Adrian Nastase, fost prim-ministru si actual presedinte al Camerei Deputatilor din România, este invinuit in doua dosare penale. Traian Basescu, fost ministru, fost primar general al Capitalei, actual presedinte al României, este inculpat in doua dosare penale, deci are o tura avans fata de Adrian Nastase. Dosarele lui Adrian Nastase sunt doar la Parchet, dosarele lui Traian Basescu au ajuns deja la instante. Acolo au fost parcate pe perioada mandatului de presedinte, pentru ca asa spune Constitutia. Dar când isi va termina mandatul, instantele se vor pune din nou in miscare – daca nu cumva, pâna atunci, un incendiu, un cutremur, o inundatie nu vor fi distrus ca din intâmplare camera cu dosare. Un vicepremier, George Copos, are si el dosar in cercetare penala. Ca si primul-ministru, fost ministru al economiei. Ca si alti ministri ai cabinetului Nastase, ai cabinetului Ciorbea sau Radu Vasile, pe lânga deputati, senatori, fosti prefecti sau secretari de stat.
Da, si? Unde e problema?
Ar fi o problema. Unii comentatori afirma ca democratia româneasca este in curs de disolutie. Altii cred ca toate aceste dosare sunt instrumentate la cererea unor cercuri oculte din Occident si de aiurea. Unii cred ca este un atac la adresa social-democratilor. Altii spun ca este un atac la adresa intregii clase politice. Balamucul este complet, seara de seara oamenii simpli se aduna in fata televizoarelor si incearca sa priceapa ce se intâmpla. Si multi dintre ei inteleg.
E simplu. Am ajuns acolo unde am vrut sa ajungem. Am ajuns la o societate in care cele trei puteri (legislativa, executiva si judecatoreasca) sunt independente. Ca magistrat, procuror sau judecator nu dai seama decât in fata Consiliului Suprem al Magistraturii, compus in principal din oameni ai sistemului. CSM este un organism de autoreglementare, respectiv poate stabili reguli si penalitati pentru salariatii sistemului judecatoresc.
Guvernul – sau partea superioara a puterii executive – da seama in fata parlamentului. Parlamentarii dau seama in fata alegatorilor, ca si presedintele de altfel. E drept ca decontul in fata alegatorilor se plateste la fiecare patru ani (presedintele la cinci, nu stiu cine a inventat chestia asta!), dar el vine implacabil. Când esti ministru, parlamentul nu-ti poate face mai mult decât sa-ti dea un vot de neincredere ca guvern si deci sa te trimita inapoi la viata obisnuita. Când esti parlamentar, guvernul nu poate sa-ti faca nimic, decât sa schimbe legile electorale in asa fel incât realegerea ta ca parlamentar sa fie ingreunata.
Dar peste toti pluteste puterea judecatoreasca. Legile le fac parlamentarii, dar de aplicat le aplica procurorii si judecatorii. Exista un numar de imunitati pentru ministri si parlamentari, dar ele sunt in continua diminuare, in asa fel incât astazi un procuror poate sa faca lucruri pe care un procuror de acum cinci sau 15 sau 25 de ani nici macar nu le visa. Procurorul iti poate cere perchezitia. Procurorul iti poate cere documente. Procurorul iti poate cere sa justifici bani, bunuri sau onoruri. Daca un procuror greseste, pe el il asteapta numai sanctiunea Consiliului Superior al Magistraturii. Daca un judecator greseste – la fel. Dar factura finala a acestor greseli o platesc pâna la urma contribuabilii. Adica noi toti.
Deci nimeni nu este mai presus de lege, principiu frumos exprimat al Constitutiei românesti. E o poveste lunga cum se aplica legea, ce fac oamenii care cad sub incidenta legii, ce se intâmpla cu magistratii carora li se repartizeaza câte un dosar fierbinte. Dar nu despre aceasta e vorba aici.
Aici vorbim despre capacitatea justitiei de a aplica legea. Patru milioane din cele sapte milioane de familii ale României au acum dosare in justitie. Milioane de familii asteapta de ani de zile o solutie la problema retrocedarii, acuzarii de coruptie, drepturilor negate de administratie, calomnie sau violenta. Iar puterea judecatoreasca a cazut intr-o capcana. In loc sa-si creasca eficienta, a intrat pe ecranele televizoarelor. In loc sa aplice legea, face spectacole de divertisment. In loc sa dea solutii in dosare grele, lalaie procedurile.
Puterea judecatoreasca este in stadiul in care a descoperit bucuriile notorietatii mediatice. Nici nu stie aceasta doamna cu ochii legati câta nevoie va avea de esarfa de pe ochi pentru a-si sterge lacrimile. Cu presa informezi, nu aplici legea. Legea se aplica in instanta, nu la buletinele de stiri. Doamna Macovei ar trebui sa aiba câteva discutii private pe aceasta tema cu Adrian Nastase, Petre Roman, Victor Ciorbea, Emil Constantinescu. Acesti oameni ar putea sa-i spuna ca mediatizarea nu tine loc de act de gestionare.
