Cu toate că ieri consilierii locali au fost chemați să voteze câteva proiecte, respectiv o rectificare de buget, trecerea fostului cinematograf Craiovița în domeniul privat al primăriei și câteva numiri în consiliile de administrație ale unor societăți ale primăriei, au existat voci care au cerut explicații reprezentanților executivului. În lipsa primarului, ședința a fost „patronată” de unul dintre viceprimari.

Ca de fiecare dată, consilierul USR, Emilia Neagu, a fost pe baricade. Aceasta a cerut să i se explice de unde s-au găsit banii pentru rectificarea de buget.
„Am solicitat să-mi spuneți cu cât a crescut prețul pentru fiecare dintre terenurile pentru care astăzi trebuie să aprobăm peste 5 milioane de lei, adică 50% față de bugetul inițial. În expunere se spune că, în urma negocierilor cu proprietarii, au crescut prețurile față de cei 10,9 milioane de lei alocați pe 7 mai. Nu ați votat amendamentul meu, pentru că nu ați găsit 15 mii de lei pentru achiziția unor căsuțe pentru pisici, pentru domeniul public (referire la amendamentul prin care consilierul cerea achiziționarea acestor căsuțe), dar ați găsit 5 milioane de lei să plătiți peste prețul aprobat în CL. Ați găsit și un milion de lei să cumpărați o aplicație pentru gestiunea impozitelor și taxelor. Sunt curioasă dacă această aplicație va ajuta funcționarii să soluționeze cererile cetățenilor. Oamenii așteaptă 45 de zile să li se restituie taxele și impozitele plătite în plus”, a spus Emilia Neagu.
Replica a venit de la viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, aflat mereu într-o „dispută” cu respectivul consilier local:
„Amendamentul a fost respins pentru că nu a fost fundamentat.”
Mult mai tehnic a venit răspunsul și din partea directorului executiv Ionuț Gâlea:
„Prețurile de achiziție nu au crescut raportat la HCL prin care a fost însușit raportul, ba au scăzut. Acum suplimentăm prevederea bugetară pentru că inițial nu aveam un raport de evaluare, o negociere și nu știam prețul de achiziție.”
„Vă rog să ne spuneți sumele, că așa scrie în nota de fundamentare”, a cerut Neagu.
Viceprimarul a intervenit:
„Doamna Neagu, nu ați înțeles. Sumele bugetate inițial au fost X, după care noi am mai cumpărat terenuri și a devenit X plus ceva. N-ați înțeles dumneavoastră, dar asta scrie.”
Legat tot de aceste terenuri achiziționate de către primărie, consilierul local Teodor Sas a făcut o remarcă și a spus că se va abține de la vot:
„Dacă cheltuie primăria milioane de euro, să și facă investiții pe aceste terenuri.”
Emilia Neagu: „Jecmăniți craiovenii”

De la prețul acestor terenuri s-a ajuns și la un subiect fierbinte: parcările și costurile licitației acestora.
„Am văzut că, în urma licitației de vineri, valoarea unui loc de parcare a ajuns la 9 mii de lei pe lună. Practic, dezbinați craiovenii, apoi îi jecmăniți, iar banii astfel obținuți îi dați pe două imobile al căror preț a crescut, în mai puțin de o lună, cu peste 50%. Cum explicați această suplimentare?”, a întrebat Emilia Neagu, consilier local USR.
Explicațiile au venit tot din partea lui Ionuț Gâlea:
„Nu ați înțeles. Nu a crescut niciun preț. Acum nu facem decât să suplimentăm prevederea bugetară pentru a putea achita și ceea ce s-a aprobat ulterior în CL. Rectificări vor mai fi, pentru că urmează să mai achiziționăm și alte imobile.”
De ce a fost lăsat cinematograful să se degradeze?
În legătură cu starea fostului cinematograf din Craiovița și amenințarea de a fi demolat, consilierii au ridicat problema unei expertize superficiale, în sensul că s-a realizat doar o expertiză „ochiometrică”.
„Raportul de expertiză recunoaște că s-a realizat în urma unei vizite vizuale. Nu putem să credem că doar așa, ochiometric, clădirea aceea stă să cadă. Fiind o clădire cu destinație specială, aceasta nu se poate transforma în orice altceva. Noi avem obligația să menținem destinația culturală a zonei; asta a fost condiția când au fost transferate cinematografele de la RAADEF. Am cerut documente, dar, din rea-voință, neglijență sau incompetență…”, a spus Neagu.
A fost suficient ca viceprimarul Păloiu să-i aducă aminte că, dacă mai folosește astfel de cuvinte, poate să rămână fără microfon, ceea ce s-a și întâmplat după ce aceasta a încercat să intervină cu o precizare.
„O singură precizare”, a spus aceasta.
Viceprimarul Craiovei i-a replicat:
„După un an și ceva, cred că am învățat că se pun întrebările și se răspunde. Nu există un dialog.”
Neagu a continuat:
„Ba există dialog, pentru că este o dezbatere publică. Dezbaterea înseamnă dialog; căutați în Dicționarul limbii române.”
Vădit iritat, președintele de ședință, Dan Păloiu, i-a oprit microfonul:
„Pentru chestiunea asta o să vă închid microfonul, doamna Neagu.”
În cele din urmă, toate cele patru puncte de pe masa de lucru a consilierilor locali au fost votate

