Etapa a 20-a din campionatul Olandei a programat, pe „Amsterdam ArenA“, derbiul sezonului, lidera Ajax intilnind ocupanta locului secund si principala contracandidata in lupta pentru titlu, PSV Eindhoven, inaintea acestui joc cele doua echipe aflindu-se la egalitate de puncte. „Lancierii“ au avut o evolutie remarcabila, la capatul careia au reusit sa-si adjudece toate cele trei puncte, facind astfel un pas important spre titlu. Elevii lui Koeman s-au impus cu 2-1, iar artizanul victoriei a fost mijlocasul roman al gruparii din Amsterdam, Nicolae Mitea.
Cei care au deschis scorul au fost oaspetii, care au intrat la pauza in avantaj gratie reusitei lui Hesselink, din minutul 42. Ajax a egalat la sase minute de la reluarea jocului, prin Sneijder, iar trei minute mai tirziu tehnicianul „lancierilor“ a facut mutarea cistigatoare. L-a scos din teren pe Sikora (’54) si la aruncat in lupta pe Mitea, ex-dinamovistul avind nevoie de doar sapte minute pentru a arata ce stie. Lansat pe partea stinga, internationalul roman a sprintat spre poarta in stilul caracteristic si, dupa o cursa de 30 de metri, a sutat puternic, portarul Waterreus a reusit sa respinga, dar Mitea a revenit si a marcat printr-un sut sec sub transversala, din fata unei defensive impietrite de viteza de reactie a mijlocasului „tricolor“.
Golul romanului a facut ca Ajax sa se distanteze la trei puncte de PSV, avind si un meci mai putin disputat, iar formatia de pe „ArenA“ incepe sa se gindeasca la titlul de campioana. „Sint convins ca vom cistiga campionatul. Victoria cu PSV este destul de importanta, iar cele cinci goluri marcate pina acum de mine pentru Ajax nu valoreaza cit cel inscris in acest derbi“, a afirmat Mitea la finalul jocului.
Mitea a marcat golul victoriei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

