Reprezentanţii nevăzătorilor din Craiova cer sistarea drepturilor financiare ale copiilor nevăzători pe care părinţii refuză să îi trimită la şcoală.
Unii dintre aceşti copii şi-au pierdut vederea pe când aveau câţiva ani, însă cei mai mulţi dintre ei s-au născut nevăzători. Este trist, dar şi mai trist este faptul că la viitorul lor nu se gândeşte nimeni. În toată Oltenia nu există nici o unitate de învăţământ specială, care să aibă personal calificat pentru a lucra cu aceşti copii şi să beneficieze de cărţi în alfabetul Braille. Mulţi dintre micuţii cu probleme grave de vedere sau nevăzători sunt din mediul rural, provin din familii modeste sau chiar sărace. Din nefericire, există nenumărate cazuri când familiile decid să nu îi ducă la o grădiniţă sau o şcoală aflate departe, preferând să îi ţină acasă, fără a le oferi o educaţie sau o şansă de a se descurca singuri în viaţă. Şcoli speciale pentru copiii nevăzători sunt doar la Bucureşti, Buzău, Arad, Cluj, Timişoara, Târgu Frumos sau Buzău.
„Vreau să trag un semnal de alarmă. Suntem chiar în negocieri cu guvernul, am propus schimbări legislative. Sunt părinţi în judeţul Dolj şi nu numai care nu îşi trimit copiii la şcoală. Este foarte grav acest lucru şi tocmai de aceea propunem sistarea indemnizaţiei (alocaţie dublă pentru copilul cu handicap) şi la împlinirea vârstei majoratului a indemnizaţiei de nevăzător. Am purtat discuţii chiar şi cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, am solicitat înfiinţarea unor şcoli speciale şi în alte oraşe din ţară pentru ca accesul la educaţie să fie accesibil tuturor. Este inacceptabil faptul ca o persoană să condamne un copil la analfabetizare. Părinţii trebuie să ştie că aceste şcoli speciale, chiar dacă sunt departe de Craiova, sunt dotate la standarde europene, copiii au condiţii extraordinare. Primesc în plus rechizite, haine, ochelari, internat, toate gratuit. Sunt foarte mulţi nevăzători care au ajuns profesori, masori, asistenţi. Dacă nu urmau o şcoală, rămâneau analfabeţi“, a spus Leontin Mladinescu, preşedintele Filialei Interjudeţene Dolj-Mehedinţi a Asociaţiei Nevăzătorilor din Craiova.
Şi-au trimis fetiţa de patru ani la o grădiniţă din Buzău
Familia Streche locuieşte în comuna Podari, judeţul Dolj. Au depus toate eforturile pentru a-i oferi fetiţei lor o educaţie. „Copila noastră avea doar patru ani când am decis că este timpul să o trimitem la grădiniţă. Ne-am interesat în rândul persoanelor cu această deficienţă şi am aflat că la Buzău sunt condiţii extraordinare. La naştere a fost un copil normal, însă, din cauza unui incubator care nu avea dotarea corespunzătoare, era fără oxigen, vederea copilului nostru a fost în mare parte afectată. Este încadrată în grad de handicap grav… Ne-a fost greu la început să trimitem o fetiţă de câţiva anişori de lângă noi, însă ne-am gândit la viitorul ei şi am decis că asta este cea mai bună soluţie. În învăţământul de masă nu ar fi avut cum să facă faţă, chiar şi la grădiniţă ar fi fost condamnată la izolare… O luăm acasă doar în perioada vacanţelor. Drumul până la Buzău este lung şi, trebuie să recunoaştem, costisitor, dar pentru copilul tău trebuie să faci orice. Ştim cazuri când părinţii nu şi-au permis să îşi trimită copiii la studii, chiar dacă locuiesc mult mai aproape ca noi de aceste oraşe unde există şcoli speciale. Este nedrept pentru copil să fie lăsat analfabet“, a povestit Marian Streche, tatăl unei fetiţe nevăzătoare, în vârstă de nouă ani.
135 de copii din Dolj nu văd deloc
În judeţul Dolj, în evidenţele Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), sunt 204 copii cu deficienţe de vedere de diferite grade: 135 sunt încadraţi în gradul grav (nu văd deloc şi au şi alte afecţiuni asociate), 20 – grad accentuat (disting lumina, dar întâmpină probleme mari în şcoli de masă), 43 – grad mediu (îşi pot corecta puţin vederea cu ochelari sau intervenţii chirurgicale, sunt şcolarizaţi în şcoli de masa), şase – grad uşor (poartă ochelari corectori, merg în şcoli de masă). Potrivit reprezentanţilor DGASPC Dolj, dintre aceştia, cei încadraţi în gradul mediu şi uşor, cu sprijin substanţial din partea familiei şi cu acordul şi bunăvoinţa cadrelor didactice (în anumite situaţii învăţătorii/profesorii permit prezenţa mamei în clasă, aceasta scriind în locul copilului) sunt şcolarizaţi în şcolile de masă. Efortul părinţilor de a-şi integra copiii în şcoli de masă pentru a-i ţine aproape are un preţ. „Copilul cu probleme de vedere ştie că nu este precum ceilalţi, este într-o măsura mai mare sau mai mică dependent de părinte. El are o fragilitate emoţională, tendinţa de a se retrage şi de a refuza comunicarea. Încercările de a se adapta nu reuşesc întotdeauna şi de cele mai multe ori şcolarizarea se opreşte la liceu. Sunt şi situaţii în care găsesc resurse să meargă singuri mai departe. Situaţia ideală ar fi ca aceşti copii să fie şcolarizaţi în unităţi care să răspundă nevoilor lor de dezvoltare, ar trebui şcolarizaţi în şcoli speciale pentru ambliopi (copii care nu sunt total orbi). Astfel de unităţi şcolare se găsesc doar la Bucureşti şi Cluj, iar când părinţii pun în balanţă costurile şi faptul că îşi lasă copilul să plece de acasă, renunţă şi îi înscriu în şcoli de masă. Situaţia se complică în cazul copiilor încadraţi la handicap grav, care sunt total orbi şi pentru care a nu vedea lumina zilei este normalitatea. Pentru ei, şcolile speciale cu renume de la Bucureşti, Cluj, Buzău şi Arad au programe de şcolarizare care pornesc de la grădiniţă şi merg până la finalizarea studiilor liceale. Se studiază în sistem Braille, scris şi citit. Acest sistem de învăţare este o punte de comunicare care evită izolarea şi condamnarea acestor copii la marginalizare voită. Părinţii nu înţeleg şi de multe ori de teamă, de gura lumii sau din motive care ţin doar de ei nu dau aceşti copii la şcoală, condamnându-i la izolare. Un astfel de copil, dacă nu învaţă de mic să comunice, nu se va adapta niciodată. Aici nu sunt învăţaţi doar să citească şi să scrie, ci şi să se descurce în mediul înconjurător, să îşi găsească repere, să îşi organizeze spaţiul“, a precizat Claudia Măciucă, psiholog clinician specialist, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului.
Puşi la plată pentru cazare
Potrivit reprezentanţilor DGASPC Dolj, unii părinţi au înţeles şi fac toate eforturile pentru a-şi trimite copiii la şcoală, cu alţii încă se lucrează, sunt consiliaţi pentru a înţelege că micuţii lor au nevoie de educaţie. „Avem, de exemplu, în Dolj, o familie care are trei copii nevăzători şi care a trecut prin multe să îşi ţină copiii în şcoală. Iniţial, au fost trimişi la Bucureşti, unde această formă de şcolarizare, conform legii, ar trebui să fie gratuită. Uneori, deşi copiii se prezintă la aceste unităţi şcolare cu un certificat de orientare şcolară care le conferă gratuitate atât la şcolarizare, cât şi la costurile de întreţinere, apar probleme legate de costuri. Sunt cazaţi uneori în internate care nu aparţin şcolii, ci altor unităţi de învăţământ, pentru care se solicită plata cheltuielilor de cazare şi masă. I-am mutat la Arad unde, deşi au fost bine primiţi, s-au adaptat foarte greu. Aceşti copii devin dependenţi de organizare, de arealul în care încep adaptarea, orice schimbare creează confuzie şi dezorientare, iar emoţional devin instabili şi depresivi. Au refuzat chiar să mai meargă la şcoală. A fost nevoie să consiliem părinţii, să le explicăm avantajele chiar dacă efectele lor au fost dureroase la început, dar pe termen lung aduc beneficii. Aceşti copii se pot descurca singuri într-o lume care nu le oferă mare lucru, pot să continue în cadrul aceloraşi şcoli să înveţe meseria de kinetoterapeut. Din păcate, în Dolj nu există astfel de şcoli, deşi iniţiative de înfiinţare din partea organizaţiilor care sprijină nevăzătorii au mai fost. Până atunci nu ne rămâne decât să educăm părinţii, care trebuie să înţeleagă că «normalitatea» acestor copii trebuie respectată“, a adăugat Claudia Măciucă.
