Un bărbat de 39 de ani, urmărit internațional de aproape cinci ani, după ce s-a sustras executării unei pedepse de 18 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de minori în formă continuată, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, a fost depistat, marți, de polițiști în București.
„În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit faptul că, un bărbat, urmărit la nivel internaţional, din data de 3 noiembrie 2021, s-ar afla la o adresă din municipiul Bucureşti”, a anunţat, marţi, Poliţia Captalei, într-un comunicat de presă, conform digi24.ro
Pe numele bărbatului, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 18 ani şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori în formă continuată, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat. Bărbatul a fost imobilizat şi dus la Poliţie, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a închisorii. Bărbatul urmează să fie introdus într-un penitenciar din Capitală.
Citește şi: Fostă angajată USR, trimisă în judecată după ce a delapidat peste 400.000 de lei din conturile partidului

