23.9 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalSe dă liber la Programul Operaţional Regional

Se dă liber la Programul Operaţional Regional

România a intrat pe ultima sută de metri până la aprobarea Programului Operaţional Regional. Cel mai probabil, începând de luna viitoare va fi lansată cererea de depunere a proiectelor.

„Până la sfârşitul lunii viitoare ne aşteptăm ca Programul Operaţional Regional (POR) să fie aprobat, astfel încât să permită începerea finanţărilor. Prima cerere de depunere a proiectelor va fi pe domeniul transporturilor, în luna iulie“, a declarat Gabriel Friptu, director general dezvoltare regională în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, prezent la Craiova pentru a-i informa pe jurnalişti cu privire la POR. Potrivit informaţiilor primite de la acesta, până în septembrie vor fi lansate aproape toate tipurile de scheme prevăzute de POR. Altfel spus, programul va deveni operaţional în perioada iulie – începutul lui septembrie. „Primele contracte de finanţare ne aşteptăm să le semnăm la începutul lunii noiembrie“, a adăugat Friptu.

Oltenia va primi 510 milioane de euro

POR este programul prin care UE va finanţa proiecte locale şi regionale în România în perioada 2007-2013. Valoarea fondurilor alocate prin POR este de 3,72 miliarde de euro, iar bugetul total pentru perioada 2007-2013 este de 4,6 miliarde de euro (85% fonduri europene, 15% contribuţia României). Această sumă reprezintă 19% din totalul fondurilor structurale alocate României şi este a treia ca mărime, după bugetele alocate Programelor operaţionale Transport şi Mediu.
Pentru că urmăreşte dezvoltarea echilibrată a tuturor celor opt regiuni de dezvoltare şi implicit reducerea decalajelor dintre ele, regiunile mai slab dezvoltate beneficiază de alocări financiare mai mari. „Regiunii de Dezvoltare S-V Oltenia îi vor fi alocate aproximativ 510 milioane de euro (fonduri europene)“, a declarat Marina Alecu, reprezentanta Agenţiei de Dezvoltare Regională S-V Oltenia la întâlnire.
Există proiecte în curs de pregătire

„În prezent există un portofoliu de aproximativ 90 de proiecte de infrastructură propuse de autorităţile locale din toate regiunile. Mare parte dintre ele sunt spre finalizare, astfel încât să ne asigurăm că la data lansării cererii de proiecte acestea vor intra în procesul de evaluare“, a afirmat Gabriel Friptu. Potrivit reprezentanţilor ADR S-V Oltenia, dintre acestea, nouă proiecte în curs de pregătire sunt din Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS