25.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateRomânii stau prost cu sănătatea

Românii stau prost cu sănătatea

România se situează pe ultimul loc în Europa şi ocupă în lume o poziţie cu 17 locuri sub medie din punct de vedere al stării de sănătate a populaţiei, potrivit Raportului Dezvoltării Umane, document publicat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi care cuprinde 182 de ţări membre ONU.

Raportul Dezvoltării Umane pe 2009 arată că România are cel mai slab indice de dezvoltare dintre ţările Uniunii Europene. Într-o analiză a raportului, realizată de prof. univ. Dumitru Sandu, se arată că, la nivelul Uniunii Europene, România seamănă, ca structură de dezvoltare, cu Bulgaria, Polonia şi Ungaria.
Mai precis, se constată un nivel ridicat de educaţie, însă starea de sănătate este problematică, aflându-se la limita dintre nivelul mediu-dezvoltat şi dezvoltat. De asemenea, România seamănă mult cu Bulgaria, sub aspectul profilului de dezvoltare, şi cu Polonia, din perspectiva profilului de migraţie.
Analiza, realizată pe baza raportului PNUD, mai arată că nivelul remitentelor (banii trimişi în ţară de românii din străinătate) este foarte ridicat raportat la numărul de locuitori. Astfel, România are rangul 2 din cele 69 de ţări, cu peste zece milioane de locuitori. În opinia profesorului Dumitru Sandu, acest nivel ridicat este favorizat de vechimea redusă a emigrării şi de frustrările pe care migranţii plecaţi le au în condiţiile unor inegalităţi între nivelul sporit de educaţie şi starea proastă de sănătate, dar şi între venituri. Banii veniţi din străinătate sunt văzuţi ca mijloc de reducere a acestor inegalităţi. România face parte din categoria statelor cu nivel redus de imigrare, dar cu un flux puternic de intrări de remitente, alături de Polonia, Slovacia, Bulgaria şi Lituania.
Românii din Spania şi Italia intră în competiţie cu marocanii, albanezii, columbienii şi ecuadorienii, cetăţeni care provin din ţări cu niveluri de dezvoltare mai mici decât în cazul României. Cetăţenii români trimit acasă remitente mult mai mari decât cele expediate de imigranţii cu care intră în competiţie.
 
România, la acelaşi nivel cu Trinidad-Tobago

În ceea ce priveşte sănătatea, România înregistrează cea mai slabă poziţie în Europa. Se află pe ultimul loc, după Lituania, Letonia şi Bulgaria, cu o valoare a speranţei de viaţă de 72,5 ani, înregistrând rangul 80. În schimb, pentru educaţie, rangul a fost cuprins în perioada 2005-2007 între 50 şi 52. „Românii sunt relativ bine şcoliţi, dar trăiesc prost“, a declarat Dumitru Sandu.
În clasamentul general Human Development Index, bazat pe indici ai sănătăţii, bunăstării economice şi educaţiei, Norvegia, Australia şi Islanda ocupă primele locuri. Polonia şi Ungaria au ranguri de dezvoltare superioare (41, respectiv 43) celor ale Bulgariei (61) şi României (63 – cea mai slabă clasare din UE). Totuşi, profilurile lor de dezvoltare seamănă foarte mult.
La nivel mondial, România se aseamănă cel mai mult cu Trinidad-Tobago (64), o ţară mică din America Latină, dar se apropie şi de Muntenegru (65), Serbia (67), Belarus (68) şi Albania (70).

Sursa: Euractiv.ro

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII