Cea de-a III-a editie a „Saptamânii muzicii italiene“ incepe astazi, ora 18.30, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova cu opera „Rigoletto“ de Verdi si se incheie joi, 18 mai, cu „Don Pasquale“ de G. Donizetti. Directorul general al teatrului, Florian-George Zamfir, spune ca, in realitate, aceasta editie se aseamana cu un festival, iar Leonardo Quadrini, director artistic onorific al Liricului craiovean, afirma ca programul aceastei saptamâni cuprinde numai spectacole de exceptie.
„Saptamâna muzicii italiene“ incepe cu opera „Rigoletto“ de Verdi si se incheie joi, 18 mai, cu „Don Pasquale“ de G. Donizetti. In cursul acestei editii Liricul craiovean mai are in program transcriptii pentru pian la patru mâini din uverturi, coruri, intermezzi si arii din opere italiene, precum si celebra „Mica Misa Solemna“ de G. Rossini, care nu s-a mai cântat in România de mai bine de jumatate de secol. Ultima data s-a cântat, prin anii ’50, la Cluj.
„Rigoletto“ de Verdi
Muzica operei „Rigoletto“ a fost compusa de Giuseppe Verdi pe libretul scris de Fr. M. Piave dupa piesa „Regele se amuza“ a lui Victor Hugo. Premiera s-a tinut la 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice“ din Venetia, unde a avut un succes total. Cu aceasta lucrare, Verdi si-a inceput celebra trilogie (Rigoletto, Trubadurul, Traviata), compozitorul manifestând in creatia sa propensiuni clare pentru libretele de critica sociala. Verdi a descoperit situatiile dramatice din drama lui Hugo, scene de-a dreptul zguduitoare, cu personaje de diverse conditii sociale. De la regele Francisc I, la umilul sau bufon Triboulet si cârciumarul asasin Sparafucille. Din cauza cenzurii, Verdi a italienizat opera, dându-i denumirea de „Rigoletto“, acesta fiind corespondentul bufonului Triboulet, in timp ce Francisc I a devenit Duce de Mantua. In pofida schimbarii denumirii personajelor, la premiera de la Paris, din 1857, ascultând opera, Victor Hugo a fost total impresionat de cvartetul din ultimul act, momentul culminant al operei: „Daca as fi putut face in dramele mele ca patru personaje sa vorbeasca simultan, iar publicul sa inteleaga vorbele si sentimentele diferite, as fi putut obtine un efect la fel de mare“.
La Craiova, opera este regizata de George Zaharescu, conducerea muzicala ii apartine lui Angelo Pagliuca (Italia), iar distributia este una de exceptie: Andrea Cesare Coronella (Italia), Antonio Sarnelli da Silva (Italia), Mirela Zafiri (Brasov), Sorin Draniceanu, Mihaela Popa, Doina Sarsan, Adrian Zamfir, Ioan Cherata, Marian Dabuleanu si Adrian Gradinaru. Scenografia apartine regretatului Sorin Novac, iar maestru de cor este Pavel Sopov.
Tenorul Andrea Cesare Coronella, asemuit cu tânarul Pavarotti
Cel care interpreteaza rolul Ducelui de Mantua este celebrul tenor Andrea Cesare Coronella, despre care românii stiu putin, iar cei mai multi nu stiu nimic. Andrea Cesare Coronella s-a nascut la 9 mai 1976, in Napoli. A studiat la academia maestrului Arrigo Pola, apoi a facut cursuri de perfectionare a tehnicii vocale la Accademia Chigiana din Siena cu Carlo Bergonzi, la Opera Studio del Verdi Festival si la Teatro Regio din Parma cu Renata Scotto. Dupa ce a câstigat Concursul International de Canto la Teatro Lirico Sperimentale din Spoleto, au dat navala solicitarile pentru a sustine recitaluri si spectacole de opera, aducându-l pe Coronello pe cele mai prestigioase scene ale lumii. In toamna anului 2002, acesta a fost invitat la Helsinki pentru Finnish Beniamino Gigli Association unde a primit premiul pentru cel mai promitator tenor. Insa, in 2004, Andrea Cesare Coronella a cucerit Tito Schipa Competition, fiind primul din cei 150 de tenori participanti. Practic, el i-a uimit pe toti criticii muzicali, care l-au asemuit cu „tânarul Pavarotti“.
„Capriccio“, in premiera la Craiova
Vineri seara, pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, incepând cu ora 18.30, este programat recitalul de pian „Duo «Capriccio»“. Vor cânta pianistele Mihaela Spiridon si Ozana Kalmuski-Zarea, iar in program vor fi transcriptii pentru pian la patru mâini din uverturi, coruri, intermezzi si arii celebre din opere italiene. Doua pianiste talentate, foarte tinere, care in octombrie 2003 au sustinut cinci recitaluri de succes in Italia si au participat la cea de-a zecea editie a Festivalului International de Muzica de Camera de la Banska-Bistrika (Slovenia). Impreuna au infiintat formatia „Capriccio“ inca din 1999. Repertoriul acestei formatii este vast, cuprinzând lucrari reprezentative din creatia compozitorilor: Brahms, Grieg, Beethoven, Mozart, Schubert, Kuhlau, Weber, Schumann, Mendelssohn-Bartholdy, Debussy, Enescu, Silvestri etc. Din 2004, cele doua pianiste au abordat genul concertistic interpretând concertul in Mi minor pentru doua piane si orchestra de Francisc Poulene.
Asadar, un recital viu, care nu va plictisi nici un spectator.
„Mica misa solemna“ de Rossini
La Biserica Romano-Catolica „Sf. Anton“ din Craiova, sâmbata seara, dupa liturghie, la ora 19.15, Liricul craiovean va prezenta „Mica misa solemna“ de Giacomo Rossini. Se poate afirma ca este unul dintre cele mai tulburatoare evenimente culturale, dat fiind faptul ca grandioasa compozitie nu a mai fost cântata in România de peste o jumatate de secol. Ultima data s-a cântat, prin anii ’50, la Cluj. Cu atât mai mult cu cât aceasta creatie a celebrului muzician are un coeficient de dificultate foarte ridicat si nu este la indemâna oricarui artist. Asadar, se poate vorbi de o premiera la Craiova, multi melomani din marile orase ale tarii anuntându-si prezenta la acest eveniment. Spectacolul este de anvergura si de aceea, in „Mica misa solemna“, solistii au fost selectati exclusiv pe criteriul valoric: Diana Tugui – soprana, Mihaela Popa – mezzo-soprana, Ion Sandu Filip – tenor si Adrian Zamfir – bas, toti cu valente vocale exceptionale. Cu Liviu Pirvu la pian si Maria Cristiana Stan la harmoniu, craiovenii au marea sansa de a asculta o compozitie celebra, naucitoare. Fireste, nu va lipsi corul teatrului liric. Conducerea muzicala ii apartine dirijorului Florian-George Zamfir. Acustica bisericii este perfecta si se anunta a fi un spectacol grandios care sa depaseasca toate exigentele criticii muzicale. Specialistii in domeniu afirma ca nu este suficient sa fii doar talentat si perfectionist, ci sa ai inclusiv acel strop de „nebunie frumoasa“ – caracteristica marelui artist – pentru a realiza aceasta lucrare pretentioasa si pretioasa a lui Rossini.
Rossini – un Voltaire al muzicii
Criticii muzicali din Occident apreciaza ca dintre toti compozitorii francezi si italieni care au imbogatit repertoriu operei seria si a operei buffe, Giacomo Rossini a fost cel mai talentat. Aidoma celorlalti compozitori din prima jumatate a secolului XIX, creatia lui Giacomo Rossini este reprezentata de un singur gen. In cazul lui este vorba de opera, stil care l-a practicat timp de 21 de ani, numindu-si creatiile: opere, opere bufe, farse, dramme giocose, melodrame romantice sau istorice. Dintre acestea, a excelat in opera bufa, pe care a readus-o in atentia publicului, ridicând-o la o stralucire inegalata. Cele mai cunoscute creatii ale sale sunt „Scara de matase“ (farsa), „Tancred“ (melodrama), „Italianca in Alger“ (dramma giocosa), „Barbierul din Sevilla“ (opera bufa), „Othello“ (melodrama), „Cenusareasa“ (dramma giocosa), „Semiramida“ (opera), „Wilhelm Tell“ (opera) si „Cotofana hoata“ (dramma giocosa). Rossini a fost adeptul accesibilizarii muzicii prin mijloace descriptive, idee propusa de teoreticianul francez Lesueur, care a lansat programatismul brodat pe subiecte literare. Subiectele operelor lui Rossini demonstreaza cultura si bunul gust al muzicianului, care a fost numit „Voltaire al muzicii“.
Dupa ce a lasat o profetica „Mica misa solemna“ (1863), Rossini a murit in 1868, a fost inhumat la Paris, iar mai târziu, ramasitele lui pamântesti au fost aduse cu onoruri la Florenta lânga cele ale lui Rafael si Michelangelo.
Religiozitatea compozitorului pentru pian
Misa a fost conceputa pentru liturghie, pentru prima reprezentatie, Rossini scriind personal Papei Pio al IX-lea. Au fost diverse discutii in jurul cuvântului „mica“. Rossini insusi spunea: „Aceasta biata mica misa“. Adica, semnificatia nefiind altceva decât profesiunea de umilinta in fata imensitatii actiunii liturgice. Când a scris aceasta lucrare, Rossini a intrerupt complet contactul cu teatrul, pentru a se apropia cât mai mult de sonoritatea pianului in acest gen de muzica. Astfel, a reusit sa descopere culorile pure care nu tulbura discursul polifonic. Partea de harmoniu a fost scrisa separat, dupa ce a finalizat compozitia. La inceputul acestei lucrari, exista doua precizari ale lui Rossini: „Cu acompaniament de pian si harmonium“ si „Cu acompaniament de doua piane si harmonium“. Din cele doua formule ale lui Rossini, rezulta nu doar obsesia pentru un alt mod de acompaniament la pian, ci chiar religiozitatea compozitorului pentru acest instrument.
