Săptămâna trecută, gestul fatal al lui Ionuţ Dinu, fiu de poliţist, a curmat tragic viaţa unei tinere: a împuşcat-o. În urma Alexandrei Iancu au rămas s-o jelească doi părinţi copleşiţi de durere, dar şi măcinaţi de îndoieli şi întrebări fără răspuns.
E linişte în casa roz de pe dreapta, din centrul satului Celaru. Ferestrele au amorţit închise, soarele a înţepenit şi el pe pereţi, în zâmbet trist. Doar pânza neagră, prinsă-n trandafiri şi întinsă până aproape de pământ, îşi tremură abia simţit cuvintele albe pictate cu vopsea: „Iancu Ioana Alexandra, decedată azi, 26.VI.2009, de ani 18. În veci nu te vom uita – părinţi, rude şi prieteni“.
La mesele rămase întinse de la pomană, doi oameni cerniţi privesc în gol. Parcă au trecut veacuri peste ei. Cu umerii aduşi, cu ochii încercănaţi şi traşi la faţă, soţii Iancu au îmbătrânit într-o săptămână cât alţii într-o viaţă. Abia şi-au îngropat copilul. Şi acum, când sutele de oameni veniţi să aducă fetei lor un ultim omagiu au plecat, liniştea casei îi împresoară, dezgolindu-le sufletele în care zac, chinuitoare, gânduri, întrebări, îndoieli, dureri sfâşietoare. „Nu pot să fac nimic… Nu ştiu ce să fac… Dacă-mi spunea cineva dinainte, făceam“, hohoteşte bărbatul sfârşit.
Alături, soţia îndoliată priveşte fix muşamaua albastră, incapabilă să schiţeze vreun gest, să articuleze un cuvânt. Între ei, un album de poze este tot ce le-a mai rămas din această viaţă.
Prietenia a adus-o în gazdă la familia Dinu
„Era cel mai bun copil pe care şi-l pot dori nişte părinţi“, reuşeşte să îngaime tatăl, oprindu-se îndelung la fiecare fotografie. Bebeluşul vesel, cel mai însemnat martor al nunţii soţilor Iancu, premianta cu coroniţă îmbrăţişată cu drag de învăţătoare, o reunine în familie în care fetiţa zâmbitoare atrage privirile tuturor, un bal mascat unde inocenţa şi zburdălnicia nu sunt doar o mască, fetiţa ajutându-şi mama în bucătărie şi promiţând să devină o bună gospodină ori adolescenta cuminte, cu ochi mari, frumoşi, visând la viitor. Crâmpeie de viaţă, crâmpeie din 18 ani pieriţi într-o clipă. „A reuşit totul numai prin puterile ei“, suspină tatăl mângâind fotografiile. „Nu am fost niciodată oameni înstăriţi, să dăm plocoane în stânga şi în dreapta. Alexandra noastră a trebuit să muncească din greu pentru tot. I-a plăcut de mică să înveţe, a fost întotdeauna premiantă, era un copil conştiincios şi dornic să realizeze ceva în viaţă“, povesteşte bărbatul cu emoţie.
Copilul a fost singura raţiune de a trăi pentru cei doi soţi. După ce Alexandra a intrat la liceu în Craiova, Mariana şi Mihai Iancu s-au zbătut să-i dea fetei tot ajutorul de care erau în stare. Mama s-a angajat la o firmă de pază din oraş, în vreme ce tatăl lucra neobosit la primăria comunei, încercând să-i ofere fiicei tot ceea ce avea nevoie.
Anul trecut, Alexandra s-a mutat în gazdă la familia Dinu, părinţii ajutând-o cu chiria de două sute de lei, la care se adăugau şi bonurile de masă pe care le primea Mariana Iancu la serviciu. Încă de la început, părinţii au privit cu ochi buni mutarea fiicei lor în locuinţa de pe Jieţului. „Se împrietenise cu Mădălina, sora lui Ionuţ, încă din clasa a IX-a“, povesteşte bărbatul. „Alexandra a fost foarte impresionată de deficienţele locomotorii ale fetei de când a cunoscut-o. Aşa era ea – sensibilă şi dornică să ajute pe toată lumea… Astfel s-au apropiat şi în scurt timp au devenit cele mai bune prietene“, continuă.
Iubită de părinţii lui Ionuţ
Firea deschisă a Alexandrei, simplitatea, drăgălăşenia, sinceritatea şi bunătatea au ajutat-o să se facă repede iubită de toţi membrii familiei Dinu. De la cei doi fraţi cu care îşi petrecea aproape tot timpul liber, până la părinţii acestora şi rudele care veneau în vizită, cu toţii au îndrăgit-o pe tânăra veselă şi sensibilă din Celaru. „Alexandra dormea în acelaşi pat cu Mădălina, erau ca două surori. Când venea acasă, ne povestea numai despre familia Dinu. Cum mama Mădălinei le aducea mâncarea de dimineaţă la pat, le lua la cumpărături, le vopsea la păr sau le făcea cadouri amândurora. La fel, tatăl copiilor avea discuţii nenumărate cu fata noastră, spunându-i chiar la un moment dat, poate în glumă, poate în serios, că ar face schimb de copii: că l-ar da pe Ionuţ, cu care toată familia se certa frecvent din cauza firii lui irascibile, în locul Alexandrei“, îşi aminteşte Mihai Iancu toate amănuntele din ultimul an de viaţă al fiicei sale.
Nu o dată, Alexandra a avut parte de surprize plăcute din partea gazdelor sale, cum a fost petrecerea de Sfântul Ion de anul acesta, când toată familia Dinu a luat-o pe sus din cameră şi a dus-o în faţa tortului şi şampaniei pregătite pentru ea.
La rândul lor, soţii Iancu nu au făcut niciodată deosebire între fata lor şi fraţii Dinu, atunci când aceştia le-au venit în casă. „Veneau destul de des la noi şi le făceam toate poftele, mă purtam cu ei de parcă erau ai mei. Vara trecută, Mădălina şi-a petrecut la noi chiar o bună parte din vacanţă“, povesteşte Mihai Iancu. „E adevărat că Ionuţ era altfel decât fetele, avea un comportament mai ciudat, dar ştiam de la Alexandra că era un băiat mai nervos. De multe ori se certa cu sora lui, era chiar violent, iar fata noastră intervenea să-i împace. Atunci ne gândeam însă că erau şi la ei probleme ca în toate familiile…“, adaugă el.
Ultima îmbrăţişare
Telefonul sună. Smulgându-se cu greu din povestire, bărbatul se uită la aparat aproape buimac. „E Mădălina…“, şopteşte. Vocea îi tremură fără să şi-o poată stăpâni. „Da, Mădălina, tată, să trăieşti… Ce-ai făcut, fete, la examen? Bine?… Bine, tată, bravo, tată, mă bucur… Şi colegii?… Bine, tată, să fiţi sănătoşi… Să mă suni oricând, fete, când ai nevoie, când vrei să vorbeşti cu noi… Noi suntem aici… Eu ce să fac… Uite, aci, acasă, cu Mariana lângă mine… Stăm cu telefonul lângă noi… poate sună fata să ne spună ce-a făcut la examen…“. Închide telefonul. Plânsul îl copleşeşte, fără putinţă să-l oprească. Lângă el, Mariana Iancu îşi şterge lacrimile în neştire, abia întrezărind fotografia pe care-o ţine în mână. „Mânc-o mama, ce frumoasă şi bună era!“, murmură femeia sleită de puteri, „…mânc-o mama pe ea de fată cuminte…“. Durerea ei, de mamă care i-a dat viaţă, care a ţinut-o la pieptul ei şi a crescut-o ca pe o floare, nu cunoaşte margini. Şi nu conteneşte să se învinovăţească pentru ultima întâlnire, petrecută chiar înainte de tragedie. „M-am dus la ea să-i duc pachetul“, reuşeşte femeia să vorbească, într-un târziu. „Mă sunase de miercuri. «Să-mi aduci fructe, mamă, de toate felurile», mi-a zis. Îi plăceau ei mult. Joi dimineaţă, m-am dus la ea. A ieşit la poartă şi am stat de vorbă acolo. Zicea că nu poate să mă primească în casă, că nu se treziseră copiii. Am stat acolo puţin, am vorbit de examene, de învăţat. Era fericită că luase 8,50 la engleză, dar nemulţumită pentru 9 la română. Am încurajat-o, i-am dat pachetul şi cinci sute de mii (lei vechi – n.r.), să-i aibă de cheltuială. La sfârşit, m-a tras de mână. «Vino, mamă, să te pup!», mi-a zis… Ne-am îmbrăţişat. Şi am plecat… Dacă ştiam… Of, Doamne, dacă ştiam ce avea să se întâmple, o luam acasă, Doamne, n-o lăsam acolo!“, hohoteşte femeia, răpusă de durere.
Adevărul îl ştie doar Mădălina
„Nu mi-a spus nimeni nimic“, se tânguie bărbatul, netezind mecanic muşamaua albastră de pe masă. „Nici poliţia, nici procuratura, nimeni nu ne-a sunat să ne spună ce s-a întâmplat. Eram la serviciu amândoi, când a venit un vecin şi ne-a spus ce văzuse la televizor“, spune el. Ajunşi la spital, părinţii Alexandrei au avut al doilea şoc. Fata lor zăcea în comă, cu partea dreaptă a capului zdrobită. „Plângea“, murmură mama sfâşiată, „deşi era inconştientă, îi curgeau lacrimile pe obraji. I le ştergeam mereu şi mă rugam la Dumnezeu să facă o minune…“.
Din cauza rănii grave provocate de împuşcătură, eforturile medicilor au fost însă în zadar. Alexandra şi-a dat sufletul a doua zi, sub privirile înnebunite ale părinţilor. „Trebuie să le mulţumesc doctorilor pentru tot ce au făcut pentru Alexandra. 24 de ore au luptat să o ţină în viaţă“, spune Mihai Iancu, ştergându-şi lacrimile. Fără să poarte cuiva pică, bărbatul apreciază şi gestul familiei Dinu: Emilia, mama Mădălinei şi a lui Ionuţ, şi două rude ale ei au stat la spital de la început şi până la sfârşit. Din păcate, nici până acum organele în drept nu au venit să discute cu soţii Iancu. Iar cei doi părinţi nu au aflat nici până acum ce s-a întâmplat în acea zi fatală, după ce mamă şi fiică s-au îmbrăţişat pentru ultima dată. „Nu ştim nimic: cum au găsit-o, ce s-a întâmplat exact acolo, cine a sunat la 112“, se frământă tatăl încercat de îndoieli. „Singura care poate să dezlege acest mister, care poate spune adevărul, este doar Mădălina. Mă rog la Dumnezeu să-i dea puterea de a mărturisi întregul adevăr. Este singurul lucru pe care îl mai doresc pe această lume. Eu nu mai am altceva de făcut, decât cele ce se cuvine pentru fata mea: pomana de nouă zile, de şase săptămâni, de şase luni, de un an…“, continuă.
Sub masa pe care acum cinci zile s-a împărţit pomana Alexandrei, un căţel îşi caută de joacă printre picioarele tatălui. Bărbatul îl îndepărtează, cu sufletul fărâme. „E al fetii“, îşi înăbuşă un suspin, „aduna toţi câinii de pe stradă, atât de mult îi iubea. Ne-au mai rămas acum şapte. Al optulea, cel pe care-l iubea ea cel mai mult, a murit în aceeaşi zi. A fost un semn… Îi păstrăm pe toţi, sunt ai fetii…“.
Ionuţ o tachina mereu
Îndureraţi de cele întâmplate sunt şi membrii familiei Oprea, din Celaru. Cu fata acestora, Silvia Oprea, de 16 ani, Alexandra a fost prietenă bună toată copilăria. Anul trecut, când adolescenta a plecat pentru o perioadă din casa familiei Dinu, ea a locuit în apartamentul închiriat în Craioviţa Nouă de Silvia şi fratele ei. „S-a mutat cu noi pentru că bunicul Mădălinei şi al lui Ionuţ paralizase şi familia îl luase în casă pentru a-l îngriji“, povesteşte Silvia. „Două luni şi jumătate am stat împreună, timp în care ne-am povestit absolut totul. Mădălina era prietena ei cea mai bună. Odată a venit cu Ionuţ în vizită. El mi s-a părut destul de tăcut. Mai târziu, Alexandra mi-a povestit că o tachina mereu, nu o lăsa să înveţe, intra în cameră fără să bată la uşă. Dar niciodată nu mi-a dat de înţeles că ar fi avut alte intenţii. Dacă ar fi fost aşa, mi-ar fi spus“, ne asigură Silvia Oprea.
La o săptămână după tragedie, Mariana şi Mihai Iancu sunt chinuiţi de întrebări. Ce s-a întâmplat în acea zi? Care a fost adevăratul motiv pentru care a murit fata lor? „Am auzit zeci de variante de la oamenii care au venit la noi. Unii au spus că Ionuţ ar fi împuşcat-o pentru că o iubea, dar Alexandra nu-i împărtăşea dragostea… Ştiu că Ionuţ avea o prietenă de ceva timp şi chiar Alexandra le făcuse cunoştinţă. Nu ştiu ce să mai cred… Şi dacă a iubit-o, să zicem, de ce nu s-a împuşcat şi el, chinuit de remuşcări?“, se întreabă tatăl, ros de incertitudini.
Recursul se judecă astăzi
Recursul formulat de Ionuţ Dinu, de 20 de ani, arestat preventiv marţi, sub acuzaţia de omor, se va judeca astăzi la Curtea de Apel. Avocaţii fiului poliţistului Nelu Dinu au făcut recurs împotriva mandatului de arestare pentru 29 de zile, emis pe numele tânărului de Tribunalul Dolj. Tot astăzi, este chemat la audieri şi tatăl Alexandrei, Mihai Iancu.
Mădălina păstrează tăcerea
Mădălina este martorul-cheie în acest caz. Doar ea poate şti ce s-a întâmplat în acele clipe în casa familiei Dinu.
Până acum, tânăra nu a vrut însă să facă vreo declaraţie presei în acest sens. „Alexandra a fost cea mai bună prietenă a mea. Am ţinut enorm la ea. Părinţii ei ştiu foarte bine relaţia care a fost între noi… Mai mult de atât nu am ce declara“, a spus ieri Mădălina (Steluţa) Dinu.
Colegii, alături de familie
Colegii de clasă ai Alexandrei au fost alături de familia îndurerată de la bun început. Zi de zi, aceştia au menţinut legătura telefonic cu Mariana şi Mihai Iancu. După finalizarea examenului de bacalaureat, tinerii au promis că vor veni din nou la Celaru. „Am vorbit zilnic cu ei la telefon, i-am întrebat ce au făcut la examene. Mi-au spus că vor veni cu toţii zilele următoare să ne vadă…. Îi simt ca pe copiii mei. Toţi îmi sunt dragi, mai ales că ştiu cât de mult au ţinut la Alexandra“, mai spune Mihai Iancu.
