15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalLoteria căpşunarilor a adus mii de şomeri la Craiova

Loteria căpşunarilor a adus mii de şomeri la Craiova

Şomeri din toată ţara au venit la Craiova pentru a obţine un loc de muncă la cules de căpşune, plătit cu 39 euro/zi

Peste 1.000 de persoane din toată ţara au stat la coadă în ultimele două zile pentru un loc de muncă prin bursa Eures, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj la Casa Tineretului (CT) din Craiova, în perioada 9 – 11 ianuarie. Compania spaniolă Cuna de Platero SCA oferă circa 1.200 de locuri de muncă în domeniul agricol în regiunea Huelva, la cules de căpşune. Sunt disponibile 1.000 de locuri de muncă pentru femei şi 200 pentru bărbaţi, contractele fiind pe trei luni, iar salariul de 38,63 euro brut/zi. Potrivit angajatorilor, timpul de lucru este de 39 de ore/săptămână în 6 zile/6,5 ore/zi. Cazarea este oferită de angajator, iar contribuţiile sunt de 2% impozit pe venit şi 83,73 euro asigurare medicală. Transportul se face cu autocarul, costul de 95 de euro fiind decontat de angajator la plata ultimului salariu. Sute de oameni din toate judeţele au luat cu asalt locaţia bursei încă din timpul nopţii. „Am fost repartizaţi prin AJOFM, am plecat de aseară, cu trenul. Până acum am mai fost de două ori, în Cordoba, la cules de măsline, şi în Zaragoza, la cules de fructe“, a declarat Iulian Doncoş din Constanţa.
Bărbatul spera ca experienţa în domeniu să constituie un atu în faţa recrutorilor spanioli.
O tânără doamnă îşi aştepta şi ea rândul, cu emoţii. „Sunt din Bihor şi sunt la prima tentativă de a lucra în străinătate. Am încercat până acum diverse variante în România, dar nu a mers. Salariul este mic. Mi se pare, totuşi, că această selecţie este o bătaie de joc. Suntem prea mulţi pentru locurile oferite. Cred că au intrat peste 300 de candidaţi de azi- dimineaţă şi am auzit că au selectat numai 28. Să dai atâţia bani şi să vii de la atâţia kilometri, apoi să stai o noapte în frig şi să fii doar rezervă…“, a spus, dezamăgită, Ramona Roman.

„Mai bine jucam la Loto!“

Speranţele unora dintre cei care au stat zeci de ore la coadă s-au năruit în mai puţin de trei minute. „Nu ştiu care sunt criteriile de selecţie. Cred că se iau după figură. Suntem din Dâmboviţa şi Buzău. Am dat atâţia bani pe drum, mai bine jucam banii ăştia la loto, aveam mai multe şanse“, au spus doi tineri. „Suntem de aseară în Craiova. Coada s-a format de la 12 noaptea. De ce ne-au mai chemat atâta drum dacă sunt doar 200 de locuri pentru bărbaţi? Sunt peste 1.000 de bărbaţi la coadă“, s-a plâns un domn mai în vârstă. Simona Palcu, consilier Eures, nu era de acord cu cei prezenţi. „Cum puteam noi să facem o selecţie preliminară, pe ce criterii? Nu putem să le luăm oamenilor dreptul să participe la bursa locurilor de muncă. Ei vin aici şi angajatorii sunt cei care decid“, a explicat aceasta.
Conform anunţului, angajatorii caută persoane cu vârste între 20 şi 40 de ani cu o condiţie fizică bună pentru munca pe câmp. Între timp, selecţia continuă, iar cei mai mulţi dintre cei care deţineau NIE (Numero de Identificacion de Extranjeros – număr personal de identificare al străinilor veniţi la muncă în Spania) erau repartizaţi pe lista de rezervă. „Îţi trebuie NIE ca să ajungi pe lista de rezervă şi să poţi spera că ai noroc la o viitoare selecţie, care se va organiza undeva, în ţară“, a explicat unul dintre candidaţii cu experienţă. O doamnă mai în vârstă a fost respinsă din start şi a plecat tristă. „S-a uitat urât la mine, nu ştiu ce nu i-a plăcut“, a spus ea. „Aici e ca la loto! S-au mai dus două milioane pe drum, alţi bani, altă distracţie“, a afirmat cineva. La coadă, un om de ordine explica persoanelor care îşi aşteptau rândul: „Nu au nevoie decât de 200 de bărbaţi, asta este problema…“. „Noi nu puteam să îngrădim accesul persoanelor la piaţa muncii, doar angajatorul face selecţia. Mulţi dintre cei care au participat au înţeles greşit şi s-au dus toţi din prima zi, deşi bursa este organizată pe parcursul a trei zile“, a declarat directorul executiv al AJOFM Dolj, Constantin Preda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS