6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFarmaciile Jiul garantează cele mai mici preţuri printr-o campanie inedită

Farmaciile Jiul garantează cele mai mici preţuri printr-o campanie inedită

Începând din 1 iunie şi până la sfârşitul lunii iulie, Farmaciile Jiul din Craiova derulează o campanie de interes pentru pacienţi, asigurându-i de cele mai mici preţuri de pe piaţă. Pentru a valida campania, dacă un pacient găseşte produsele mai ieftine în alte farmacii, Jiul oferă de două ori diferenţa. Este o campanie întâlnită în rândul unor agenţi comerciali din domenii variate, însă, pe piaţa farmaceuticelor promoţia este inedită.
„De când am început campania, nu am avut cazuri de oameni care să ne ceară diferenţa. Presupunem, aşadar, că pacienţii noştri nu au găsit oferte mai bune în altă parte“, spune Daniel Kostici, managerul farmaciei. „De când am deschis prima farmacie Jiul, din 2008, am pornit la drum cu două principii: cea mai bună aprovizionare şi cele mai bune preţuri. Facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe oameni, de la noi nu pleacă nimeni cu reţeta în mână pentru că nu a găsit ce căuta. Dacă nu avem medicamentele pe stoc, ne străduim să le obţinem pentru a nu refuza pe nimeni. Este vorba, în principal, de aşa-numitele produse «sensibile»: multe medicamente de pe piaţa românească merg la export, unde sunt vândute la preţuri mai mari, şi se găsesc foarte greu“.
Dovada că pacientul este pe primul loc este managementul orientat către client  – farmaciile Jiul acceptă întotdeauna reţetele gratuite, dar, mai mult decât atât, au şi un adaos foarte mic la medicamentele costisitoare, de până la 0,5%. „La multe produse, coplata este 0 deoarece, pe lângă compensarea de 50% a statului, noi suportăm restul de 50%, pentru a le oferi gratuit. Încercăm să avem un management eficient, să negociem cât mai bine cu furnizorii, astfel încât să fim cu adevărat în slujba pacientului“.   
Orientarea către oameni se datorează, probabil, şi formării celor doi manageri ai farmaciilor Jiul, ambii fiind de profesie farmacişti.
Pe lângă campania în plină desfăşurare, prin care pacientul este asigurat că primeşte de două ori diferenţa pentru un produs dacă îl găseşte la un preţ mai mic în altă farmacie, farmaciile Jiul derulează mai multe promoţii. De exemplu, în prezent se desfăşoară şi o campanie promoţională în parteneriat cu Fiterman la nivelul farmaciilor Jiul din Craiova: la orice produs Fiterman cumpărat, clientul păstrează bonul, este înscris în baza de date şi, prin tragere la sorţi, poate câştiga un scaun de maşină pentru copil. Tot în parteneriat cu Fiterman, de această dată într-o campanie ce se desfăşoară la nivel naţional, în anumite farmacii, clienţii care cumpără cutii de propolis C comprimate pot câştiga o excursie la Disneyland Paris. Tot ce trebuie să facă pentru a se înscrie în concurs este să trimită un cod la un număr de SMS.
„Ne place să credem că o afacere de succes poate avea la bază francheţea şi corectitudinea. Ofertele noastre sunt reale, nu au condiţii ascunse sub asterisc. Reducerile la produsele fără prescripţie medicală, unde preţul este la latitudinea fiecărui agent comercial, sunt reduceri de la preţul de bază. Există o strategie destul de ingrată să măreşti forţat preţul produselor, pentru ca apoi să anunţi promoţii, dar tu să nu practici, de fapt, nici o reducere. Noi ne delimităm de astfel de practici şi chiar încercăm să ne ajutăm clienţii, atât cât putem. Până la urmă, un manager bun este cel care reuşeşte să îşi păstreze clienţii, iar noi asta ne dorim“, mărturiseşte Daniel Kostici. 

Farmaciile Jiul:

– Strada Calea Bucureşti, nr. 37, lângă Piaţa Centrală,
tel. 0351.437.037
– Strada Vasile Conta, bl. U4, parter, în spatele hotelului Jiul, tel. 0771.289.088
– Strada Calea Bucureşti, nr. 81, vis-a-vis de McDonald’s,
tel. 0351.421.477

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS