Verde la furat bani publici. Cum omori o ţară cu două cuvinte. Marea miză nu sunt, de data asta, parlamentarii.

În parlament s-au comis, într-o zi neagră pentru democraţia românească, două orori. Prima: parlamentarii şi-au asigurat superimunitate, scoţându-se din categoria funcţionarilor publici pentru a-şi blinda astfel scutul în faţa procurorilor. A doua: a fost modificată definiţia conflictului de interese în sfera penală în aşa fel încât nu mai răspunde (aproape) nimeni pentru nimic. Toţi au sărit pe bună dreptate pe parlamentari. Dar adevărata nenorocire cu efecte economice devastatoare este, cel puţin de data asta, în altă parte.
Prima oroare se referă la câteva sute de parlamentari care nu gestionează direct bugete publice. De a doua oroare beneficiază din plin miniştri, primari, preşedinţi de comisii judeţene (marii baroni), consilieri şi cam tot ce angajează bani publici şi fonduri europene de ordinul a zeci şi sute de milioane de euro. Pentru ei s-a dat, în fine, verde la furt pe faţă. Va fi jaf legalizat la achiziţii publice dacă modificările la Codul Penal trec aşa cum au fost votate ieri.
Presa s-a concentrat pe superimunitatea parlamentarilor. Sigur că este o problemă, că e scandalos că tocmai cei care fac legile se pun deasupra lor. Am văzut filmul ăsta de zeci de ori, la fiecare dosar cu parlamentar blocat în parlament, la fiecare sentinţă definitivă pe care acelaşi parlament refuză s-o pună în aplicare pentru a proteja vreun exemplar din haită.
Dar, atenţie! Pragmatic vorbind, este infinit mai periculoasă a doua oroare. Din două cuvinte, parlamentarii au rezolvat ceea ce baronii s-au luptat o vară întreagă să obţină de la guvern, fără succes: protecţie în faţa investigaţiilor ANI şi DNA. De fapt, e mai mult decât protecţie. E dezincriminarea conflictului de interese. De atât a fost nevoie pentru a se da totul peste cap: de două cuvinte. Aşa ceva trebuie să admiteţi că n-am mai văzut. Să dai undă verde la furt unor armate întregi de amploaiaţi ai statului, strecurând două cuvinte într-un articol de lege.
Iată-le:
Art. 253/1: Conflictul de interese după modificare:
Fapta persoanei care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce rezultă dintr-un contract de muncă şi o fişă a postului semnate cu o instituţie dintre care cele prevăzute la art. 145 şi care îndeplineşte un act prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material necuvenit, pentru sine, soţul sau o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţia publică de care s-a folosit la săvârşirea faptei pentru o durată de maximum trei ani, calculată începând cu dată săvârşirii faptei.
Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării, adoptării sau semnării actelor normative sau administrative, precum şi în cazul încheierii unui act sau a luării unei hotărâri care să privească creaţia, dezvoltarea, pregătirea ştiinţifică, artistică, literară, profesională.
În traducere liberă, asta înseamnă cam aşa: eşti primar sau şef de consiliu judeţean? Ai semnat un contract prin care firma soţiei renovează şcoala, construieşte podul şi asfaltează drumul din localitate? Nu poţi fi cercetat penal din două motive. În primul rând, primarii sau şefii de consilii judeţene nu au contracte de muncă la instituţiile pe care le conduc. În al doilea rând, pentru că semnarea actelor administrative a ieşit din sfera infracţiunii de conflict de interese.
Or, toate actele semnate de un primar sau şef de consiliu judeţean sunt acte administrative (contractele de achiziţie publică sunt şi ele acte administrative bilaterale).
În teritoriu, cel puţin, conflictul de interese e infracţiune la ordinea zilei, alături de abuzul în serviciu. Vorbim în esenţă de mii de baroni mari şi mici, care-şi acordă contracte propriilor firme. Aşa arată corupţia în teritoriu.
Recapitulând, o hotărâre de consiliu, o dispoziţie de primar, ordin de ministru sau un contract de achiziţie publică sau orice alt contract administrativ, aşa cum sunt majoritatea celor încheiate de autorităţile publice, intră toate în categoria „actelor administrative“, care tocmai au fost scoase din sfera conflictelor de interese.
O singură zi dacă intră în vigoare acest nefericit articol modificat din Codul Penal şi zeci de primari, şefi de consilii judeţene sau miniştri în anchetă sau trimişi deja în judecată scapă deoarece fapta a dispărut. A fost dezincriminată. Ca să înţelegeţi exact amploarea fenomenului, aruncaţi o privire doar pe anunţul ANI de azi: 60 de primari sunt acuzaţi de conflict de interese şi fals în declaraţii.
Ideea de a scăpa de răspundere penală cei care semnează o hârtie s-a născut tot prin vară, la o întâlnire dintre aleşii locali şi vicepremierul Liviu Dragnea. Pe o listă de priorităţi, aleşii locali au cerut exonerarea de răspundere penală a primarilor şi Dragnea le-a dat dreptate. De aici până la generalizarea ideii n-a fost decât un pas. Dacă am exonera de răspundere pe toată lumea care semnează ceva? Practic, din două cuvinte introduse în Codul Penal aici s-a ajuns la o exonerare de răspundere în masă.
Parlamentarii au răspuns astfel presiunii baronilor mari şi mici din teritoriu, tot mai des anchetaţi de ANI şi DNA. Lor li se va cere totul anul viitor: bani negri pentru campanie, mobilizare în două rânduri şi asta la nişte alegeri care nu-i privesc. Aceştia au cerut la schimb atât: imunitate cât mai multă şi tocmai sunt pe cale să o primească.
Din cauza asta, ambasadele occidentale sunt îngrozite şi spun că investitorii străini vor fi puşi pe fugă. N-au ce căuta în ţara hoţiei legalizate, n-au nici o şansă.
Acordaţi mai multă atenţie acestei modificări, care anulează din două cuvinte conflictul de interese şi face instituţii ca ANI şi DNA inoperabile (aş pune în loc impotente) în faţa unui fenomen tot mai extins: furtul masiv din banii publici. Sigur, şi imunitatea parlamentarilor arată prost, dar pare benignă în raport cu poarta larg deschisă miniştrilor, primarilor, şefilor de CJ de a jefui bani publici sau fonduri europene la adăpostul legii.
Dacă s-ar întâmpla efectiv, România ar deveni un no-man’s-land în interiorul UE, în care parlamentul face legi pentru infractori, facilitează furtul şi hoţia din bani publici/europeni. De facto, aproape aşa şi suntem, însă nu putem accepta ca România să devină şi de jure Republica Borfaşilor. Asta face diferenţa între a spera la mai bine într-o bună zi şi a pierde orice speranţă.
Se tot spune că acţiunea de ieri a parlamentului ne-a trimis înapoi cu zece ani. N-am fost niciodată în situaţia ca borfaşii să fure la vedere, să nu le pese, să mai fie şi votaţi pentru asta.