18.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateReduceri de personal la Universitatea din Craiova

Reduceri de personal la Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova a semnat bugetul pentru acest an. Este cu 3,6% mai mare, însă insuficient pentru a acoperi toate cheltuielile. În aceste condiţii, s-a luat decizia reducerii cheltuielilor administrative, care prevede chiar reduceri de personal.

Reducerile de cheltuieli administrative au fost solicitate chiar de Senatul instituţiei de învăţământ. Rectorul Universităţii, prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, a precizat, ieri, că în Consiliul de Administraţie s-au şi propus câteva măsuri, care urmează să fie supuse votului în Senat. „Nu se vor face concedieri. Primii care pleacă, dacă este cazul de reducere de cheltuieli, sunt cei care au în acelaşi timp două contracte de muncă. Unul la Universitatea din Craiova şi unul în altă parte, cu excepţia celor care au posturile rezervate, cum este cazul demnitarilor. Apoi, am decis să nu mai prelungim contractul de muncă al celor care cumulează salariu la Universitatea din Craiova cu pensia. Este al doilea punct din art. 39 alin. 2 din contractul de muncă. Şi să nu mai prelungim contractele pe perioadă determinată. Dar nu este vorba de încetarea contractelor înainte de termen, ci de încetarea lor când ajung la termen. Cel care are contract de muncă pe perioadă determinată până în august, când îi încetează, nu-i mai prelungim contractul“, a explicat rectorul. Deciziile din Consiliul de Administraţie al Universităţii din Craiova au fost transmise şi pe mail-urile angajaţilor.

Se vor depune eforturi pentru investiţii

Universitatea din Craiova nu este la prima decizie de reducere a cheltuielilor administrative. Anul trecut, reducerile au fost de peste două milioane de lei. „În momentul în care ne-a fost tăiat bugetul, am redus cheltuielile de salarizare. Astfel, în aprilie 2012, am decis să retragem majorarea salarială acordată, de până la 30%, care este permis să fie dată de rector, dacă are fonduri. Am redus apoi cheltuielile pe servicii, iar acum nu facem decât să încetăm contractele pe perioadă determinată. Eu am o decizie a Senatului care mă obligă să reduc cheltuielile administrative ale Universităţii, având în vedere bugetul pe care îl avem. Şi ne străduim să facem această reducere care e obligatorie pentru mine, ca rector, şi pentru Consiliul de Administraţie al Universităţii, nu e facultativă. O vom aplica fără să încălcăm drepturile oamenilor“, a mai explicat rectorul.
În ceea ce priveşte cheltuirea bugetului de anul acesta, prioritare vor fi investiţiile, capitol la care se vor depune eforturi şi pentru atragerea de fonduri europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS