O femeie de 46 de ani, din orașul Rovinari, județul Gorj, a fost reținută pentru 24 de ore după ce ar fi încălcat în mod repetat măsurile impuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică – Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au dispus măsura reținerii la data de 21 iulie 2026, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind încălcarea unui ordin de protecție.
Femeia ar fi încălcat, în perioada 4–7 iulie 2026, restricțiile stabilite de instanță, apropiindu-se zilnic la o distanță mai mică de 100 de metri de locul de muncă al persoanei protejate, potrivit IPJ Gorj.
Locul în care aceasta ar fi încălcat măsura de protecție este o agenție de pariuri sportive din municipiul Târgu Jiu, unde persoana protejată își desfășoară activitatea.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege pe durata întregului proces penal.
Citeşte şi: Gorj: Bărbat reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și ar fi amenințat victima cu moartea

