Un vâlcean care se afla luni seară cu cortul pe Cheile Bistriţei, într-o arie protejată a Parcului Naţional Buila- Vânturariţa, a fost grav rănit de câteva stânci care au căzut de pe versant.
VÂLCEA. Salvamontiştii vâlceni au fost chemaţi luni, în jurul orei 22.00, să salveze un bărbat peste care au căzut stânci de pe versant, într-o zonă protejată a Parcului Naţional Buila- Vânturariţa. Mircea Anca, de 47 de ani, din Horezu, se afla într-un cort pe Cheile Bistriţei, sub peretele Arnota, masivul Buila- Vânturariţa. În cort cu el se mai aflau Cristian Popa, de 27 de ani, din Horezu, şi Alexandru Bumbac, de 38 de ani, din Bucureşti, care nu au păţit nimic. „Am fost chemaţi să intervenim în jurul orei 22.00. Acţiunea de salvare a durat până pe la 2.00, pentru că zona respectivă este foarte periculoasă. La faţa locului am găsit un bărbat de 47 de ani cu traumatism cranian acut închis şi un traumatism toracic. În zona cortului erau mai multe săpături. Rănitul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, iar ulterior a fost transferat la Spitalul «Bagdasar-Arseni» din Bucureşti“, a declarat Mircea Lera, şeful Serviciului Salvamont Vâlcea.
Ceilalţi doi bărbaţi,
la audieri
Ceilalţi doi bărbaţi au refuzat să coboare de pe munte cu salvamontiştii şi să se legitimeze. Totodată, nu i-au acordat rănitului primul ajutor şi nici nu i-au ajutat pe salvamontişti să îl ridice. „Nu erau turişti, pentru că erau echipaţi cu grupuri electrogene. Consider că în urma activităţii lor în amonte au căzut stâncile. Nu există turist cu grup electrogen, care produce curent electric la 1.000 de amperi. Ăsta nu e turist. Cred că toţi cei trei au venit în zonă ca să caute aur. Aveau numeroase bagaje, în care erau multe scule, şi am chemat poliţia şi jandarmeria. Oamenii legii vor verifica acum ce căutau în zona respectivă şi dacă au provocat ei căderea de stânci“, a mai precizat Mircea Lera.
Cei doi bărbaţi au fost audiaţi ieri la sediul Poliţiei din Costeşti. „Au declarat că sunt turişti şi că s-au rătăcit. Ei sunt audiaţi pentru a se stabili motivul real pentru care se aflau în zonă. După primele verificări, se pare că deţin autorizaţie pentru detectarea metalelor preţioase, dar aceştia se vor alege cu dosare penale pentru că se aflau într-o arie protejată a parcului“, a spus subinspector Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea.
Zona în care s-a produs incidentul a fost păzită de jandarmi până ieri-dimineaţă, urmând a se continua cercetările în vederea stabilirii condiţiilor în care a fost rănit bărbatul, precum şi motivul real al prezenţei acestora într-o arie protejată, neexistând loc de campare. Cei trei bărbaţi nu sunt singurii căutători de aur în zona Bistriţa. Există o legendă care spune că în munte ar fi îngropate mai multe comori, iar în vară, mai multe persoane au venit să le caute.

