• Deportivo – Liverpool 0-1 • Olympiakos – Monaco 1-0
Rafa Benitez a demonstrat ca este un foarte bun cunoscator al Primerei Division, al carei campion a fost anul trecut, cu Valencia, si s-a impus cu Liverpool in deplasarea din Galicia, chiar daca a avut la dispozitie doar un singur atacant de meserie, Milan Baros. Cehul l-a presat pe Andrade la centrarea norvegianului Riise din minutul 14 si portughezul a deviat mingea in propria poarta.
Golul cu numarul 100 incasat de Deportivo La Coruna in competitiile europene si primul primit pe „El Riazor“ din decembrie 2002 a fost de ajuns pentru infringerea lui „SuperDepor“, care pastreaza sanse minime de a accede in optimi, avindu-l si pe Andrade suspendat pentru partida urmatoare, din cauza cumulului de cartonase.
„Cunosteam forta La Corunei, dar si faptul ca treceau printr-un moment destul de greu. Am vrut sa profitam de acest lucru folosind contraatacul si tactica ne-a reusit. Nu cred ca galicienii sint eliminati deja din competitie“, a afirmat diplomat Rafa Benitez.
In timp ce La Coruna este foarte aproape de eliminarea din Liga, fostul sau fundas, Gabriel Schurrer, a adus victoria vicecampioanei Greciei, Olympiakos Pireu, in fata vicecampioanei Europei, AS Monaco. Cu sase minute inainte de final, fundasul argentinian a inscris din careu in urma unei lovituri libere executate de veteranul Georgatos, deviata si de Anatolakis.
„Ne bucuram de victoria noastra, dar sintem putin ingrijorati dupa ce am auzit ca Liverpool a cistigat in Spania. Asa cum am spus dupa tragerea la sorti, nu-mi doresc ca soarta calificarii noastre sa se decida in ultimul meci din grupa, pe care il vom juca la Liverpool“, a afirmat Dusan Bajevic, antrenorul sirb al echipei din Pireu. Clasamentul grupei A, inaintea ultimelor doua runde, arata astfel: 1. Liverpool – 7 puncte, 2. Olympiakos – 7 p, 3. AS Monaco – 6 p, 3. Deportivo – 2 p.