A cucerit ca actriţă, a impresionat ca regizoare şi a câştigat ca şi mamă. De fapt, un singur nume, Iarina Demian.
A fost fie Regina din „Sfânta Ioana“ de Jean Anouilh, fie Ana din „Procesul Horiade Alexandru Voitin“ sau Nina din „Escu“. A încântat şi cucerit cu fiecare apariţie pe scenă, dar, la un moment dat, viaţa a condus-o pe alte poteci. „Regia s-a născut dintr-o întâmplare, în cazul meu. Lucram cu o tânără regizoare, trebuia să facem distribuţia pentru un spectacol. După doar două întâlniri a dispărut. Eu am spus nu dau piesa din mână, vreau s-o fac şi am început să mă rog de Valeriu Moisescu, de Cătălina Buzoianu. Toţi erau ocupaţi. De aceea spun că a fost o întâmplare. Eu nu m-am năpustit să fac asta. În jurul meu se crea o pânză care se întindea şi nu ştiam ce fac. Am zis într-o zi o fac eu. M-am apucat. A fost un spectacol frumos, mi-a fost foarte greu pentru că am şi jucat, un rol mare, foarte important, pe patru tablouri: două stăteam în sală şi două pe scenă. Nu prea aveam oglindă să mă privesc în ea. Un spectacol foarte frumos şi primit extraordinar de public, toată lumea era mirată şi nu-şi putea reveni. Toată lumea, toţi cronicarii mă întrebau: «Cum ai făcut tu asta?». Se mirau toţi. Actoria a contat foarte mult în obţinerea succesului. Eu cred foarte mult în actorii care fac regie, au talent. Cred că am talent, pentru că am continuat şi pentru că acum nu pot să mă las. E un microb şi altceva. E drept că stau în sală şi mă apucă o invidie teribilă când mă uit la ei cum joacă şi aş vrea să fiu acolo între ei. S-a întâmplat chiar ca, neavând un actor pentru rolul sergentului din «Biloxi Blue», să mă trezesc că îmi doresc să-l joc eu, în travesti“. Şi uite-aşa teatrul a câştigat o regizoare. Nu orice regizor, ci unul talentat, care a reuşit să uimească şi să smulgă din partea criticilor cuvinte de laudă.
O relaţie deosebită
De aici încolo, drumurile regizoarei Iarina Demian şi ale actorului Tudor Chirilă s-au intersectat cu o frecvenţă mai mare decât înainte. S-au născut numeroase ocazii în care cunoscuţii aveau să-i găsească nu numai în postura de mamă şi fiu, ci şi de colegi de scenă. De fapt, o bucurie pentru o mamă să-şi vadă copilul culegând laurii succesului, dar şi o luptă pe care regizorul trebuie s-o poarte cu actorul veşnic nemulţumit, greu de controlat. „M-am bucurat foarte mult când Tudor a ales să pornească pe drumul actoriei. M-am bucurat foarte mult când l-am ascultat. N-am visat că o să ajungă ceea ce este astăzi, dar mi-am dat seama că este sensibil. I-am zis: «Hai să te vadă Mălăele, să te vadă ăla» . M-am bucurat că e cineva care face profesia asta, că este cineva aproape de mine şi care mă va înţelege, căci nu te poate înţelege nimeni. Bărbatul meu m-a înţeles foarte mult, dar nu era în locul meu. Tudor face meseria asta şi ştie toată emoţia, tot ceea ce presupune ea, cât de greu este să construieşti psihicul unui personaj. Atunci m-am simţit cumva apărată. Eu, ca mamă, m-am bucurat. Pe de o parte, tot eu ca mamă m-am gândit cât de greu o să-i fie, căci ca mamă mi-aş fi dorit pentru fiul meu o meserie uşoară, care să-i aducă bani, să fie mai simplu, să nu se bată, să nu lupte. Dar în profesia asta e muncă, talent, dar şi şansa pentru care trebuie să lupţi. Şi m-am întrebat cum o să fie pentru el. Şi uite că a fost bine. Părerea regizoarei Iarina Damian despre actorul Tudor Chirilă: Tudor a avut o linie ascendentă, a îmbinat inteligenţa lui cu talentul şi sigur că la început nu a fost ce este astăzi şi ce va fi mâine, pentru că el nu este un mare artist, dar în devenire este categoric. Cred că tearul pe Tudor l-a ajutat enorm să facă Vama Veche, să cânte, pentru că el pe scenă, face roluri, el nu mai cântă doar. De aceea are atâta succes. Vă spun eu. El joacă. Totul e emoţie. Eu pentru ce este el acum am o foarte mare admiraţie. Desigur i-aş sugera să nu mai fie atât de încăpăţânat atunci când are un rol şi nu numai. Eu mă lupt cu el, dacă e vorba de relaţia regizor-actor. Mi-a fost foarte greu la început pentru că el refuza o mulţime de lucruri. Da, am avut o mulţime de impedimente, conflicte de toate felurile, dar până la urmă ne-am înţeles. De asemenea, are Tudor ceva ce n-ar trebui să aibă. E tot timpul nemulţumit de ceea ce face. E o chestiune constructivă. Se spune chiar că marii artişti sunt tot timpul nemulţumiţi de munca lor. Dar totuşi, la un moment dat trebuie să fii conştient că ai făcut ceva bun. Aş vrea ca Tudor în momentul în care face ceva foarte bun să fie conştient că e foarte bun“. O relaţie frumoasă, care a depăşit graniţele familiei şi ale scenei teatrale, ajungând cel puţin pentru o zi şi pe tărâmul muzicii. „La noi s-a inaugurat sala teatrului şi fiecare dintre noi trebuia să facem ceva. Eu am recitat foarte mult, dar nu ştiu să spun cuplete, ceva de genul ăsta. Mi-au propus să cânt cu Tudor. Eram disperată. «Să cânt cu Tudor?», i-am întrebat. «Aţi înnebunit, n-am cântat niciodată». E drept că mai cântam eu prin casă, dar de aici până la a evolua pe scenă alături de Tudor era cu totul şi cu totul altceva. În fine, am cântat două strofe din «Epilog», melodie pe care o iubesc enorm. Aveam nişte emoţii cumplite şi el se uita la mine… dar a fost un moment unic…“, povesteşte Iarina Demian.
Un spectator fidel
Şi pentru că există o relaţie deosebită care o leagă atât de puternic pe mama Iarina Damian de fiul Tudor Chirilă, tot aşa cum o astfel de legătură există şi între regizor şi actor, actriţa a ales să păstreze acest contact şi în unul dintre cele mai importante turnee teatrale ale sale, dar şi ale fiului său. A ales să fie regizorul care îşi urmăreşte actorii şi evoluţia lor la fiecare reprezentaţie, să împărtăşească bucuria succesului sau tristeţea unei gafe nevoite. „Turneul a fost o mare bucurie. Nu am mai făcut de mult, căci nu sunt bani şi acest megaturneu e o întâmplare fericită. E greu din toate punctele de vedere, ca oamenii să fie mulţumiţi, dar pentru noi bucuria e că se joacă, că am întâlnit un public doritor. Lumea a părăsit televizorul. Îmi dau seama că am ales foarte bine această piesă, cu toată modestia. Am ales un spectacol pe gustul publicului şi fără să fac rabat, fără să fie «Vacanţa Mare», fără să fie nimic. Am ales un autor, în care cred, care este foarte puţin cunoscut, am ales o comedie, dar una de la care publicul pleacă maturizat. Nimic nu e gratuit, în fiecare replică există o problematică. Piesa e pe gustul şi pe înţelesul tuturor. Turneul, de fapt o tinereţe în toată escapada asta a noastră. În plus, întâlneşti alţi oameni, rămâi cu ceva în tine. Nu ai astfel de posibilităţi la Bucureşti. E un schimb care te alimentează. E drept că am întâlnit şi lucruri mai puţin plăcute, case de cultură în care se mâncau seminţe. Eu am făcut poliţie tot timpul, m-am apropiat şi le-am spus că foşnesc, le-am spus să nu mai facă poze cu bliţul căci actorii sunt extrem de sensibili în momentele acelea, şi uite aşa m-am transformat în poliţai, dar nu-mi pare rău, că i-am ajutat pe ei. Nu am lipsit de la nici un spectacol, căci sunt o tânără regizoare (râde Iarina Damian). Stau la fiecare spectacol. Stau seară de seară şi îi urmăresc. Ei ştiu că nu pot schimba ceva. Îi taxez mustrându-i, fiind foarte serioasă. Nu a fost uşor deloc, şi de aceea le pretind să dea întotdeauna ce au mai bun, căci ar fi păcat să pierdem tocmai acum“, a conchis Iarina Demian.
