Primăria Craiova încearcă să facă un Centru pentru tratarea adicțiilor pe fonduri europene. Administrația locală craioveană merge pe două fronturi, ar urma să facă un astfel de centru cu bani de la bugetul local în clădirea de pe strada Horia, ocupată până de curând de cabinetele medicale și încearcă să facă un al doilea centru, dar cu fonduri europene.
Acum, Primăria Craiova a emis Certificatul de Urbanism nr. 1154 din 11 iunie 2026 pentru extinderea și modernizarea Corpului C1 al Centrului de Sănătate Mintală pentru prevenirea și tratarea adicțiilor – Compartiment Adulți. Proiectul se derulează în cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Documentul permite continuarea demersurilor pentru realizarea investiției, care vizează modernizarea unei clădiri cu regim de înălțime parter situate pe Calea București nr. 99. Potrivit certificatului, proiectul se încadrează în reglementările urbanistice aplicabile zonei și prevede un procent de ocupare a terenului de 22,95% .
Două centre pentru tratarea adicțiilor
Investiția capătă însă o semnificație aparte prin amplasamentul ales. Centrul pentru adulți destinat prevenirii și tratării adicțiilor urmează să funcționeze în incinta Spitalului de Neuropsihiatrie, cu condiția ca primăria să prindă fonduri europene. În caz contrar, primăria are șansa să facă, într-adevăr Centrului de Sănătate Mintală pentru prevenirea și tratarea adicțiilor prin schimbarea destinației imobilului de pe strada Horia, care a stârnit controverse la momentul relocării medicilor, aceștia reclamând că au fost nevoiți să părăsească spațiile în care activau, iar pacienții au fost puși în situația de a-și căuta noii furnizori de servicii medicale.
Conform certificatului de urbanism, proiectul presupune nu doar extinderea construcției existente, ci și respectarea unor condiții stricte privind amenajarea spațiilor verzi, asigurarea locurilor de parcare, accesibilitatea persoanelor cu dizabilități și aplicarea celor mai noi norme de siguranță la incendiu. De asemenea, documentația pentru autorizația de construire va trebui să includă expertize tehnice, planuri topografice actualizate și toate avizele prevăzute de lege.
Emiterea certificatului de urbanism reprezintă doar o etapă premergătoare autorizării lucrărilor și nu conferă dreptul de începere a acestora.

