Ziua Internaţională a Copilului, sărbătorită la data de 1 iunie, este marcată de Muzeul Judeţean Olt prin organizarea unor ateliere de creaţie pentru preşcolari şi elevi, cu tema „Bucuriile copilăriei”. Atelierele se vor desfăşura în zilele de 30 mai şi 2 iunie 2014, la sediul muzeului, situat în Slatina, pe strada Ana Ipătescu nr. 1.
De asemenea, în zilele de 30 şi 31 mai, dar şi pe 1 iunie 2014, Muzeul Judeţean Olt invită toţi copiii şi tinerii să viziteze expoziţia temporară de scenografie intitulată „Cartea, Păpuşa, Povestea”, organizată în colaborare cu Teatrul de copii şi tineret Colibri din Craiova. Expoziţia va fi prezentată la Galeria Artis a muzeului, situată pe Bulevardul A. I. Cuza.

