18.4 C
Craiova
joi, 29 mai, 2025
Știri de ultima orăMagazinDallasul - serialul care a schimbat televiziunea

Dallasul – serialul care a schimbat televiziunea

Postul american CBS lansa, în urmă cu 30 de ani, serialul „Dallas“, care avea să schimbe definitiv istoria televiziunii.

În primăvara anului 1978, pe când statul american Texas se afla în plină perioadă de expansiune economică, iar preţul petrolului atingea cifre astronomice, CBS lansa pe micile ecrane serialul „Dallas“, saga familiei Ewing, condusă printre iţele complicate ale afacerilor şi ale poveştilor de dragoste de perfidul J.R., un afacerist însetat de putere. În acea perioadă, nimeni nu îşi imagina că serialul se va bucura de un succes uriaş la nivel mondial.

La aproape 20 de ani de la încheierea filmărilor, peste 300.000 de oameni merg anual în vizită la Southfork, punctul central al acţiunii, care astăzi a devenit muzeu. Serialul s-a dovedit irezistibil nu numai pentru telespectatorii americani, sătui de recesiunea economică, dar şi pentru publicul din întreaga lume, telespectatorii din aproape 100 de ţări fiind captivaţi de intrigile complicate ale serialului. Printre cei mai pătimaşi fani ai lui JR&Co s-au numărat şi telespectatorii din ţările Pactului de la Varşovia, unde serialul i-a făcut pe oameni să îşi dorească maşini de lux şi piscine. „Cred că, direct sau indirect, suntem răspunzători pentru căderea imperiului sovietic“, spunea Larry Hagman. La noi în ţară, „Dallas“ a fost ultimul serial occidental care a primit permisiunea de difuzare în perioada de coşmar a anilor ’80. Din câte se pare, preşedintele Nicolae Ceauşescu a fost convins că filmul era suficient de anticapitalist. În 1990, „Dallas“ a fost unul dintre primele seriale difuzate la Televiziunea Română Liberă.

 

Familia Ewing se reuneşte pe 8 noiembrie

 

Problemele familiei Ewing devin rapid punctul central al telespectatorilor din întreaga lume. Diabolicul J.R. (Larry Hagman) şi bunul Bobby (Patrick Duffy), soţiile lor, alcoolica Sue Ellen (Linda Gray) şi angelica Pamela (Victoria Principal), autoritarul Jock, înţeleapta Miss Ellie şi voluptuoasa Lucy devin prieteni de familie, mutându-se din Midwest la Caracal, marcând pentru totdeauna viaţa multor nou-născuţi, botezaţi Suellen sau Geiar. Una dintre enigmele serialului a fost „cine l-a împuşcat pe J.R.“. Producătorii au decis să încheie sezonul 1979-1980 cu scena în care magnatul a fost împuşcat. Episodul în care a fost dezvăluit numele infractorului a fost urmărit de 350 de milioane de telespectatori din 57 de ţări. La 30 de ani de la lansare, J.R., Bobby, Sue Ellen şi alţi membri ai familiei Ewing se întorc la fermă pentru a sărbători împreună cu fanii. Protagoniştii serialului, printre care Larry Hagman, Linda Gray şi Patrick Duffy, şi-au confirmat deja participarea la evenimentul organizat pe 8 noiembrie, la Southfork Ranch. „Nu ştiu dacă o să mai prind a 40-a aniversare. 30 de ani înseamnă ceva, mai ales că serialul este încă foarte popular“, a declarat Hagman, azi în vârstă de 76 de ani. La petrecerea organizată în faimosul ranch din suburbia Parker, din nordul Dallasului, sunt aşteptaţi şi fanii, care trebuie să scoată din buzunar între 100 şi 1.000 de dolari. Organizatorii au anunţat că de la petrecere nu vor lipsi ritmurile country, concursurile cu întrebări despre serial, tururi ale ranch-ului şi un foc de artificii.

 

Viaţa de dincolo de ecran

 

Destinul actorilor care au dat viaţă personajelor principale a fost marcat de serial, aceştia reuşind cu greu să cunoască succesul după terminarea serialului. Larry Hagman, care a interpretat personajul central al serialului – „J.R.“ , a avut probleme grave cu alcoolul şi în 1995 a suferit un transplant de ficat. În ’98, a reintrat în pielea celebrului personaj, în filmul „Războiul Ewingilor“. În ciuda problemelor de sănătate, el a continuat să bea şi refuză al doilea transplant, spunând că nu-l merită.

La rândul său, marele său rival de pe micul ecran, Ken Kercheval sau „Cliff Barnes“, este şi el un fost alcoolic de 70 de ani, cu şapte copii de la trei amante şi două neveste. Fumător înrăit, în ’93 s-a operat de cancer la plămâni, rămânând fără cel drept. Cel mai „cuminte“ pare să fie Patrick Duffy sau „Bobby“, care este căsătorit de 32 de ani şi are doi copii. Steve Kanaly, fratele vitreg, în film, al lui J.R. şi Boby, care administra ferma familiei din Southfork, nu a mai avut succese pe plan profesional, astfel că s-a retras pe o plantaţie de avocado, în Ojaj, California, împreună cu soţia. În ceea ce o priveşte pe Charlene Tilton, micuţa Lucy, unul dintre cele mai populare personaje ale serialului, aceasta a renunţat la actorie şi în prezent are o rubrică de bârfe într-o revistă pentru celebrităţi şi un club de fitness.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS