O problema serioasa

Lung prilej de vorbe si de ipoteze, cum ar fi spus Toparceanu, a fost petarda aruncata de Adrian Nastase prin ideea ca, daca tara o doreste, n-ar exista nici un obstacol in calea unui nou mandat al lui Ion Iliescu la Cotroceni. Idee cu care, a zis ulterior dl Nastase, „presa s-a jucat“.

Prima observatie care se impune, cred. Nu presa „s-a jucat“. Daca s-a jucat cineva, atunci s-a jucat primul ministru. Cum sa nu existe nici un obstacol in calea unui nou mandat al d-lui Iliescu? Oare Constitutia, care limiteaza strict mandatele, la doua, nu e un impediment? Sau la noi, fiindca ne aflam la portile Orientului, unde, cum s-a spus, „totul e luat cu usurinta“, Constitutia e facultativa, putandu-se schimba in functie de interesul unei persoane sau in functie de sondaje? In America, daca Reagan ar fi putut sa candideze a treia oara pentru fotoliul de la Casa Alba, l-ar fi obtinut cu siguranta. Nici Clinton n-ar fi avut, banuiesc, probleme sa obtina inca un mandat, daca ar fi avut voie sa candideze. Ceea ce i-a oprit pe amandoi sa doreasca vreo clipa sa-si prelungeasca stagiul de presedinti a fost Constitutia. In tarile pe care le numim avansate, avand o democratie banala, nu una „originala“, cum pare sa existe la noi, nimeni nu-si permite sa se joace cu Constitutia. Fara sa fiu un admirator neconditionat al Americii, recunosc ca intotdeauna cand vad prin filme cum simpla invocare a unui amendament decide intr-un tribunal, am o strangere de inima amintindu-mi cat valoreaza la noi un principiu constitutional cum e acela, sa zicem, ca „nimeni nu e mai presus de lege“. Intr-un stat de drept real, cineva care ar sugera sa fie modificata Constitutia potrivit sondajelor ar provoca zambete. Iar daca acel cineva ar fi primul ministru, ar provoca ingrijorari si interpelari.

A doua observatie care se impune. Dl Nastase „s-a jucat“ zicand ca si-a avansat ideea nu in calitatea sa oficiala, ci ca „simplu cetatean“. Cochetarie inutila. Nimeni, fireste, nu l-a crezut. Toata lumea a priceput „jocul“. Problema e: un prim-ministru poate sa vorbeasca, oare, ca „simplu cetatean“? Poate, desigur, dar in imprejurari private: la o bere, cu amicii, la o partida de table sau in familie. In exercitiul public al functiei sale, insa, cred ca nu. Spun o banalitate, fara indoiala, afirmand ca sunt libertati care se restrang pe masura ce urci pe treptele raspunderilor. O sedinta de guvern sau o sedinta de Birou Executiv al PSD nu sunt „poiana lui Iocan“, chiar daca d-lui Nastase i-a placut „Morometii“.

A treia observatie care se impune e ca ne izbim aici de o dilema. Cat a fost gluma in „jocul“ d-lui Nastase? Sau „jocul“ a fost serios? Am inclinat spre „jocul-gluma“, dand peste aceasta fraza: „Noi stam cu urechea la pamant si ascultam ce vrea poporul“. Nu mi-l pot inchipui pe dl Nastase oprind coloana oficiala, undeva dincolo de Chitila, si ducandu-se in marginea soselei pentru a-si lipi urechea de pamant. Pe urma, m-am gandit la ezitarile pe care, probabil, le are Adrian Nastase in legatura cu viitoarele alegeri. Pe langa titlurile de ministru de Externe, presedinte de Camera, presedinte de partid si premier, de ce nu si-ar visa sa fie si presedinte al Romaniei? Dar n-ar fi mai sigur, oare, si, intr-un fel, datator de mai multa putere fotoliul de la Palatul Victoria? Aceste intrebari au inclinat balanta spre „jocul-serios“.

Invinuind presa ca „s-a jucat“, Adrian Nastase a invitat-o sa trateze „cu seriozitate problema“. Ceea ce incerc sa fac punandu-mi, in final, cateva intrebari. Intre ce limite, oare, are dreptul un prim-ministru sa glumeasca? Nu exista riscul ca, nemaistiind cand vorbeste serios si cand glumeste, sa trecem cu usurinta peste momente grave, fara sa le intelegem importanta? Si ce trebuie sa credem despre dependenta Constitutiei de sondaje? Ca nu trebuie sa luam in serios solemnitatea cu care am fost anuntati, in urma cu doisprezece ani, ca nimeni nu se va mai putea eterniza la putere cum s-a intamplat in comunism? Sau ca, mai urgenta decat revizuirea Constitutiei, ar fi revizuirea seriozitatii cu care e privita de politicienii nostri Constitutia?