Știri de ultima orăLocalDoljDouă persoane din Craiova, cercetate pentru trafic de droguri. Comprimate ascunse într-o jucărie de pluș, trimise spre SUA

Două persoane din Craiova, cercetate pentru trafic de droguri. Comprimate ascunse într-o jucărie de pluș, trimise spre SUA

Două persoane, de 46 și 49 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Craiova pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și pentru tentativă la trafic internațional de droguri, după ce anchetatorii susțin că acestea ar fi încercat să trimită în Statele Unite ale Americii comprimate cu substanțe interzise.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a celor două persoane, acuzate de implicare în distribuirea și transportul ilegal de medicamente cu efecte psihoactive.

Potrivit anchetatorilor, în luna noiembrie 2025, persoana în vârstă de 49 de ani ar fi încercat să scoată din țară, printr-o trimitere poștală către statul Oregon, mai multe comprimate care conțineau cinolazepam, substanță clasificată drept drog de risc și care nu este autorizată pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Comprimatele ar fi fost ascunse într-o jucărie de pluș și ar fi fost procurate anterior cu sprijinul celeilalte persoane cercetate, de 46 de ani, care, potrivit anchetatorilor, în virtutea profesiei de farmacist, avea acces la medicamente de acest gen, precum și posibilitatea de a obține prescripții medicale „justificative”.

Percheziții și droguri indisponibilizate

Anchetatorii susțin că, pe parcursul anului 2026, cele două persoane ar fi procurat, deținut și depozitat alte substanțe.

În urma a două percheziții domiciliare efectuate la data de 21 iulie, polițiștii au ridicat 180 de comprimate cu cinolazepam, 18 comprimate de Xanax, precum și 20 de comprimate și patru fiole de Tramadol, substanțe încadrate ca droguri de risc și de mare risc. În aceeași zi, procurorii DIICOT Craiova au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore.

Miercuri, 22 iulie, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile de urmărire penală au beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Persoanele cercetate beneficiază, pe durata întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Citeşte şi: Mai mult de jumătate de ţară, sub avertizări de averse torenţiale însemnate cantitativ şi vijelii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS