Pelediştii propun mărirea eşalonată a pensiilor la un nivel de 45% din salariul mediu pe economie pe o perioadă de patru ani. Aflat ieri la Craiova, preşedintele PLD, Theodor Stolojan, a declarat că tema se afla de mult în programul politic al partidului, însă PSD a preluat modelul politic şi economic oferit de PLD şi l-a transformat într-o „propunere aiuristică“. „De la soluţia politică şi economică oferită de noi, vine PSD cu o propunere aiuristică, să absorbi toată diferenţa într-un an, majorând impozitele şi luând o parte din veniturile Fondului «Proprietatea», care are un cu totul alt scop. Nu aşa se rezolvă problema. Soluţia corectă e ca toate partidele politice parlamentare să-şi exprime acordul politic pentru nedreptatea socială făcută pensionarilor, iar soluţia sustenabilă din punct de vedere economic este lichidarea problemei în patru ani“, a spus Stolojan.
Potrivit preşedintelui PLD, efortul financiar presupus de aducerea pensiilor la nivelul de 45% din salariul mediu, proporţie existentă în 1989, va fi de 450-500 de milioane de euro anual timp de patru ani, bani provenind de la bugetul consolidat al statului. PSD a înaintat recent o propunere de mărire cu 45% a pensiilor într-un an, condiţionând votarea actului normativ de introducere a unei moţiuni de cenzură la adresa guvernului Tăriceanu, iar democraţii au anunţat că vor depune în legislativ propria soluţie pentru creşterea pensiilor.
PLD vrea mărirea pensiilor în patru ani
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei