Unii istorici specializaţi în epoca medievală nu sunt încântaţi deloc de faptul că oamenii consideră cavalerii din acea perioadă ca fiind nişte luptători incredibil de eroici şi de malefici, născuţi pentru război şi pentru a ucide, relatează www.ditadifulmine.com. Thomas Heebøll-Holm, istoric medieval al Universităţii din Copenhaga, este de părere că această imagine populară a cavalerului medieval nu este deloc corectă şi a ţinut să precizeze unele dintre cele mai ascunse aspecte ale cavalerului medieval tipic. „Ca specialist în Evul Mediu, este un pic iritant să auzi că această perioadă era populată de bătăuşi brutali şi fără creier, dedicaţi trup şi suflet războiului. Eu aş propune o viziune mai corectă a acestora. Ei erau persoane ca mine şi ca voi, din câte putem să ştim“, a explicat Heebøll-Holm. De altfel, numeroasele studii efectuate în diversele scenarii belice moderne sugerează faptul că mulţi dintre soldaţii implicaţi în misiuni de luptă prezintă un risc mărit de a suferi de diverse tulburări psihologice, de atacuri de panică şi până la stres post-traumatic. De la războiul din Vietnam şi până în prezent, stresul posttraumatic a fost documentat în nenumărate cazuri, mai ales în trupele militare civile şi în departamentele separate. Dacă este să ne luăm după testele efectuate de Heebøll-Holm, la distanţă de secole, psihologia cavalerului medieval prezintă diferite similitudini cu cea a omului modern. Cavalerii medievali nu erau decât nişte „soldaţi“ recrutaţi de armata din Evul Mediu. De-a lungul carierei lor, mai ales în anumite perioade istorice, participau la un număr atât de mare de masacre, încât cu siguranţă au suferit repercusiuni psihologice în urma situaţiilor trăite.
Tulburări psihologice
Heebøll-Holm a studiat diferite texte antice în speranţa că va descoperi indicii cu privire la tulburările psihologice ale cavalerilor medievali, concentrându-se în special pe trei texte, scrise în secolul al XIV-lea de un cavaler francez pe nume Geoffroi de Charny, diplomat şi consilier al regelui Iacob al II-lea. Nimeni nu cunoaşte motivul exact pentru crearea acestor manuscrise, însă cert este că documentele lui Charny par să reprezinte o tentativă de a aduna la un loc tot programul ideologic al cavaleriei franceze din acea epocă. În aceste manuscrise, nu există menţiuni cu privire la condiţiile fizice şi psihologice de viaţă pe care trebuia să le suporte un cavaler, însă se observă totuşi o profundă preocupare pentru sănătatea mentală a cavalerilor din acea epocă. Într-unul dintre manuscrise, intitulat „Cartea Cavaleriei“, se menţionează: „În această profesie trebuie să înfrunţi căldura, foamea şi munca dură, trebuie să dormi puţin şi să fii mereu vigilent. Şi să te obişnuieşti să fii extenuat şi să dormi incomod pe pământ doar pentru a fi trezit brusc. Şi de multe ori te vei simţi neputincios pentru că nu poţi schimba în nici un fel situaţia. Te vei speria atunci când îţi vei vedea duşmanii venind spre tine cu lănci întinse pentru a te străpunge şi cu spade însângerate ca să te taie în bucăţi. Proiectile şi săgeţi vor veni mereu spre tine şi nu vei şti cum să te protejezi mai bine. Vei vedea oameni cum se ucid unul pe celălalt, cum mor şi sunt luaţi prizonieri, şi vei vedea corpurile prietenilor tăi zăcând fără viaţă în faţa ta. Însă, calul tău nu a murit şi datorită lui vei reuşi să fugi, fără onoare. Însă, dacă rămâi, eşti condamnat pe vecie. Nu este un martir cel care îşi alege o muncă atât de grea?“.
