula Buia a Facultăţii de Agronomie, acolo unde conducerea Universităţii din Craiova şi autorităţile judeţene au deschis oficial noul an universitar. După intonarea imnului „Gaudeamus igitur“, primit cu aplauze de cadrele didactice şi studenţii prezenţi, momentul solemn a continuat cu o slujbă religioasă oficiată de ÎPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, acompaniat de corul Facultăţii de Teologie.

 

Bun venit bobocilor

 

De la tribună, bobocilor le-au urat bun venit la facultate şi în Cetatea Băniei prefectul de Dolj, Silviu Dumitru, şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care au încercat să le prezinte tinerilor şi oportunităţile pe care acest judeţ le oferă. Şi rectorul Universităţii din Craiova, Ion Vladimirescu, le-a prezentat tinerilor în cuvinte frumoase anii studenţiei şi a enumerat câteva dintre obiectivele de investiţii din noul an universitar.

„Aceste zile readuc pe holurile facultăţilor exuberanţa, aerul proaspăt al tinereţii, pentru că studenţii s-au întors din vacanţă. Celor 6.000 de boboci ai Universităţii din Craiova le urez un sincer şi călduros «Bun venit» în această instituţie care schimbă tinerilor sensul vieţii şi rolul lor social“, a spus Ion Vladimirescu.

 

Investiţii, investiţii

 

Rectorul a enumerat şi câteva dintre obiectivele de investiţii din acest an universitar. Cămine renovate, reabilitarea Grădinii Botanice, un sediu nou şi european pentru Facultatea de Drept şi finalizarea lucrărilor în clădirea centrală a Universităţii şi la căminul nr. 3 Complex Agronomie şi nr. 12 Complex Sport şi la S 200. „Ritmul de predare a lucrărilor este lent şi firmele de construcţii se confruntă cu lipsa muncitorilor. Este o realitate faptul că nu mai sunt oameni calificaţi. Cu toate acestea, lucrările de investiţii vor continua. Am început extensia serelor de la Grădina Botanică şi am încheiat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea acestei locaţii. Din lipsă de bani şi de timp, aleile sunt degradate. Vom decolmata şi lacurile, vom reface iluminatul, iar specialiştii de la Facultatea de Horticultură vor da o faţă nouă acestei grădini. Avem în plan şi un sediu nou pentru Facultatea de Drept, realizat cu fonduri europene, un cămin nou în Complexul Mecanică şi reabilitarea căminului nr. 9“, a explicat Vladimirescu. Universitatea craioveană va intra în procesul de evaluarea ARACIS, pentru un loc în clasamentul unităţilor autohtone de învăţământ superior.

 

Profi mai indulgenţi şi burse mai mari

 

Cât despre studenţii care au ales a doua variantă, aceea de a deschide anul universitar cu prietenii la o ţigară şi o cafea la bar, aceştia vor ca noul an universitar să le aducă distracţie la maximum şi profesori mai indulgenţi. „Chefuri şi distracţie cât cuprinde şi profi cu suflet mare, care să nu ne pună absenţe şi să nu ne pice în masă la examene“, a spus Iulian, student în anul II la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Cei conştiincioşi mai au o dorinţă, burse mai mari.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de OHOO:
    WOW...boboci ..ce dragutz?!!......Viit oriii distribuitori,taxime tristi si capsunari ai patriei...O ard toti pe la facultati de Managementuri si mai stiu eu ce inginerii si majoritatea nu sunt in stare sa citeasca sau sa lege 2 fraze....HAHAHAHAAHA
    2008-10-02, 01:05:18 (79.117.133.*)
  2. de Andrei:
    "OHOO" tu dc nu esti in stare de o facultate :-" , nu mai vorbi fara sa stii... , ViATA DE STUDENT E SUPER FRUMOASA :x:x:x, nu fi rautacios pe ce nu poti u sa faci ;)
    2008-10-02, 10:52:45 (79.117.166.*)
  3. de alma:
    Da,bobocii,fericitii care dupa ce au terminat ca boii liceul devin in sfarsit vacile sterpe intelectual ale Romaniei!Asta da studentie frumoasa,cand nu stii prea multe te loveste ...fericirea!!Uite asa Romania va deveni tara celor mai "fericiti"oameni.. .!!
    2008-10-02, 19:21:37 (79.117.200.*)
  4. de Mangafaua:
    Azi e sambata si ziarul este de joi, ce faceti acolo, la voi nu se lucreaza?
    2008-10-04, 07:10:02 (79.117.223.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora