15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCorupția din sistemul sanitar, combătută la anu’

Corupția din sistemul sanitar, combătută la anu’

Ministerul Sănătății, în colaborare cu Asociația pentru Implementarea Democrației, implementează un proiect pentru înlăturarea corupției din sistemul sanitar românesc, la nivelul achizițiilor publice și managementului tuturor instituțiilor din sistemul sanitar, potrivit inițiatorilor proiectului.
Ministrul sănătății, Ritli Ladislau, a subliniat că, deși fondurile alocate sănătății sunt în creștere, sistemul sanitar este perceput ca fiind din ce în ce mai ineficient și corupt.
„Trebuie să schimbăm aceste percepții. Vom instrui aproape 400 de reprezentanți ai unităților sanitare descentralizate din toate județele țării, a 11 funcționari din cadrul Ministerului Sănătății, a 42 de reprezentanți din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică județene, a 840 de reprezentanți din managementul unităților sanitare, care vor constitui nucleul Consiliilor Etice ce vor fi formate. Vom avea și o serie de instruiri pentru personalul din sistemul sanitar“, a explicat Ritli Ladislau.
Proiectul, intitulat „Bună Guvernare prin Integritate și Responsabilitate în Sistemul de Sănătate Românesc“, mai vizează întărirea gradului de cooperare între instituțiile implicate în elaborarea și controlul aplicării politicilor de descentralizare, limitarea posibilităților de deturnare a fondurilor din sistemul de sănătate și operaționalizarea unei structuri de integritate în subordinea directă a Ministerului Sănătății.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Anton Irimie, a precizat că metodologia după care va fi aplicat acest proiect va fi gata în următoarele luni.
„Va dura cel puțin un an până vom trece la acțiuni, efectiv. Până atunci demarăm pregătirea și instruirea personalului care va lucra în cadrul acestui proiect, personal care va fi pregătit special pentru înlăturarea corupției din sistem“, a adăugat Anton Irimie.
Partenerii proiectului demarat de Ministerul Sănătății, Asociația pentru Implementarea Democrației, susțin ideea necesității eliminării corupției din sistemul sanitar și recunosc nevoia ca banii alocați sănătății să fie cheltuiți corect.
„Avem nevoie de proiecte anticorupție pentru ca, atunci când pacientul merge în spital, să nu fie nevoit să își cumpere medicamente, pansamente sau alte lucruri care, în mod normal, trebuie să se găsească în unitățile sanitare“, a precizat directorul Asociației pentru Implementarea Democrației, Alexandru Cumpănașu.
Primul ministrul al României, Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul justiției, Cătălin Marian Predoiu, dar și ministrul administrației și internelor, Gabriel Berca, susțin proiectul demarat de Ministerul Sănătății și confirmă necesitatea unui astfel de demers în cadrul sistemului sanitar.

Plata informală (șpaga) – 600 de lei pe an, în medie, de familie

Proiectul anticorupție, demarat ieri de Ministerul Sănătății și Asociația pentru Implementarea Democrației, nu vizează plățile informale din unitățile sanitare, deși pacienții consideră că gradul de corupție din sănătate a ajuns la peste 90%, au precizat inițiatorii proiectului.
„Nu vom avea ca obiectiv principal corupția medicilor, ci îmbunătățirea managementului din sistemul de sănătate și reducerea fraudei din sistem“, a precizat directorul Asociației pentru Implementarea Democrației, Alexandru Cumpănașu.
Cumpănașu a adăugat că există deja structuri care ar trebui să se ocupe de plățile informale. „Actul medical nu trebuie condiționat în nici un fel, altfel se consideră faptă penală. Pacienții care se confruntă cu astfel de probleme trebuie să se adreseze la Parchet“, a mai spus Cumpănașu.
Ministrul sănătății, Ritli Ladislau, a declarat că pacienții care sunt nevoiți să treacă prin situații de condiționare a actului medical sunt supuși unor presiuni psihologice foarte mari.
„Oamenii acceptă să plătească ce le cere medicul, sau asistenta, ca să scape cu viață. Asta nu înseamnă că este corect. Trebuie eliminate aceste plăți informale și vom găsi modalitea prin care să facem și acest lucru“, a adăugat ministrul sănătății.
Potrivit ultimelor statistici ale autorităților, plata informală se ridică la 600 de lei pe an, în medie, de familie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS