4 C
Craiova
marți, 23 decembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinMacho man dintr-o formulă

Macho man dintr-o formulă

Matematica şi-a întins sfera de influenţă şi în domeniul frumuseţii. După ce cercetătorii au reuşit să pună la punct o formulă a siluetei perfecte pentru o femeie, acum a venit rândul reprezentanţilor sexului tare să aibă parte de propria lor formulă.

Umeri laţi, înalt, şolduri înguste – această combinaţie care face orice domn să fie irezistibil nu a suferit cine ştie ce modificări de-a lungul timpului. Acum aceste trăsături-cheie au fost sintetizate şi într-o formulă matematică, elaborată în cadrul unui studiu realizat de Universitatea britanică din Brunel şi dat publicităţii de ediţia on line a revistei Pnas, Academia americană de ştiinţe. Acesta este primul studiu realizat vreodată pe baza unor imagini ale corpului uman, masculin şi feminin, obţinute prin utilizarea unei tehnici speciale de scanare tridimensională. Studiul le-a permis cercetătorilor să stabilească o relaţie între atractivitate şi simetrie, o caracteristică percepută în mod pozitiv de multe alte specii de animale, ea fiind asociată unei stări bune de sănătate şi, în consecinţă, cu posibilitatea de a fi un potenţial partener pentru reproducere.

 

Model de 24 de carate

 

Pe baza noului model, oamenii de ştiinţă afirmă că pot să „identifice“ un fizic atrăgător ţinând cont de 24 de parametrii, printre care lăţimea toracelui, lungimea braţelor şi a picioarelor, precum şi a cefei, braţului şi a antebraţului.

Modelul standard a fost elaborat în cadrul unui experiment al cărui obiectiv a fost acela de a pune în legătură percepţia unui corp ca fiind atrăgător şi caracteristicile acestuia, cum ar fi înălţimea, dimensiunile toracelui sau al sânilor, lungimea picioarelor şi aşa mai departe. Graţie noii tehnici de scanare tridimensionale, cercetătorii au obţinut imaginile a 77 de trupuri, atât masculine, cât şi feminine, pe care le-au transferat pe un computer cu o coloraţie neutră şi separate de cap. Sute de măsuri ale corpului, pe care scanarea tridimensională este capabilă să le determine în doar şase secunde, au permis identificarea unui indice al „masculinităţii“.

 

Simetrie şi frumuseţe

 

Cercetătorii au cerut unui grup de 87 de voluntari, femei şi bărbaţi, să privească imaginile imortalizate pe calculator şi să indice trupurile cele mai atrăgătoare. Imaginile preferate de domni erau şi cele care, date fiind dimensiunile lor, erau şi cele mai îndepărtate de indicele masculinităţii.

Femeile cu fizicul cel mai puţin simetric aveau valori mai mari decât cele înregistrate în cazul reprezentanţilor sexului tare. Pe baza acestor păreri, oamenii de ştiinţă au stabilit o relaţie între atractivitate şi simetrie, o caracteristică ce denotă pentru multe specii de animale o stare de sănătate bună şi, ca atare, mai multe avantaje ca potenţial partener de reproducere.

În opinia coordonatorului studiului, William Brown, „aşa se explică legătura dintre forma trupului şi atractivitate: proporţiile corpului, forma şi statura sunt semnale semnificative pentru un bun nivel de dezvoltare şi o stare de sănătate bună şi, în consecinţă, oferă indicii clare cu privire la capacitatea individului de a fi sau nu un partener dezirabil în scopul reproducerii“. În plus, în opinia specialistului, se pare că „dacă asimetriile fizice sunt prea mici pentru a fi observate cu ochiul liber, evoluţia a pus la punct o serie de semnale clare, cum ar fi umerii laţi şi şoldurile înguste, pentru a indica masculinitatea“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS