15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProfesorul Ţăpurin - personaj controversat

Profesorul Ţăpurin – personaj controversat

Arestarea lui Dumitru Ţăpurin, profesor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, după ce a fost acuzat de viol de nepoata sa, Alina Ţ., de 22 de ani, studentă la Facultatea de Moaşe şi Asistente Medicale, a şocat cadrele didactice şi studenţii craioveni.

 

Dumitru Ţăpurin, de 59 de ani, profesor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, care a fost acuzat de nepoata sa că a violat-o, se află în arest. Alina Ţ., de 22 de ani, a fost prezentată vineri la Institutul de Medicină Legală, unde medicii legişti au stabilit că aceasta prezenta leziuni specifice infracţiunii de viol. În baza certificatului medico-legal, procurorii au solicitat Judecătoriei Craiova emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 15 de zile a profesorului Dumitru Ţăpurin, pentru comiterea infracţiunii de viol. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei şi zece ani.

Conferenţiar de numai un an

Cadrele universitare craiovene sunt şocate de vestea primită la sfârşitul săptămânii trecute, că un coleg de-al lor este acuzat de viol. Părerile sunt împărţite: unii sar în apărarea profesorului, menţionând că acesta nu ar fi fost capabil de o aşa ispravă, declarându-l un om onest, inteligent, cu o reputaţie impecabilă, alţii însă sunt mai sceptici, considerându-l pe Ţăpurin „capabil de orice“. De numai un an, a reuşit, „cu mare greutate, după ce ani buni a fost declarat respins“, după cum au declarat nişte surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, să obţină titlul de conferenţiar în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova.

Pe 16 februarie ar fi început orele

Nu au existat reclamaţii scrise din partea studenţilor sau a colegilor, cadre universitare, împotriva acestui profesor. „Specialitatea lui Dumitru Ţăpurin este judo. Eu sunt decan de numai un an, dar nu am auzit vreun student plângându-se de comportamentul său. Nu l-am văzut niciodată beat la facultate. Predă judo la aproximativ 200 de studenţi, din anul II, de la Facultatea de Educaţie Fizică, dar şi la Kinetoterapie“, a menţionat prof. univ. dr. Marian Dragomir, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova.

Conform planului de învăţământ al Facultăţii de Sport, Dumitru Ţăpurin avea ore de judo doar pe semestrul al II-lea. Trebuia să se prezinte „la catedră“, în sala de judo, pe 16 februarie, când avea programate primele ore, dar şi cu câteva zile înainte la sesiunea de restanţe.

„E un om bolnav“

Studenţii aflaţi ieri pe holurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport erau înmărmuriţi de vestea că „profu’ de 60 de ani“ şi-ar fi violat nepoata de numai 22. „Sunt şocat! Chiar am discutat cu colegii mei despre acest caz. Nu îl credem capabil pe profu’ de judo de aşa ceva. Era un om extraordinar, un profesor înţelegător. Ştim că soţia dumnealui este judecătoare, că nu aveau copii şi de aceea ne trata de la egal la egal. Suntem convinşi că este o înscenare“, a spus Paul S., student în cadrul Facultăţii de Sport.

Foarte puţini studenţi s-au abţinut să comenteze despre acest caz, dar cu atât mai puţini să-l acuze pe profesor. „Ajunsese pe la urechile noastre zvonul că profesorul Ţăpurin ar avea probleme cu alcoolul. Dar zvonuri circulă… acum, ce făcea omu’ în timpul liber e treaba lui. Să admitem că este bărbat şi poate a fost luat de val, dar cu nepoata lui? E un om bolnav, categoric. În plus, la 1,90 m şi 120 de kilograme, ce femeie ar fi putut să opună rezistenţă?“, a adăugat Sorin, student în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Conducerea Universităţii s-a autosesizat

Reprezentanţii Universităţii din Craiova s-au autosesizat aflând de o astfel de ispravă a profesorului unei facultăţi. Au anunţat chiar şi Comisia de Etică, în funcţie de rezultatul căreia vor pune în discuţie în şedinţa Senatului Universităţii soarta lui Dumitru Ţăpurin. „Condamn o porcărie, care, culmea, este fapta unui profesor de judo, angajat al Universităţii. Dacă va fi condamnat, îi vom desface contractul de muncă. Reclamaţie scrisă împotriva acestui profesor de judo nu am primit niciodată, dar discuţii erau, bârfe circulau… Nu pot să înţeleg atitudinea studenţilor, care refuză să reclame scris comportamentul deviant al cadrelor didactice puse să îi educe. Nu înţeleg de ce le este teamă. Fără reclamaţie scrisă împotriva unui profesor, noi, cei din conducerea Universităţii, suntem legaţi de mâini şi de picioare“, a spus Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova.

În plus, conducerea Universităţii este contrariată de declaraţia lui Ţăpurin, conform căreia Alina Ţ. ar fi venit la domiciliul său pentru a-i solicita ajutorul în realizarea unui proiect. Din cele spuse de aceştia, este mai mult decât aberant ca „un profesor de judo să facă un proiect pentru Medicină“.

Alina Ţ., studentă eminentă

Nici cei din conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova nu au rămas indiferenţi la vestea că Alina Ţ., studentă a acestei instituţii, ar fi fost victima unui viol. Din cele menţionate de aceştia, fata era studentă în anul III, la taxă, a Facultăţii de Moaşe şi Asistente Medicale. „Alina a absolvit Grupul Şcolar CFR, iar acum este studenta noastră. Situaţia şcolară a acesteia este foarte bună, promovând în primii doi ani cu medii peste 8. Din câte am aflat, este şi angajată, lucrează ca asistentă medicală“, a spus Vali Ciotârnoiu, secretarul-şef al Universităţii de Medicină şi Farmacie.

CV bogat

 

Dumitru Ţăpurin este membru în Consiliul Ştiinţei Sportului din România, al Societăţii Profesorilor de Educaţie Fizică, dar şi în colegiul de redacţie al revistei Viitorul, editată de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Craiova. Este autorul a numeroase studii şi cercetări ştiinţifice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

68 COMENTARII