Știri de ultima orăSportFotbalS-a decis unde se joacă Vitebsk – Universitatea Craiova! Nu e în Belarus, iar fanii n-au voie la meci!

S-a decis unde se joacă Vitebsk – Universitatea Craiova! Nu e în Belarus, iar fanii n-au voie la meci!

Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur preliminar al UEFA Champions League, iar acum sunt tot mai clare și detaliile privind prima manșă. Din cauza sancțiunilor impuse cluburilor din Belarus, ML Vitebsk nu își poate disputa meciurile europene pe teren propriu și va evolua într-o altă țară.

Prima manșă se va disputa în Ungaria, fără spectatori

Universitatea Craiova va întâlni campioana Belarusului în primul tur preliminar al UEFA Champions League. Prima confruntare este programată în deplasare, pe 7 sau 8 iulie, în timp ce returul se va disputa o săptămână mai târziu, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Potrivit informațiilor publicate de FANATIK, oficialii celor de la ML Vitebsk au ales ca partida considerată pe teren propriu să se dispute în Ungaria, pe stadionul din Mezokövesd.

Decizia este una impusă de sancțiunile UEFA aplicate cluburilor din Belarus în contextul războiului din Ucraina. Din același motiv, formațiile din această țară nu pot organiza meciurile europene pe propriile stadioane.

Totodată, prima manșă dintre ML Vitebsk și Universitatea Craiova se va disputa fără spectatori. Astfel, suporterii formației din Bănie nu vor avea posibilitatea să își susțină favoriții la debutul campaniei europene.

Citește și: ML Vitebsk (Belarus), prima adversară a Universității Craiova în Liga Campionilor


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS