13.7 C
Craiova
luni, 27 mai, 2024

Pleaşca ANL

Moda lucrărilor suplimentare în contractele de investiţii se poartă şi la ANL. Agenţia a ajuns la concluzia că firma care construieşte blocurile de la Potelu mai are nevoie de şase milioane de lei, faţă de suma aprobată iniţial, pentru a finaliza cele 126 de locuinţe ANL.

Prelungirea termenelor de execuţie a lucrărilor de infrastructură sau construcţii civile ori industriale nu este o găselniţă exclusiv oltenească, graţie căreia firmele lucrează când şi cum au chef, iar reprezentanţii beneficiarului se aleg, pe toată durata contractelor tărăgănate, cu vile, cu maşini şi conturi dodoloaţe. Iată că se poartă şi la case mai mari, cum ar fi Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Faptul că scena se petrece tot la Craiova, raiul contractelor păguboase numai pentru contribuabil, poate fi doar o întâmplare, aşa cum este şi înavuţirea părţilor semnatare. Printr-o adresă din 6 august 2008, ANL înştiinţa Primăria Craiova că este necesară suplimentarea sumelor pentru construirea de locuinţe în Bănie, bani care vor fi alocaţi din fondul ANL. Comisia tehnico-economică din ANL nu viza însă prin această creştere şi modificarea numărului de unităţi locative, aşa cum spera toată suflarea evacuaţilor şi a tinerilor fără casă din oraş. Nu. Specialiştii ANL au sesizat, în 2008, că normativele tehnice de realizare a diverselor instalaţii, cum ar fi cele de gaze, s-au modificat prin 2006 şi că amplasamentul blocurilor ANL s-a schimbat, din cartierul Craioviţa, în cartierul Romanescu, pe strada Potelu. Din aceste motive, constructorul SCADT Slatina, patronată de pesedistul oltean Ion Toma, mai are nevoie de vreo şase milioane de euro. În total, se fac 28 de milioane. Este vorba de cel de-al doilea lot de 126 de locuinţe de la Potelu, primele 126 fiind deja repartizate săptămâna trecută, cu o întârziere de doi ani faţă de termenul din contract. Întrebarea este de ce, la ridicarea primului set de blocuri, lucrat tot la Potelu şi tot după 2005, nimeni nu a luat în seamă noile prevederi sau strămutarea amplasamentului?

Revelaţia burlanului

Pe 11 august, la invitaţia expresă a ANL, oficialii craioveni erau în Bucureşti, să ia act de ce se mai întâmplă prin Bănie. Aşa au aflat ei că terenul de pe strada Potelu, pe care se construieşte al doilea lot de blocuri, deşi este acelaşi cu terenul pe care s-a construit şi primul cvartal, este „sensibil la umezire“ şi, „conform normativului P7/2000, s-a impus coborârea cotei de fundare cu 50 cm, rezultând cantităţi suplimentare de săpături, de strat de repartiţie din balast, de betoane, de cofraje, de armături, hidroizolaţii, zidărie de protecţie a hidroizolaţiilor şi de umpluturi de pământ bine compactate“ („Nota de prezentare“ ANL, proiect SC Proiect SA Craiova – n.r.). Au mai înţeles oamenii primăriei că este nevoie şi de cadre de oţel „în axul 3“, ca măsură de protecţie în caz de cutremur, dar şi de jgheaburi, burlane, şarpantă, învelitoare şi chiar trotuare, care altfel nu ar fi fost montate şi construite. Plus instalarea contoarelor mai la stânga, a reţelelor de gaze – mai la dreapta, a electroventilelor şi a coşurilor de fum din inox, pentru centrale termice. Ca şi cum, fără această suplimentare, blocurile nu aveau jgheaburi şi burlane, şarpante, electroventilaţie la bucătării sau trotuare. Evident, „valoarea lucrărilor suplimentare este calculată în preţurile din aprilie 2008“, se mai arată în nota de prezentare ANL.

Dero ANL

Etapa a II-a Potelu a fost autorizată în aprilie 2007, pentru o perioadă de şase luni. În octombrie 2007 trebuia predate ultimele locuinţele ANL de pe strada Potelu. Cu chiu, cu vai au fost date în folosinţă primele dintre ele, în august 2008, deşi acestea trebuia finalizate în decembrie 2007. Până în prezent, întârzierea a fost aruncată de firma constructoare, SCADT Slatina, în curtea Primăriei Craiova, care nu venea cu utilităţile. Primăria Craiova, la rândul ei, susţinea că nu putea aloca bani în buget pentru utilităţi, de vreme ce ANL întârzia cu alocarea fondurilor. Acum, ANL spală şi Primăria Craiova, şi SC SCADT Slatina, arătând că s-au modificat regulile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS