Când credea că a găsit poarta de ieşire din arcanul falimentului, un credit de 45 de miliarde de lei vechi, RAADPFL Craiova s-a poticnit în proiectul prin care trebuie garantată rambursarea.
Împrumutul bancar la care speră Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova se îndepărtează cu fiecare zi. La două luni de când se şi vedea cu banii în traistă, un împrumut bancar de 45 de miliarde de lei vechi, aer pentru o unitate aflată în pragul falimentului, RAADPFL este nevoită să aştepte Revelionul cu cuţitul fiscal la gât. „Vrem să facem împrumutul pentru a plăti datoriile la stat, care ne presează. Numai aşa putem scăpa de faliment. Sunt stabilite amănuntele, acum este vorba de formalităţi“, declara încrezător directorul RAADPFL, Ion Petre, cu două luni în urmă, aşteptând ca Raiffeisen Bank, instituţia cu care regia căzuse de acord, să-i bage banii în sac. Numai că banii nu puteau veni singuri, fără ca RAADPFL şi Consiliul Local Municipal să garanteze în vreun fel şi plata ratei lunare, circa 800 de milioane de lei vechi, timp de şapte ani.
Proiect de mântuială
În al doisprezecelea ceas, RAADPFL a înţeles că trebuie să ceară o garanţie tot din bugetul local şi a solicitat consiliului local să-şi dea acordul pentru ca toate creanţele izvorâte din activitatea RAADPFL în contractele cu Primăria Craiova să fie cesionate în favoarea Raiffeisen Bank. Acordul s-a blocat însă la nivel de intenţie, pentru că proiectul n-a mai ajuns pe masa consiliului local. „Este singurul mod în care putem garanta. Nu că noi n-am putea plăti ratele. Evident că le putem plăti, doar s-a făcut un studiu în acest sens. Numai că este nevoie şi de garanţie. Cu alte cuvinte, banca poate dispune de banii pe care ar trebui să-i primim noi conform contractelor cu municipalitatea. Dar proiectul de hotărâre de consiliu nu este încă finalizat. De fapt, este, dar nu în forma cea mai potrivită. Trebuie să mai discutăm şi apoi să găsim varianta optimă“, a declarat ieri directorul RAADPFL, Ion Petre. Directorul s-a zgârcit la detalii, dar surse din primărie susţin că şi cedarea creanţelor ar însemna tot un faliment, dar mai întârziat.

